duminică, 21 iulie 2013

Cerere

Stau pe la uşi, îmi aştept moartea să mă elibereze, doar o clipă cât o viaţă, îi mai cer să-i strâng la piept pe cei dragi ai mei, să-i întăresc şi bine să le spun că va fi, că Tu, Doamne, în sânu-Ţi mă vei primi şi linişte şi pace va fi. Mulţumesc Doamne !

Iertare

Am tras, o viaţă am tras de multe ori fără să judec şi-am gresit. Când alergam prin viaţă, stop mi-am pus la picioare, dar nu m-am oprit, am continuat fără să judec cu mintea, cu sufletul s-alerg, greşeli să fac şi Doamne, mi-am (s)pus STOP la minte, dar sufletul nu l-am găsit. Imi fuge şi acum hoinar pe nebănuite străduţe şi totul de mai bine de o lună şi mi-am (s)pus STOP a doua oară, acum la suflet, să-Ţi cer iertare, să mă ierţi, la Tine să mă primeşti. Doamne, de cei dragi să ai grijă, să-i întăreşti, eu, eu sunt al Tău acum şi-n veci. Mulţumesc. Iartă-mă Doamne !

Am obosit…

să m-aştept în trupul refăcut. Mi-am pus gândul să facă naveta zilnic între Bucureşti şi Piteşti, poate află pe unde umblă sau trândăveşte sufletu-mi. L-am trimis de mai bine de o lună să Te caute, să Te găsească, să Te aducă, să-mi umple totul de Tine.

duminică, 14 iulie 2013

Resemnare ?!?

Am obosit în aşteptarea sufletului meu. Te rog Doamne, nu mă lăsa să mă resemnez cu gândul că mi-am părăsit trupul. Dă-mi puterea să găsesc drumul înapoi, m-aşteaptă cei dragi şi simt că rolul meu încă n-a luat sfârşit. Mai am drum lung de străbătut şi când la capăt voi sosi, al Tău sunt Doamne. Nu mă tem, n-am timp să mă gândesc la asta, totu-i prea scurt şi drumul lung şi cei din jur nu-s pregătiţi să-şi vadă drumul lor mai fără spini, căci urmele-mi nu s-au bătătorit. Mulţumesc Doamne !

Pribegia sufletului

Mi-am pribegit sufletul în căutări de mine. Nici nu ştiu de mi-am găsit răspunsurile, dar Te-am aflat pe Tine. Mă-ntorc în trupul meu acum când încă sper că prea târziu nu e să pot îngenunchea să-Ţi mulţumesc şi a mă ruga iertare să Îţi cer. Mulţumesc, Iartă-mă Doamne !

vineri, 5 iulie 2013

Mulţumire



Mă-nchin Ţie,
Doamne
şi-Ţi mulţumesc
că-mi dai putere
încercările vieţii
să le trec

şi

minte îmi dai
să-nvăţ din ele.

Îţi mulţumesc Doamne !

Rătăcirea




Doamne,

Iartă-mă,

în mâinile Tale sunt,
mi-am « băut » minţile,

dar m-am trezit
şi nu că sufăr eu
îmi e,

familia
cu fraţi
şi surori
şi fiu
şi soţie

aleargă pentru mine
să mă vadă

bine să fiu

împăcat cu Tine
şi sunt
şi mă rog
şi vreau

să fie bine,
să-mi primeşti iertarea
ce spre Tine o ridic

mereu

să-mi Fi alături.

Mulţumesc Doamne,
Iartă-mă !

duminică, 23 iunie 2013

Rusalii…




şi

au trecut 50 zile
de când Tu ai înviat

şi

ne-ai lăsat
să ne (pre)umblăm
în noi cu noi
să ne găsim

şi

Duhul Sfânt
ai coborât
peste noi toţi

şi

ne-ai învăţat
să ne rugăm
împreună

şi

Biserica Ta,
în noi să construim

şi

usturoi
să ne ungem
încheieturile, porţile

şi ielele să nu pătrundă…

vineri, 14 iunie 2013

S-a spart cerul…



poarta s-a deschis
şi El

S-a Înălţat !

A stat
cât să (ne) ierte
şi (ne-)a învăţat
să (ne) iertăm.

De sus
El ne priveşte
şi ne-ndreaptă

din ale vieţii încercări

să ieşim,
să trudim,
să sperăm,
să credem,
să iubim,
să iertăm

şi-n Împărăţia Lui,
curaţi să intrăm.

Ajută-ne,
Doamne
în rugă

să (ne) iertăm,
să (ne) vedem

calea-Ţi

s-o urmăm.


miercuri, 12 iunie 2013

Pleoapele...


se plouau în gură
după ochii
stabiliţi
ca şi oglindă
de aproape o săptămană
în statul-nestatul
pe patul-scaunul
aflat la capătul
trupului în (re)animarea
sufletului.

Aştept
oglinda ochilor
să se umple
de lacrimile cerului
să mă pot odihni înnotând

până la capătul lumii…

pluta.

Noaptea...

salonului  de spital,
privea
pe marginea
patului

însoţitorul suflet
al pacientului trup.

Picotind printre cuvinte,
îşi lega mâna
de trup
să-i simtă convulsiile

prin masca oxigenului.

