duminică, 19 februarie 2012

A 11-a petală – sau în căutarea Sinelui



De ce am mai citi o carte de poezie azi, când există o adevărată inflaţie de manifestare în scris? Iar dacă am face-o, de ce am alege volumul de poezie „A 11-a petală”, propus nouă de Marius Iulian Zinca, autor cunoscut mai ales din întâlnirile Reţelei Literare, reţea a poeţilor de limbă română, de pretutindeni.
Cartea atrage atenţia în primul rând prin titlu, un titlu bine alcătuit, pus la cale am spune, reper al ideilor cuprinse sub paradigma unei simbolistici simplu exprimate, complex elaborate.
„A 11-a petală” defineşte o imperfecţiune, ar mai trebui încă un discipol pentru ca să fie completă floarea celor 12 aleşi ce îi urmau lui Iisus, starea de discipol întru perfecţiune fiind, după Marius Zinca starea sa interioară în faţa desăvârşirii. Cele unsprezece petale sunt tot atâţia paşi, tot atâtea împliniri, tot atâtea roluri interioare, tot atâtea faţete ale Eu-lui călător, cea lipsă fiind promisiunea viitorului.
Este o declaraţie de modestie, o prezentare smerită de autor, care simte că mai are un pas până a fi un discipol întregit, demn de chemarea sa, aceea de a sluji frumosului, artei, poeziei, ca formă artistică de căutare a absolutului în lume.
Numerologia spune despre cifra 11 că reprezintă puterea interioară, starea de dinaintea desăvârşirii, aşa cum, în simbolistică, floarea este adesea asimilată mandalei sau efortul conştientului de a organiza energiile interioare într-o formă coerentă, geometric structurată, efect ce aduce cu sine armonia. Cu alte cuvinte, pe orice cale am încerca să definim paradigma de autor propusă spre lectură, ajungem la acelaşi rezultat. Marius Iulian Zinca este un căutător de absolut, de adevăr prin iubire, care, pornind pe drumul poeziei, consideră că se găseşte pe cale şi nu la capătul căutărilor sale.
Dacă, totuşi, după această prezentare de autor, veţi dori să vă aventuraţi între paginile volumului său de versuri „A 11-a petală”, ar fi bine să vă pregătiţi dinainte, pentru că poezia lui Marius Zinca nu se citeşte oricum. Aşezaţi-vă comod într-un fotoliu, asiguraţi-vă că aveţi timp şi, mai ales, că nu veţi fi deranjaţi de nimeni. Adunaţi-vă gândurile şi pregătiţi-vă de confruntarea cu voi înşivă, pentru că vă aşteaptă tot ce este mai puţin uzitat astăzi în poezie.
Esenţa, Sinele, oglinda, introspecţia, filozofia existenţială şi interogaţia - ca formă a cunoaşterii, premergătoare auto-analizei.
Poeziile cuprinse în acest volum sunt semne ale unei căutări de sine continue, clare, a observaţiei şi mai ales a auto-observaţiei. Fiind o poezie despre conştiinţa umană care îşi urmăreşte propriile trasee parcurse de gând, de emoţie, autorul nu uzitează de elemente exterioare – natură, citadin, relaţionări, sondând cu mijloace sărace stilistic mişcarea şi transformarea ideatică. Tocmai această sărăcie de estetică formală face ca formula poetică adoptată să fie dificilă, greu de realizat, dând totodată originalitate textului.
Este o poezie a surprinderii activităţilor mentale de dinaintea formulării unui gând filozofic, a potenţialului psihic în activitate, fapt ce surprinde emoţii, instincte, momente de transformare a unei stări în imagine mentală şi apoi în gând. Interesant pentru un psihanalist, acest traiect se constituie la Marius Iulian Zinca în material de contemplaţie şi apoi în vers.
Cartea devine astfel un poem al definirii identităţii, al cunoaşterii de sine, cât şi un gest de o desăvârşită sinceritate. Într-o lume care preamăreşte amănuntul nesemnificativ, derizoriul, contextul, arbitrariul, confuzia, demersul poetului Marius Iulian Zinca este un adevărat gest de curaj şi o provocare.
Să îi urmărim aventura descoperirii lumii interioare, pentru că, alături de el fiind, ne vom descoperi în bună măsură pe noi înşine.

Camelia Iuliana Radu


joi, 16 februarie 2012

Contemplarea naturii





Într-un
sentiment de bucurie

lăuntrică,
să uite cu totul de sine,

s-a cufundat

în contemplarea naturii…

marți, 14 februarie 2012

Lumina





Slobozea
memoria vlăguită
cu o uşurare
înaripată de suflet,
învăluit de bucurie,

în lumină…

luni, 13 februarie 2012

Trecând peste…






Cu rânjete
băloase şi pofticioase,

se simţea treaz
şi plin de viaţă,

scuipând
o spumă albicioasă

peste nemărginita ruină.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Printre umbre





Îşi întrevedea
cu greu chipul,

năvălea în mintea
peste măsură de tulburată

de gândurile tălmăcite în cuvinte,
depănate de-a lungul
unor înşiruiri şi căderi

din scurgerea vremii.

joi, 9 februarie 2012

Liniştea mişcării





Din prea multă linişte,

a mişcat buzele
într-un zâmbet
mai mult obosit

de mişcările feţei…

miercuri, 8 februarie 2012

Necunoscutul





Străbătea
întunericul
cu uşurinţa unui gest

imperceptibil.

Privea
chipul necunoscutului
ce se desena

cu limpezime.


luni, 6 februarie 2012

Hăul identităţii





Cu mâinile
ca nişte funii

şi vocea înmuiată
din pricina
unei emoţii lăuntrice
cu o umbră
de îngăduinţă, cade

în hăul nemărginit

al identităţii.


sâmbătă, 4 februarie 2012

Fericire apropiată





Scăldat
în sudoare
de cuvintele
care se grămădiseră
în cavernele
memoriei sale
cu gura plină de salivă,

s-a apropiat pierdut,

în tăcere, de o fericire lăuntrică…


joi, 2 februarie 2012

Gura căscată… spre sine





Prins
de vârtejul amintirilor

cu mâna tremurândă
într-o blândă lichefiere
printre picături de sânge,

avea
gura căscată

spre sine.


miercuri, 1 februarie 2012

Nestăpânite clipe




Într-o
tulburare
de nestăpânit,

cuvintele
urcau la suprafaţa mută

a buzelor sale  şoptind
prin propria-i existenţă,

clipele…