Amăgirea nopţilor

Sunt floarea de salcâm, pe pieptu-ţi înfloresc
hărţuit de imaginea nudă a disperării,
ofranda unui plâns de tei, la trunchiu-i te cerşesc
cu mâinile în noaptea caldă.

Sunt spinii unui trandafir, de unde-o să mă tai?

Cu teama şi neliniştea în gândire,
te învelesc în galben viu, la piept vreau să mă ai.

Pierd cumpătul, încep să tremur,
sunt zbor, un joc de rândunea
şi pielea se înfiora,

cuibul mi-e sub streaşina ta.

Pe chipul fără culoare timpul pierea,
sunt o candoare de lalele
în noaptea cenuşie şi umedă,
un menuet de viorele.

Buzele şi gura mi se uscaseră.

Sunt eu, pădurea şi imaşul,
tăcerea se prelungea,
îţi înfloresc ca toporaşul

într-o încremenire încordată.

Sunt freamătul nopţii de mai
cu gândirea pustiită
când mi te dau şi mi te dai
cu vorbe aproape înghiţite.

Sunt lumânarea ta, o candela de nopţi
trecând prin peisajul tinereţii,
iubindu-te frumos,

doar eu te duc spre bolţi.

Nu puteai trăi fără mângâiere şi amăgire.

Luminiţa Amarie/ Marius Iulian Zinca, Lumânarea nopţilor/ Amăgirea mângâierii, duet 1 la 1

Liniştea cuvintelor

Totul curgea.

Răsar prin ochiul dimineţii
din când în când,
amintiri cu unghii pătrate.

Se auzea un foşnet.

Rotunde, ascuţite,
stelele îşi trimiteau
pe buza pământului cu urme de paşi,
ultimele raze
ce nu se mai întorc niciodată.

Zorii zilei se prelingeau,
se stinge ultima clipă de ploaie
inundată de o lumină blândă.

O vreme, nu am înţeles de ce
reflexele calde,
întrebările rămâneau cu tâmpla lipită.

Răspândeau pace şi liniste
în bătaia inimii tale.

Întunericul se cuibărise în unghere,
priviri înainte şi înapoi rostesc
printre valuri de transpiraţie
ce doar tremurul pleoapelor deschise
din respiraţia ce devenea tot mai precipitată,
poate culege îmbrăţişând,
fericire înlăcrimată.

Rămân în azi
ultima pregătire,
răsar în mâine
pentru un somn îndelungat.

Dacă uit mersul, bat din aripi.

Linişte…


Gia Ionaşu/Marius Iulian Zinca- Cuvinte/Linişte- fericire inlăcrimată, duet 1 la 1

Sub întrebarea timpului

 
Rămâne doar urma paşilor mei
sub influenţa tensiunii,

uneori rătăciţi, alteori adunaţi în cercuri, spirale, gânduri
ascult şuvoiul de cuvinte.

Nu sunt mult, nu sunt puţin, sunt doar eu.

Simţindu-mă singur,
desenez stâncilor suflete frumoase
într-un fel romantic cu ochii.

Valurile vieţii le va păstra mereu sclipirea
încreţită la colţuri, concentrată
la malul nisipurilor din clepsidre.

Ascult
şi-n fiecare colţ din suflet sădesc lumină,
mărturisiri ce veneau mult prea repede
cu umbrele vântului ce le spulberă în mii de nopţi,

verificam sentimentul de linişte.

Sunt doar eu în lume, cu al meu dor, cu mine.

Eram tot acolo,
uneori ating visul… e trecător
încât îmi sparge spaţiul dintre gând şi suflet
să-l pună

(cred, doar cred în el şi-l simt, doar simt)

sub semnul întrebării
în spatele timpului

rămâne urma sufletului meu

păşind în viaţă…



Carmen Ştefania Luca/ Zinca Marius Iulian- În spatele timpului/ Sub semnul întrebării, duet aprox. 1 la 1

Scrumiera muzei

Pentru că
de nervi
am imortalizat
în scrumieră
scânteia din privirea ta,

rumeg ţigări
când aprindeai sufletul,
căci timpul s-a oprit
în cuvinte

pentru mine.

