Dezordinea timpului

 

Un aer trist

străbătea încăperea

în care sălăşluiam

într-o pâclă de fum

şi-o dezordine vie

pesemne de mine

aruncată-n timpul

ce nu vrea să…

mai treacă odat’.

Trăiam

 

Odată,

demult

plecat

la drum, departe,

părea că-s cu ceva viaţă.

Acum,

obosit,

părea că am chipul mort,

însă… am aflat

că-s pe drumul de-ntoarcere acas’,

pentru prima oară de atunci,

chipu’-mi căpăta viaţă.

    Trăiam.

Singur

 

Ploua.

Zorile luminau acoperişurile

motelului în care stăteam

ascuns la fereastră

şi gândeam că nu mi-a rămas

memorie decât pentru zilele

rămas… Singur.

Aproape o clipă

 

Cu gândul

la strălucirea blândă

a razelor lunii

peste micul motel

în care-s găzduit

de-o bucat’ de vreme,

aştept să treacă

noaptea castă

din sufletul meu,

să mă apropii

cu o clipă… de-acas’.

Cu bagajele pregătite

 

Pe langă case vechi

fără perdele

din oraşul revoltat

de liniştea lui

cu bagajele sufletului

pregătite

căuta gara şi drumul

spre un capăt de lume

singur

departe

el şi lumea lui.

Singurătate

 

Ascult cum se scurg orele

în încăperea întunecoasă

înainte de moartea clipelor

singur, departe, când

o lacrimă se rostogoli

până-n colţul gurii,

n-o voi şterge, am s-o sorb

căci definitivă nu e

nici o singurătate.

Trece timpul

 

Trece timpul.

Uneori prea repede,

alteori prea încet ni se pare.

Conştient de bucuria

revenirii-n lumea mea

cândva,

să cad mort

aş vrea în clipa asta,

căci groaza m-a cuprins

şi spaima care-mi strângea

inima, să fie ultima

înainte de agonia aşteptării

departe, singur…

Trece timpul.

Clipă de clipă

 

Spaima surdă

imprimată în străfundul fiinţei,

izvora din trup

cu privirea îndreptată

mereu spre interior,

căci te vezi îmbătrânind

şi murind clipă de clipă…

Aşteptare

 

                29.06.2007

În mine

azi s-a născut

o deznădejde,

seamănă

cu capriciile unui copil

dar, până spre seară,

voi arunca puntea

să-ntrerupă aşteptarea

din lumea mea,

a unei veşti dintr-un telefon.

Lumea mea

 

Sunt liber,

pentru o clipă doar

din închisoarea papucilor.

Nu-i mai aranjez

pentru alţii

să-i încalţe

şi să-i poarte

spre lumea lor.

Aştept

să mă bucur

şi eu la rându-mi,

când va sosi timpul,

alt ucenic

ce-mi va lua locul,

să-i aranjeze

şi pe ai mei

să plec acas’,

în lumea mea.

S-a înnodat

 

Linişte tulburată

de târşitul papucilor prin cameră

şi-un gest vag de consimţire

aflând din gura

lividului sihastru cu ochii metalici

şi privirea ageră,

că drumul făcut în viaţă

se repetă,

se repetă mereu, neîntrerupt,

destinul… s-a înnodat.

Destinaţia

 

Când ameninţarea

ascunsă în cuvintele

ce-l pătrundeau,

a şuierat aproape de lobul urechilor,

nu s-a zbuciumat deloc

căci a ştiut,

că îmbarcat

în trenul vieţii,

a însemnat că a ajuns

la destinaţia

de la capătul lumii.

Agonie

 

Tăcerea nopţii

era deplină,

stăteam cu ochii mari

deschişi în întuneric

supraveghindu-mi respiraţia.

Mă vedeam

îmbrăţişând puiul de pernă

şi gândeam

că liniştea nocturnă-i

alcătuită din mii de agonii.

Când iubirea se descompune

      

În întuneric,

fără putere de împotrivire,

când iubirea

are timp

să se descompună,

cazi pradă

ispitelor minţii

şi furiilor

imaginaţiei

oarbe

din lumina

ştearsă a lunii

înghiţită

de vârcolaci.

Ore de răgaz

Să ne scuturăm de pe piepturi

carnea fremătândă

a unui soi de inimă

ce bate haotic

din craniu

orbitele să le lăsăm

cu un ochi liber

să punem clepsidra

timpul să măsoare

cu nisipul ce curge

prin pâlnia loc

de gură şi furnal

în loc de nas

să hornăie

în orele de răgaz.

Trecerea… timpului

 

Peste timp,

de-a lungul şi de-a latul,

rămaşi la două gânduri depărtare,

prin regăsirea unuia în altul

în zbaterea de sânge,

aminte să ne-aducem

căci suntem de-un veac de clipe împreună.

Linişte nocturnă

 

În noaptea umedă,

pune stăpânire

pe strada pustie,

slab luminată

şi încă zgomotoasă

de-un pas ce răsună,

o linişte nocturnă

plină de îmbrăţişări

şi agonii.

După tine

 

La câteva răsuflări de mine,

umbra minţii trecătoare

rătăcind prin oxigenul meu

din pribegie să întoarcă e în stare

călcâiul încrustat de vreme

şi sculptat în granitul

memoriei livide după tine.

Contopire

 

Trecut sunt

prin cer şi mare,

în timpul ce fură

neliniştile… sufletului.

Speranţa

 

Caldarâmul miroase a ploaie.

Peste oraşul urlând de tumult

căzuse ploaia în noapte.

Curat  şi-a verde miroase

strada pe care calc

în dimineaţa asta,

până şi negrele gânduri

ale minţii umede de tristeţe

dispărură

cu raza de lumină ce străbate

trotuarul pe care calc.