Mă aflu...

sămânţă implantată
adânc în pământ

legat de cer
cu bramula
cordonului

de perfuzia
ce-şi picura stropii

neîntrerupă

viaţa-ncet
se prelinge

cu iubirea…

sâmbătă, 1 iunie 2013

Te strig…



te strig copilărie
cu glasul copilului din mine
sub fiecare poartă-n doi- eu şi el

de la Măr

strigăm,
adânc,
prelung,

albastru cuprins
în cerul de stele
boltit în coviltirul
clipelor ce trec
mărunt şi iute

amintind
păcatul
din început
când

doar copii
ne jucam
zburdând
printre săruturi
din poartă furate

clipind
cu ochii şăgalnic

râvnind

tremurul trupului cuprins
din creştet până-n tălpi,

fulger
amintind
din când în când
că suntem

(doar)

copii.  



miercuri, 29 mai 2013

Sufletul…




corabie
pe marea întinsă din tine

aleargă
într-un dute-vino continuu
pe canalele mânecii
protejate de stâncile trupului

firav
aruncat în oceanul vieţii
aşteptând

aşteptarea Mâinii ridicate
deasupra valurilor înspumate
de neliniştile altor şi altor corăbii
izbite de timpul minţii călătoare

în vidul oglinzii
din ochii tăi albaştrii-

cerul şi stelele
din Carul Mare.

miercuri, 22 mai 2013

Şotronul vieţii


 
Adâncul
rugului aprins,
luminat e

de scânteia speranţei
zilei de mâine
din necuprinsul
zilei de astăzi albastru
coborât în negura de ieri

şi joacă şotronul
în forma crucii
cu pietre aruncate-n numărul
clipelor
ce ne cuprinde
mai devreme
sau
mai târziu pe toţi

în unu,
în doi,
în trei
până la nouă
încercând întoarcerea

copilăriei
când prea târziu

e

să ne cerem iertare
şi păcatelor noastre…

luni, 20 mai 2013

Camera aşteptării


 
Camera

de la stradă bălteşte
aşezată între cer şi pământ.

O lumină scursă
cu mine respirând în ea
din felinarul afumat
privind prin ochiul-geam
în verandă peste oase
către o lume în mişcare

şi măruntaie-n ruină.

Trecător cu paşii grăbiţi,
cu-o urmă de creier
aşteptând să-mi vii
din umblătorul schelet,
păşind apăsat, într-o lume în doi,

al celui ce-aşteaptă mâine
între cer şi pământ

răspunsurile întrebărilor

de azi.




Carmen Enache/ Marius Iulian Zinca, Camera/ Aşteptare, duet 1 la 1


joi, 16 mai 2013

Troiţa de vineri


 
Începutul
infinitului
într-o zi de vineri

e în fiecare dintre noi.

Cu paşi grăbiţi
alergăm, Troiţă să-nalţăm
din cuvintele sufletului
şi flori,

flori de măr verde
să-mpodobim îmbrăţişate

gândurile.

marți, 14 mai 2013

Arca Ta




Au

trecut anii
când cu viteză
încercam
în luntrea-Ţi să pătrund.

P’un mal era aşezată
cu faţa îndreptată
spre marea
ce se pierdea în cer

sau

cerul în ea,
iară luntraşii aşteptau.
M-am aşezat
şi-n linişte-am plutit o vreme

până când

pe ei, luntraşii, să-i plătesc
a fost, dar

n-am avut monezile pe ochi
şi cale-ntoarsă au făcut,

pe malul

dintre viaţă şi moarte m-au lăsat
bănuţii să pot să-i strâng,

pe ei să îi plătesc.

Acum,

în noapte sau în zori, cred,

visat-am
că pe aeroportul Tău alerg
bilet să prind
avionul ce purta-n el
pe altcineva

ca şi atunci

pe luntre.

Doar zece minute
cât o viaţă de-o clipită,

m-a despărţit
şi am rămas
pe acelaşi mal

dintre viaţă şi moarte.

Te aştept Doamne
să mă primeşti şi pe mine-n Arca Ta !



duminică, 12 mai 2013

Toma necredinciosul


 
Răni

sunt multe,
vor mai fi

când un Toma tu eşti
şi fără să simţi
ale trupului adâncuri,

îndoiala te pătrunde
căci eşti om
şi nu poţi crede
urmele de chiar le vezi

ale piroanelor sumbre
stăpungând trupul din El.

Te căieşti
şi te sfieşti,
chiar te bucuri
de şi poţi

şi mai mult,

chiar şi crezi
că Adevăr totul este,

piroanele au străpuns trupul,
dară sufletul e sus,

priveşte

şi ne mângâie pe toţi.

Mulţumim Doamne !

vineri, 10 mai 2013

Izvorul tămăduirii


 
Lumină
în jurul său era,

dar nimic,
cât de mult
privirea în sus ridica,
din cer nu putea vedea.

Leon,
atunci,
în Ruga sa,
Glasul Fecioarei Maria
auzea

şi-n pădure de intra,
izvor lin va găsi,
setea îşi va ostoi

şi cu apa cea divină

chipul să-şi clătească,
vederea să o primească,
lumii întregi ca să vestească

Izvorul tămăduirii.