pe drumuri paralele,
sub flăcări de speranţă –
în zborul lor... spre stele.
miercuri, 6 octombrie 2010
Năvalnic destin
Ca un blestem
ascuns în rugăciune,
aud nisipul clipei cum se zbate
şi urmele străine
căci doar un zid, ce nu e, -
ne desparte.
Alunecând... în timp
Alunecând
prin gând pe vocile
de dincolo de şoapte,
iluminat
de rugă şi păcat,
mă pierd... în timp.
marți, 5 octombrie 2010
Cuvintele... în şoapte
Peste lume rămân,
o umbră despletită
din trupul de tăceri,
alunecând în mine
prin vama de dureri,
tăcerile prin care strig
cuvintele... în şoapte.
Efracţie
Un drum de-nchipuiri, abandonând
în pata de lumină din oglindă,
eu voi intra pe uşa ta ... tăcând.
Nisipul clipei
Pe larma
răzvrătirilor din sânge,
ca un blestem
ascuns în rugăciune,
aud nisipul clipei
cum se zbate.
Pragul clipei
Fluviul ...
inundând un câmp de fum.
Aud nisipul clipei
cum se zbate pe larma
răzvrătirilor din sânge,
când pragul dinspre tine
îl pătrund.
luni, 4 octombrie 2010
De multă depărtare
Sub streşini
cu lacrimi-îngeri,
sub forfota
de gânduri care cheamă,
sub neuitarea
strânsă printre rânduri,
sub vorbele
căzute, ce le strângi
pe ochii mari ...
de multă depărtare.
Necuvântul
De teamă
să nu fiu cenzurat,
las vorba necuvântului
să lovească-n
sentimentul unei morţi alese
în cuvinte adormite,
ale visului din noaptea
cea din urmă a timpului uitat,
neîntors într-o clepsidră.
Încerc
Încerc
să-mi aduc aminte
cuvântul,
încerc să-mi aduc aminte
să-l scriu,
dar mintea mea bolnavă
uită să transmită
degetelor
mesajul trăirii din cuvânt...
Încerc.
Ultimul cuvânt
Mi-am strivit cuvintele
unul câte unul
şi le-am aşezat
atent în cerc,
unul peste altul
într-un templu
să-mi închid… trecutul.
Era ultimul cuvânt,
l-am pus acoperiş
căci nu-l puteam rosti,
era… ultimul.
Dincolo de nori
Mădălinei Epure
Rămâi acolo prag al dimineţii
Acelor nopţi ce poate mai răspund…
Mi-ai sigilat oglinzile din suflet
Apropiindu-mi inima de gând
În zbatere pe-aceeaşi respirare,
Chiar dacă zborul urcă prea abrupt.
Uitaţi la două gânduri depărtare,
Mângâietoare drumuri sub pas neşovăit,
Îmi voi scurta, cu trupul, distanţa pân’ la soare.
Nădăjduind s-o luăm de la-nceput,
Eu lepăd de pe mine veşmântul de-mprumut,
Mă trec în trup de vânturi călătorind prin ploi…
Eu voi sosi iubito, într-o clipă,
La masa ta de dincolo de nori.
Întoarcere
Cu mâinile întinse a chemare
Peste nisipul zilelor, încet,
Un rug îmi arde clipele târzii
Tânjind în fiecare sfârşit un început
De timpul tău trecând în timpul meu
Că-i prea târziu să mă mai nasc o dată
În ochii însă fără tine, ce mă vrea.
Acoperind lumina mea albastră
De necuprins în marele contur
Sub urma ce te duce şi mă doare
La primul loc de-ntoarcere-n destin.
Despărţire
Mi-au obosit, iubito, picioarele-n umblări
Căci depărtarea arde-n ochii mei târzii
Cu gesturile goale ţintind spre nicăieri,
Aşteaptă-mă să vin.
În gându-mi, iubito, plec în zbor spre tine,
Am să înalţ chemarea prin care să te cer,
Să te-ntorci pe ţărmul pătruns adânc în mine
Înger din cer.
Să te găsesc, iubito, la drum adânc de şoapte
Când spinul cere vamă parfumului de nalbă,
E visul din tabloul sculptat în miez de noapte
Din suflet ferecată.
--------------------------------------------------
Lacrimi, iubito, îmi curg pe chipul ăst de lut
Căci asta-i cea din urmă a noastră noapte,
Mi-e sufletul pustiu şi gol, şi-ascunsă
Ai fugit departe.
Ziua de mâine
Voi putea uita ziua de ieri
Când tu ai plecat,
Voi putea uita ziua de azi
Când în ploaie alergam
Din urmă să te prind,
Dar oare ziua de mâine
Când singur mă voi trezi
O voi putea uita, crezi ?
•
Precum un câine
în ploaie
mă plimb
hoinar
sperând că,
poate-ntr-o zi,
într-un colţ de lume
ne vom reîntâlni.
•
Străbătut de gânduri
de dor de iubire de tine,
mă las uşor
pe pământ să cad
şi mă rog
să mor, să zbor
căci n-am să pot să uit
ziua de mâine
când singur
asemeni unui câine,
mă voi trezi
lipsit de iubire
şi mai ales… fără tine.
Timpul
E cerul
Plin de nori
Şi lacrimi
Prin ceaţa deasă
De stropi,
Se scurg
Pe pământul uscat
De dureri şi patimi
Pe răbojul unui bătrân
Uitat şi de viaţă
Într-un colţ de pământ,
Râde şi plânge
Şi scrie de veacuri adânc
Istoria vieţii unui pământ.
Aş vrea…
Aş vrea să mor, dar
să mă nasc din nou -
să fiu nebun
în lumea celor ce trăiesc -
să fiu obişnuit
şi totuşi…
să mă nasc din nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)