Liber printre cuvinte
Reflecţia stării de sine
sâmbătă, 25 august 2012
Plutire
Părea
că-i plăcea
să simtă
durerea.
Stătea
în pat şi bolea
să-şi ispăşească păcatele
unui secret întunecat
să intre puţin aer.
Plutea
între două trenuri
pendulând pe resortul
fericire…
vineri, 24 august 2012
Cenzura
Strângând
din dinţi,
se deschidea
cu încetinitorul
în timp.
Sprijinea
cu umărul încordat
zidul
d’un râs neînflorit
de soarele bec
din ochi.
Primea
aer cu cenzura
zilei
ruptă în două…
joi, 23 august 2012
Oxigenare
Părea
că se târa
în genunchi
după îndurare
cu mâinile
încrucişate pe piept
să dea timp
la creier
să se oxigeneze
după operaţia de separare
a doi oameni
legaţi prin punţi
sufleteşti…
El şi Sinele lui.
miercuri, 22 august 2012
Amorţeală apropiată
Citea
pe tăcute
soclul de pe statuia
lucrată în marmura singurătăţii.
Părea mai viu
decât fusese înainte,
iar durerea
era ca o amorţeală…
Distanţa apropie câteodată.
marți, 21 august 2012
Vorbind tăcere…
Căutând
o fărâmă de împăcare
cu sine,
chinuit de emoţii amplificate
de cuvintele ce rezonau în memorie:
„vei rătăci veşnic între două lumi”,
prefera să se audă vorbind
în momentele de tăcere.
luni, 20 august 2012
Clipe singure...
Într-un
moment
de înflăcărare,
se bucura
de lumina lui
în clipele de singurătate…
duminică, 19 august 2012
Repatriere
Repatriat
în realitate,
s-a uitat la el
ca la o legumă fără gust.
Devenise semn
de viaţă…
sâmbătă, 18 august 2012
Presa infertilă
Respira
aburii fără niciun cuvânt
ca să pară mai puţin tâmpit
când îl încerca iarăşi
tristeţea.
Vorbea
cu sine
ca din două guri.
Se căznea
să-şi fie mai convingător
în lacrimile ce începeau
să sclipească în întuneric
infertil.
Îl presa timpul…
vineri, 17 august 2012
Transformare
Într-un
soi de admiraţie
imposibil de descris,
a rămas
cu întrebarea între dinţi…
se transformase radical.
joi, 16 august 2012
Încadrare
Retras
între doi pereţi goi,
s-a încadrat bine…
în memorie.
miercuri, 15 august 2012
Spre perete...
Trecut
prin şiruri nesfârşite
de priviri
aparent lipsite de scop,
bălăngănindu-şi capul
în sus şi în jos,
avea
faţa întoarsă
spre perete…
joi, 9 august 2012
Tăcere târşâită
Deschidea
coperţile vieţii
ca să respire.
Se străduia
să nu adoarmă.
Târşâia tăcerea
cu papucii…
miercuri, 8 august 2012
Tulburare gârbovită
Uşor gârbovit
cu mâna îndoită la spate,
vorbea
cu capul lui
ore în şir
tulburându-şi memoria afectivă.
Începuse să vadă cu urechile…
marți, 7 august 2012
Tăcere panoramată
Dinainte
o tăcere panoramată.
Urechea-i bătea ochiul,
nu o auzea,
o vedea
pe segmentul
de memorie artificială.
Avea
să-şi dea drumul abundent
în grupuri de litere
de la mai multe cuvinte
să poată
să înţeleagă
cum
vedea tăcerea
şi auzea imaginile…
luni, 6 august 2012
Eternitate măsurată
Nefiindu-i
somn în somn,
citea pe sărite
măsura trecutului
căruia îi aparţinea.
Mergea
înaintea timpului
ce însuma
toate orele
adunate la un loc
ca umbra
care se întindea
pe spinarea lui
din discrepanţa absurdă
în care şi-a asigurat
eternitatea.
duminică, 5 august 2012
Marunţiş resetat
În momentele
de desfrâu,
se chinuia
să-şi aducă aminte
să se hotărască
să depună
măruntiş
în puşculiţa fericirii
tăiată în două de limba nemişcată
să-şi reseteze defectul…
sâmbătă, 4 august 2012
Printre...
Strecurat
printre adevăruri,
îşi înfăşura gândurile
înotând printre cuvinte.
vineri, 3 august 2012
Tăcere ruptă…
Cu ţigara
atârnâdu-i printre buze,
a încreţit pielea frunţii.
Scria în gând
cu litere fără înţeles,
printr-o mişcare
de rotaţie controlată,
cu vocea stinsă
în echilibrul
somnului nocturn:
tăcerea trebuie ruptă…
joi, 2 august 2012
Saturaţie
Sătul
de repausul impus,
mişca buzele ca atunci
când ţi le usucă vântul
tăind conexiunea cu segmentele logicii.
Lăsa să i se ivească probleme
cu voia sa.
I se putea întâmpla orice…
miercuri, 1 august 2012
Frământări…
În neatenţia
voit lăsată
să invadeze timpul rămas,
a rumegat
frământările pe îndelete.
Vibrau moale
în urechile lui
savurând izbânda asupra vieţii…
Postări mai noi
Postări mai vechi
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)