Parfumul ţi l-am făcut esenţă
departe, cu el îmi stropesc înstrăinate
dimineţi şi seri
şi nici telefon nu mai am

legătura într-un album
cu lumea mea să cer nu pot

şi afară plouă.

Am adunat foi sifonate
într-un pahar de vorbe roşii
pline cu mi-ai fost odată,

cu năduf
am înrămat îngemănarea noastră
cu lemn de tei.

Sting ţigarile,
acum pot sa te regăsesc
una după alta,
muză în al meu vers

în scrumieră…


 Mihaela Meravei/ Marius Iulian Zinca- ştiu cum să te regăsesc muză/ În scrumieră, duet aprox. 1 la 1

Femeia – speranţa cuvintelor

Parcurgând etape lungi,
femeile sunt zâmbet oglindite-n dimineaţa
din (ne)viaţa
ce poartă la cununie
bătând tactul
cu mâinile,
rochii albe ca zăpada

cu flori în păr şi stele pe sâni.

Răsturnate pe scaun,
cu degete subţiri şi lungi,
melancolice retrase,

urcă pe zidul barbatului
cu ochii pierduţi,

ai acelui barbat ce ştie să le caute adresa
târându-se greu
în jurnalul de domnişoare,
mişcându-se
şi înţelegând femeile.

Cuvinte în şoaptă
cu obrajii traşi
atunci când în privirea lor,
într-un moment de speranţă

bărbatul arde…



Ştefania Puşcalău/ Marius Iulian Zinca – Femeile sunt cuvinte/ Moment de speranţă, duet aprox. 1 la 1

Tabloul din abis

Ceara de satin înconjoară chipul rebel
într-un miros de praf umed
al cerului de toamnă cu privirea rătăcită.

Din lacrimile cailor, picură lacrimile mele sălbatice.

Gândurile se tulburau
îngemănate, împreunate şi aruncate
în colţurile buzelor umbrite.

Aştept încă să sparg sunetul stâncilor
în lumina tremurătoare a stropilor de apă care răcoreau
cu degetele înfierate de roşu şi negru,
ce se uscau la vânt legănându-se la infinitul orizont.

Vise goale transformate în fantome
în nopţile blânde şi luna creştea din pământ

în cerul gol.

Cu valuri de umbră
bântuie încă zidurile neconstruite ale cetăţii cerului
într-o teamă de necunoscut, de obişnuinţe părăsite
unde toamna suspină vesel şi continuă obsesiv
pierzându-se în întuneric,

să mângâie vioara cea veche din sufletul nostru.

Pleoapele păreau croite, clădite în minte,
lovite de sânge, frunzele vieţii şuieră

şi sprijinindu-se în coate, strângeau şi sufocau tâmplele.

Timpanele lor tremurau în cimitirele ochilor nostri
trase din abisul umbrei
unde s-au scheletizat atâtea cioburi de lacrimi

când zorile albeau ferestrele

şi zâmbete încrinate…


Delia Feraru/Zinca Marius Iulian – Tablou/ din abis… zorile –duet aprox. 1 la 1

Voiajul vieţii

Cu siguranţă va fi Siberia
respiraţia
pentru că numai acolo eşti departe de memoria
rapidă şi întretăiată
de trecerea
ochilor ce se pierduseră
de graba cu care alţii trăiesc mult şi bine
în profunzimile întunecate.

Nu te-ai mai teme de noaptea în care nu mai ai ţi-
gări
de pe cerul senin
în care zeii te prostesc cu nu ştiu ce legende
cu stele rare
în care moartea are elipse
între doua rânduri de ziduri.

