Liber printre cuvinte
Reflecţia stării de sine
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Sunt Român
Picioarele
aleargă pe brazda bunilor
acoperită
de astfaltul din noi.
Prin crăpăturile ivite,
sufletul lor creşte,
m-agăţ,
mă-nalţ
cu roşul ce curge prin vene,
stăpânesc orizontul galben
din privirea
cu cerul albastru
ce-mi dă nemărginirea
pe nori
cu degetele-mpietrite
s-aştern
râuri,
văi,
munţi,
dealuri
şi
păduri.
Din suflet strig:
sunt Român!
sâmbătă, 14 septembrie 2013
Gânduri imaginare
A trecut visul.
Floarea singurătăţii
peste anotimpurile mele…
într-un amestec,
primăvara-n ploi plângând
cu muguri închişi la chip
de cuvinte plate
vara, caldă şi tăcută
tremurând în adăpostul ei,
în clarul stelelor, răsfrântă
de pământ,
toamna-n violet spray-at
zăcând într-un extaz
pe un brun trunchi de copac
de nemişcare
iarna, spartă-n oglinda
cu ochii
ca o pamblică tivită
rătăcind timid,
a trecut visul
peste anotimpurile mele…
adumbrea
marginea drumului,
noaptea, cu gene smolite
gâlgâind
gândurile
şi tristeţi pe chip
ivite.
Constanţa Abălaşei-Donosă/ Marius Iulian Zinca, Vis imaginar/ Gândurile, duet aprox. 1 la 1
Mâini ştiute
Mâinile tale
desfăşurate,
pot cuprinde-n ele,
într-o serie de imagini,
întreg pământul.
Ocolurile vieţii
şi cerul
li se păreau ciudate
cu noian de stele,
cu o emoţie confuză,
cu gesturi tandre
rămâneau putin gânditoare.
Îmi mângâie obrajii fierbinţi
cu pleoapele
şi ochii albastri
ce stăteau să cadă
(le privesc cuminţi
neştiind să vorbească).
Mâinile tale
în faţa acestor
schimbări neaşteptate,
dau muzicii sens,
măreţie,
culoare,
transformă
durerea-n uitare.
Păreau…
ele prin gesturi,
doar vagi puncte albe
ce se perindau prin aer.
Vorbesc.
Mâinile tale
ce mult le iubesc.
Delia Stăniloiu/ Marius Iulian Zinca, Mâinile tale/ Nu ştia, duet aprox. 1 la 1
Timp fără tine
Gustând apusul începutului de toamnă
într-o nuanţă de imensă mirare,
pe frunze încă verzi pictez un dor amar.
Un cap umbrit- iubirea
de o lumină răsfrantă
la durere mă condamnă
în odihna totală…
(nu poate fi al inimii veşnic amnar,
al unui strigăt nestăpânit…)
coboară toamna-ndurerată peste mine
de gestul liniştit
abandonându-şi frunzele-ncăpăţânate
cu care îţi mângâi fruntea
ce n-ar fi vrut să moară simplu, fără tine
cu un mic zâmbet speriat
şi cu atâtea vechi speranţe amânate
într-o vagă umbră de ironie.
Încă o toamnă fără tine se aşterne,
fără treceri nesimţite.
Ecoul frunzelor căzând se stinge-n iarbă
cu o frumuseţe adâncă.
Clepsidra cerne frântă clipele eterne
ce părea că începe… un timp nou.
Încă te-aştept, când noaptea luna stă să soarbă.
Marilena Velicu/ Marius Iulian Zinca, Încă o toamnă fără tine/ Timp nou, duet 1 la 1
vineri, 13 septembrie 2013
Tristeţea din ochi
Tristeţe în pahar pierdut,
mecanism uscat, scârţâitor, sfâşâitor,
azi mă răsfeţi c-un ştreang cusut
ca un ochi lovit brusc de orbire
din doine râncede şi-amare
e viaţa noastră fără lacrimi
pierdute-n cioburi de pahare.
Pe praful pamântului,
doar valul nopţii mai rămâne
împăienjenindu-se privirea
în aburul ieşit din urne
şi-mpovărând înăsprite inimi
şi spume cresc pe ale mele urme-
se toarnă gânduri.
Sunt turme transformate-n dune
în tiparul sentimentelor
scăldate-n tina fără nume
să trezească puternice emoţii
şi plânse, aruncate-n lume,
pierdute-n lupte timpurii.
Tristeţe în pahar pierdut,
aştept din ochi storşi,
să uiţi tot cea durut,
o ploaie să… cadă.
