miercuri, 17 noiembrie 2010

Speranţa

 


Caldarâmul miroase a ploaie.
Peste oraşul urlând de tumult
căzuse ploaia în noapte.
Curat  şi-a verde miroase
strada pe care calc
în dimineaţa asta,
până şi negrele gânduri
ale minţii umede de tristeţe
dispărură
cu raza de lumină ce străbate
trotuarul pe care calc.


Sete de lumină

 


Cuprins
de zidul gros al ploii,
de sete de lumină
am băut îndelung
din fluviul calm
de ploaie şi fum.

Iubire melancolic universală




Învăluit
într-o iubire
universală,
încerc să ies
dintr-un interior
melancolic
şi să aştept
pe un ţărm
pe care
am mai fost
pierdut
între valuri.

marți, 16 noiembrie 2010

Timpul

 


Pe verandă,
într-un şezlong,
întins, obosit,
priveam în gol
bătăile pendulei.
Timpul.
Aveam impresia
că-i aud respiraţia,
bate, ascultă
bate din nou…

Cu lacrimi

 


Cu lacrimile mele,
trandafirii aş uda
să simt
durerea spinilor
şi sărutul încarnat
al petalelor.
Cu lacrimi…

Înfăşurat în lacrimi

 


Înfăşurat
în vuietul tăcerii
sub ţărmul de gânduri
de valuri atins
la marginile clipei,
în miezul de foc
al luminilor tale,
mi-e trupul ostenit
de aşteptare
sub vorbele căzute,
ce le strângi sub streşini
cu lacrimi
ca de îngeri.

A rămas…




O uşă?!
O  deschid - lumină,
privesc în urmă:
-E viaţa-mi, am grăit…
a rămas.

Dorul




Ca un păianjen,
în pânza ţesută din vene,
îl simţeam cum creşte în mine
printr-o nesfârşită cădere.
Pe ascuns,
strecurat într-un oftat,
dorul de viaţă…
a plecat.

luni, 15 noiembrie 2010

Tinereţea




Tinereţea…
aburii pământului
ca şi apa care se scurge
printre degetele
ce se cască-n aer,
nisip ce curge
în clepsidră
şi nu-l pot reţine.
Forţă aparentă,
falsă prospeţime.
Tinereţea.

Alegerea

 


Sunt unul, dar în mine-s doi
şi unul trebuie să moară.
Se luptă-ntre ei
şi niciunul nu poate să biruiască.
Le trebuie un semn de la mine,
dar nu-l primesc,
nu ştiu
care dintre ei îmi va plăcea;
am să-i las
să se tot bată
până unul o să cadă,
şi-atunci o să-l ajut să moară,
dacă nu… voi pleca eu.

Între viaţă şi moarte




Sunt între viaţă şi moarte,
ca un circar pe sârmă
la mare înălţime,
de-o parte a sârmei - viaţa,
de cealaltă - moartea,
iar eu sunt la mijloc
şi trebuie s-aleg,
dar nu ştiu de care parte
e viaţa
şi de care - moartea,.
mi-e teamă
când, ajuns la capătul sârmei,
n-am ales
şi voi rămâne
între o viaţă şi… cealaltă viaţă.

Vas de sticlă




Sub paşi tăcuţi,
vasul de sticlă
se spărgea
privind
la picioare invizibile…
în deşertul vieţii sale.




Răbdare de dor

 


În cerul mototolit
şi umed,
colcăie
ca viermii între noi
printre alte cadavre duse
de atâta dor,
răbdarea şi nervii.

duminică, 14 noiembrie 2010

Vine uitarea

 


Din marginea oraşului
pornesc cu putere în larg
într-un dans c-o muzică mută
cântând nu ştiu cui, gândurile
că moartea vine cu uitarea.


Dorinţa de absolut

 


Nebune cuvinte
s-aştern încet
pe albul nepătat
al coalei de hârtie
mânjind-o cu
crâmpeie ale minţii -
deşarte speranţe
spulberate-n eter,
păstrând
iluzia gândurilor apuse
de lacrimi amare
scurse
peste a lumii soartă
născută-n păcatul
dorinţei de… absolut.


Păcatul din urmă

 


Aburul mişcării
de la capătul timpului
asfinţeşte
în plutirea unui cadril vlăguit
şi cade în prăpastia
păcatului din urmă
al unui înger
smuls
din beţia lui moale.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Strigăt




Pe coardele unui gard
de sârmă ghimpată,
zvântat de fâlfâirea aripilor
unei păsări
ce-mi caută ochiul,
se aude un strigăt:
alb…
ascuţit…
prelung.

Ţărmul

 


Se umple
chipul de uimire
năruid tăcerea
din pata de lumină
a unui… ţărm.

Ascultare

 


Spălându-mi
din suflet veninul
aud nisipul clipei
cum se zbate.

vineri, 12 noiembrie 2010

Ţărm… fără pleoapă




Pe-un ţărm
de insulă aruncat,
ţipătul morţii s-arată
în ochiul dinspre mine…
fără pleoapă.