Siberia va fi
zgomotul
prin porii roţilor trenului,
paşilor stinşi
din calea ferată cu o lungime de 9288 km şi 8 fuse
orare,
când buzele păreau
doi călători amărâţi care mănâncă pe o revistă cu
chirilice să vorbească de la sine
cu o parte din ochii ce se degajau
şi care învaţă să se prăbuşească
din capul cu o expresie adâncă în spaţiul liber,
în călătorii lungi şi ieftine.

Mişunai alunecând pe pavajul cleios al vieţii.

Ai deschis bine ochii?...


Mihaela Georgia Ancuţa/ Marius Iulian Zinca – Voiaj/ Pavajul vieţii duet 1 la 1

Lumina din cufăr

Zarea infinit de albastră
chinuindu-mă,
veghează valurile mării
să-mi înăbuş în graba
în care se scălda, câteva lacrimi.

Raze blânde de soare
ca dup’o ezitare agitata,
hipnotizate de frumoasa privelişte,
erau nemişcate.

Întorceau privirea către cer,
cu simţurile
ascultau şoaptele neşoptite
tulburate de nelinişte.

Adunau gândurile răvăşite
şi răsuflarea tăiată
şi iluziile târzii
de o aversiune,

strângeau cu grija
de netrecut a umbrei,
în cufărul de fildeş
cu nuanţă întunecată,

amintirile.

Cu faţa scăldată de lacrimi,
le încredinţau, senine
în lumina gălbuie,
eternei tăceri
ce se întrezărea

printre obloanele norilor.



Antonella Mocanu/ Zinca Marius Iulian – Cufărul amintirilor/ Lumina(din întuneric) - duet  1 la 1

Imaginea simţurilor

Îndelung este Doamne, procesul vieţii

din neclintita lui tăcere,

dar şi mai prelung pare procesul învierii,

pluteşte aceeaşi expresie

în urma reînvierii luminii

de atenţie oprită în loc

„în veacul vecilor”.

Cât ospăţ mai cer simţurile noastre

de prea grăbite

după „Cina cea de taină”?

Într-o singură clipă

vrem să prindem în pălmi de gând,

tot cerul,

imagini dintr-o lume trecută.

Dar când strângem pumnul,

se prăbuşesc,

se resfiră seninul

sub pleoape,

curge cu soare cu tot.

Auzeam

printre degetele flămânde de atingeri,

tâmplele zvâcnind.

Chiar şi frunzele cad disperate

sub o furie ascunsă

când vântu-ncearcă

ca o mustrare tăcută,

să te cuprindă în palmele căuş.

Numai în faţa măreţiei Tale, Doamne,

nu trecea

respiraţia mea, este scoasă dinăuntru,

prin ochii mei

şi mor şi reînviu cu Tine

în fiecare secundă locuită de iubire-

propria- Ţi imagine.

Ecaterina Şerban/ Zinca Marius Iulian – Ospăţ de simţuri…/ Propria imagine - duet (aprox.) 1 la 1

Zâmbind împreună

Vom aştepta împreună

ameţiţi uşor de melancolia mistică,

nopţile de primăvară.

Furam,

auzeam

cum zbârnâiau corzile

pe primul ram ce va înflori

în claviatura inimii.

(Vom pătrunde întunericul

când şi când

ca o singura umbră).

Pierdeam

privind în adâncuri,

escaladând zidul străin

dintre anotimpuri.

Zâmbeam tăcut

cu palmele şi genunchii juliţi,

la discuţiile plate.

Umerii tăi

mă vor purta

din lamentaţiile sonore

(dulce povară)

spre Raiul primelor stele

ce-şi ascundeau tristeţea

până când vom învăţa să descifrăm

mângâind puful de pe obraji,

taina luminii

în trupul florilor plăpânde.

Puteam auzi frânturi

ca un singur suflet înstelat

din tăcerea mohorâtă a nevieţii.

Vom putea păşi

dincolo de pragul luminii

ca o singură umbră de taină.