Aga Lucia Selenity/ Marius Iulian Zinca, Tristeţe/ Din ochi… ploaie, duet 1 la 1
Timpul cu tine
Dă-mi mâna, lasă-mă să alunec
înainte
pe chipul râului ce-şi poartă viaţa.
Totul era timp
în pântec, ca o mamă. Din mal
zbura în lung şi-n lat.
În mal se ridică sirenele rostind
fără teamă poate, într-o zi,
incantaţia tăcerii. Eu. Un fir
de praf călătorind discret,
se va găsi cineva
să-l închidă într-o clepsidră.
Acum
ascult heruvimii ascunşi.
Totul este iubire,
iubire de viată
în Ochiul de Cristal
de zbor din suferinţa
timpului închis… într-o clepsidră.
Mihaela Roxana Dumitriu(Masha Alexandrova)/ Marius Iulian Zinca, Cu tine/ Iubirea timpului, duet aprox. 1 la 1
joi, 12 septembrie 2013
Privind ţărmul
… nu ştiu cum am să înghit
tăcerea asta târşind
şi câte hăuri vom mai trece
prin noi, printre detalii.
Rabd şi mă alin cu marea,
imaginea tulbure din adâncuri
printre alge şi valuri
înecat în ceaţă
număr paşi din doi in doi
într-o înlănţuire întâmplătoare,
iau cerul în spate
ce aruncă umbre lungi,
să-ndrept cărarea pentru amândoi.
m-aşez cu gesturi obosite
la ţărmul cu duminici albastre
privind cerul printre degete.
Dumnezeu cu pâine şi sare în mâini,
aştepta…
Mihaela Aionesei/ Marius Iulian Zinca, la ţărmul cu duminici albastre/ Privind cerul, duet 1 la 1
miercuri, 11 septembrie 2013
Tu şi timpul
Tu mă inhibi
cu mâinile întinse a chemare,
mă bântui
şi mă vrei
înfăşurat în vuietul tăcerii.
Nu te condamn.
Mă simt eu însămi
pe strigătul luminii,
în pata de culoare
vinovat.
Din oglindă,
citeşte asta dacă priveşti
cu limbi de clopot
adânc
în ochii mei.
Mută-n cuvânt,
mai simţi acelaşi lucru oare ?
De ce nu îmi apari în vis
spre fluviul fără vad
şi te visez mereu
doar înainte de culcare ?
Trece…
timpul.
Melania Grozavu/ Marius Iulian Zinca, Tu/ Trece… timpul, duet 1 la 1
Tuşele vibraţiei
Învălui clipele
râului murmurând
în valea adâncă a luminii
(se scurgea în ritm mai domol).
Cuvintele pier
peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului,
înghiţite de gesturi largi,
înnegrite de trecerea timpului.
Umbrele primesc
deasupra porţii late,
tuşele pastelate ale mângâierilor
vestind parcă… eternitatea.
Din întuneric apar drumurile
puzderiei de oameni
gradaţi în vârstele seninătăţii
ce se revărsau.
Fire prelungi se pierd, revin
sătul să tot apăs pedala timpului
în braţele nesfârşitelor bolţi plutind,
spălându-mi ideile păcătoase
în profunzimile inspiraţiei,
să vibreze am făcut, corzi demult uitate
din secunda în care vârfurile visurilor noastre,
se ating…
Anne Marie Bejliu/ Marius Iulian Zinca, Tuşele seninătăţii/ Vibraţie, duet 1 la 1
marți, 10 septembrie 2013
Voi fi schimbat?!...
Nu te îngrijora de gustul iederii amare,
umbra aleargă.
Nici de fuga mea în lumi necunoscute
şi cu răsuflarea înconvoiată.
Nu te mai gândi la iubirea noastră dulce-amaruie,
îşi schimbă culoarea.
Nici la zborul nostru nostru înmugurit în zâmbete
atât de profund.
Va fi atât de simplu totul încât nici nu vei înţelege
cu expresia aceea pierdută,
decât mult mai târziu, când sufletul meu va fi pictat iubirea
şi cu faţa istovită,
vei aştepta o vreme în pustietatea frunzişului umed.
E bizar,
poate vei crede că nu te-am iubit îndeajuns
să vezi atât de aproape,
dar atunci numai voi creşte în tine ca un fir de iarbă
cufundat deseori
în colţul ştiut al inimii tale, unde-ţi voi înflori răsăritul
în umbre transparente.
Nu plânge, nu dispera, nu-ţi zădărnici căutările
cum respiră vântul.