Ioana Burghel / Zinca Marius Iulian – Doar împreună/ Zâmbind tăcut… - duet (aprox.) 1 la 1

Dacă

Dacă

ai fi o lacrimă,

o să cauţi

să mă culegi

în căuşul palmelor.

Ai să mă găseşti

îmbăindu-mi sufletul cu tine

acolo unde cerul,

la focul vieţii,

şi-a pierdut cuvântul.

Mi-aş încălzi mâinile

unde norul a uitat să-şi scuture lacrima

şi-n zbor, uitaţi la două gânduri,

destinul şi-a uitat identitatea

departe

versul nu mai are dulceaţa pământeană

(spre astrul, cel de dintre sori).

Voi fi un alt eu, fără formă

şi leagăn, şi sicriu mi-aş face, dacă

cuvântul din mine n-o să mai scrie vers.

Carmen Popescu/ Zinca Marius Iulian – Dacă/Dacă- duet 1 la 1

Ornament afabil

Am hoinărit destul pe cărări oarbe.

Soarele bătea tare.

Am ajuns la muchia pajiştii

după o lungă absenţă

pe un pinten de pământ

evocator de alcovuri.

Cred că e capătul

de obicei calm şi răbdător

şi o să mă scufund

(nu izbuteam să recunosc)

sau o să devin sămânţă

în vâltoarea de imagini

şi, luat de vânt

care se perinda,

o să devin floarea florii

dintr-o singură răsuflare

unde-ar cădea norii

cu un surâs timid

de gânduri în ploi.

Fusese suportat din obisnuinţă,

iar eu voi deveni

cu gândurile,

ornament

ce era altundeva,

suprapus,

repetând cuvintele de spirit

fervent servite

pe faţada vieţii tale

în schimburile afabile de saluturi

(între mine şi soare).

Elisabeta Gîlcescu/ Marius Iulian Zinca- Ornament/ Schimb afabil - duet „1 la 1”

Întoarcerea-n ideal

Mă regăsesc în toate câte sunt.

Încerc să visez mai mult

în zori, în flăcări de vânt,

timpul să o ia din loc.

Păşesc cu chipul ars de izbânzi

să mă trezesc când ceilalţi dorm,

merg spre chemare cu paşii mărunţi

când ceilalţi se opresc.

Flacăra arde şi trebuie s-aştept

în locul unde-am poposit

şi-mi plămădesc tăgada şi rostul mi-l îndrept

mai mult de-o clipa căci mâine e

cu fire-nnodate, încet ţes năzuinţa,

cer de la ploaie lacrimi şi de la cer credinţa,

dar nu e sigur pentru nimeni,

de ce-ar fi pentru mine

doar o frântură de clipă

să-mi trag răsuflarea, timp să am

să mă mai pierd în taine, să mai ascult chemarea.

O îmbrăţişare, un sărut

Dă-mi, Doamne, timp pentru ce sunt să dau

în cuget lasă-mi zorii şi flacăra-n cuvânt celor de-acas’

să-nţeleg şi să cern zi de zi rostul vieţii.

Mă-ntorc

să pot să vin la Tine in taina dimineţii,

s-apuc ziua de mâine

pe drum, în timp, paşii mei să rămână,

să spun într-o clipă veşnică,

un strigăt în flăcări, un gând ce răsună

că vă iubesc

pe toţi cei ce-aţi trecut al vieţii mele prag.

Daniela Toma/ Marius Iulian Zinca- Ideal/ Întoarcerea - duet „1 la 1”

Mi-e…

Mi-e jenă,

milă îmi e

şi nu că sunt român,

ci că sunt om

în lumea asta-n viteza

degradării omului din om.

Şi scarbă mi-e

de astă lume

ce e-n juru-mi

şi se gudură pe la funduri,

funduri de lemn, de piatră seacă

şi-a omului de jale amară

ce stă şi plânge în pridvor

de dor de ducă de topor

să taie creanga verde, pură.

Milă mi-e că sunt doar (un) om…