Voi fi aici, doar pentru tine aşteptându-te
şi inima bate puternic
la celălalt capăt al meu
când stelele sunt reci.
Totul s-a schimbat…
Popa Ines Vanda/ Marius Iulian Zinca, Voi fi aici/ S-a schimbat, duet 1 la 1
luni, 9 septembrie 2013
Simţirea timpului
Auzi gândurile-n noapte,
într-o stare de nelinişte,
cuvintele vorbind în şoaptele
unui entuziasm nestăvilit ?
Auzi ecoul bătăilor inimii
minţii tulburate din roua dimineţii
pe firul ierbii de un imbold grozav
înnegrit de vreme ?
Fiorii trimişi- firul de dor
aruncând priviri întrebătoare,
puf de păpădie pe vânt uşor
unui chip sever ?
Când steaua mea îţi cade-n palmă
într-un amestec,
să rabzi ca să te ardă calmă
o patimă înverşunată ?
Auzi lumina lunii, raza soarelui,
a invitaţiei la sarcasm
pe ram, aşezat trupul vântului
uitat de timp ?
Ropotul lacrimei când cade,
sub nori inima se zbate ?
Elisabeta Luşcan/ Marius Iulian Zinca, Simţire/ Uitarea timpului (în sarcasm), duet 1 la 1
Poveste-ntr-un motel
Eu sunt valul ce-şi poartă durerile
singur, departe-ntr-un motel,
în tânguit de bătrâne clopote
de nici stelele
ce prevestesc furtună,
nu le mai număr.
Tu eşti malul ce-mi vede căderile de ape în ropote
dup’un pahar de vorbe roşii
într-o vreme nebună
spuse în câte’ş trei limbi
odat’
te voi inunda în dragoste de mine
să-ncerci de poţi să-nţelegi
şi-ţi voi pătrunde în nisipurile fierbinţi.
Mai ceri un pahar
băltind a speranţe pământ dintr-un tine
de roşii vorbe-n singura limbă
şi-n hamace de nouri aştepta-vom cuminţi
să treacă furtuna de noi
cunoscută de cei
ce erau şi ei singuri
pe când eu îţi voi spune
departe-ntr-un motel,
poveste cu o mare şi un ţărm…
Poveste de doi.
Florina Sanda Cojocaru/ Marius Iulian Zinca, Poveste de doi/ Departe-ntr-un motel, duet 1 la 1
sâmbătă, 7 septembrie 2013
Dorul amintirii
Mi-am pansat sufletul
cu un nor.
Îţi aminteşti
de noaptea-n care
cu pietre aruncam
să nu mai curgă la cer
râuri de dor
după stele
să cadă
să ţi le prind în păr.
Mi-am pansat sufletul
cu o aripă
şi broşă să-ţi fac
să nu mai doară
în fiece clipă
să ne plimbăm pe lac.
Mi-am pansat sufletul
s-ascultam
clipocitul apei adânci
cu iubire,
bătăi de inimă nebune
iată, acum dau de stire
gângănii în zbor
ce se adună
că sufletul meu vrea
să zboare
şi coroană
pe cap din nuferi
ţi-am împletit
într-o iubire.
Şi-apoi în uitare
mi-am pansat sufletul…
Îţi aminteşti
de acea noapte.
Lenuş Lungu/ Marius Iulian Zinca, Dor/ Îţi aminteşti…, duet aprox. 1 la 1
duminică, 11 august 2013
Necuvintele din spatele cuvintelor
Pe principiul „afară e vopsit gardul şi-năutru-i leopardul”, m-am… „îmbătat” cu şi din cuvinte scriindu-le, să mă citiţi printre rânduri… după gard.
*
Ultimul cuvânt aparţine întotdeauna celui care vine…
EMINESCU
Fiecare îşi are universul său, doar că fiecare e o mică galaxie în universul lui EMINESCU.
*
E cerul plin de stele, însă doar una e… LUCEAFĂR.
*
Fiecare Luceafăr îşi are Cătălina lui…
sau
Fiecare poate fi Luceafărul universului sufletului unei Cătălina … dacă o găseşte.
STEA
Fiecare are câte o stea, doar (a)prindeţi lumina-n căderea-i…
*
Ne bucurăm privind strălucirea unei stele. Nu va mai lumina mult. Străluceşte în apogeul arderii sale, dar suntem noi conştienţi de asta?...
*
Indiferent de culoarea „punctului” de la capătul drumului fiecăruia, faceţi-l luminos…
*
Nicio stea nu are strălucirea unei stele căzătoare, de ars/stins, se sting/pălesc toate…
*
Chipul aflat în umbră, nu va culege stele nici din lumină.
*
O stea e… mică, dar în/cu lumina ei, prinde/captează toate privirile noastre.
COMUNICARE
Cuvintele sunt… efectul gândurilor noastre, fie ele rostite sau scrise sau… nu.
*
Arma necuvintelor dintre rândurile cuvintelor, e mai puternică decât orice armă…
*
Ca să aibă loc… comunicarea între oameni, trebuie să existe cel puţin un punct comun… de legătură între ei…, la măcar unul din nivele - suflet, minte şi trup (non-verbală) - EMPATIE.
*
Vorbele cu efect imediat la fel de uşor şi pleacă. Cu efect întârziat însă… durează mai mult decât viaţa unui om.
*
Scuzele cerute în momentele ce nu par a le fi atribuite, te scapă pentru atunci când nu poţi/vrei/trebuie să ţi le ceri… mai ales între prietenii de suflet şi nu contează pentru ce atâta timp cât există un motiv sau motivaţie.
*
Într-o comunicare, dialog, înainte să vorbeşti, trebuie să înveţi să asculţi.
*
Şoapta – gândurile alergate în tăcerile lungi din sângele năvălit în obraji.
*
Nestăvilire – rostogolirea vorbelor din gură într-o învălmăşeală de gânduri.
*
Joc de cuvinte – plăcerea ridicolului produs amestecului de/din materie.
*
Cuvinte amânate – întoarcerea-n timpul unui zbor însângerat de amintiri.
*
Vibraţie – întunericul deplin înăbuşit de obişnuinţă, trimite valuri mărunte-n colţul pleoapelor spre trofeul suspendat… lumina.
*
Un vocabular indiferent de forma/culoarea lui, dar folosit cum, când şi unde trebuie, te face mai domn/doamna decât orice… elevare din spatele „siropurilor”.
*
Semnul întrebării – mărturisiri care vin simţindu-te în continuare… singur.
OMUL
Niciodată nu poţi reuşi a te vedea/cunoaşte mai bine decât prin ochii, mintea şi sufletul celorlalţi…
*
Într-o linişte uimită, doar sufletul se aude făcând zgomot…
*
Toţi suntem lumină şi suntem făcuţi să o… împrăştiem în jur, numai că lumina unora din noi, e întuneric pentru alţii… şi invers.
*
„Zbârciturile” trupului, feţei ţi le dă timpul, ale sufletului însă, eşti singurul în măsură să le opreşti apariţia…
*
Frica/emoţia e în noi şi-n toate, depinde cum o stăpânim şi/sau dirijăm în şi din viaţa noastră…
*
Nesimţirea nu costă, dar… se plăteşte (cândva şi de la cine nu te aştepţi).
*
„Te faci frate cu dracul până treci puntea” (spune o vorbă), problema e dacă aflăm cine e „dracul”- el sau noi…
*
Nu-ţi cere scuze niciodată şi nimănui afar’ de tine însuţi şi lui Dumnezeu, restul sunt doar interpretări de vorbe, fapte şi/sau… alte persoane…
*
Ne doare şi/sau plângem durerea celor din jur amintindu-ne de durerea de/din noi…
*
Negura timpului nu-şi va aduce aminte de tine, dar urmele vor rămâne. Calcă apăsat!
*
Îţi poţi vedea/simţi/auzi cel mai bine calităţile, ascultând „răutăcismele” celor din jur.
*
Fulgul din cer e atât de uşor, fulgul de la ceilalţi, te apasă greu…
*
Indiferent de cât de bun e auzul şi vederea în faţa întâmplărilor sufletului, suntem mai surzi şi mai orbi decât cei ce de-o viaţă, doar cu acei ochi şi acele urechi (ale sufletului şi minţii) văd şi aud viaţa…
*
Vraja iernii se (poate) destrăma în „mocirla” din noi…
*
Frunză verde - Iarnă, mi-ai înmugurit tâmplele - Toamnă…
*
Nu uita să fi bun mereu, „vitejii” te aşteaptă oricând la colţ…
*
În zăpada de afară, stă viscolul dinlăuntru…
*
Toţi avem o soartă şi un destin. La destin ajungem toţi, dar nu prin aceeaşi soartă. (Fi-ţi liderul sorţii voastre.)
*
Ca să te poţi vedea, te uiţi în sufletul aproapelui tău. Ca să te poţi cunoaşte însă, te uiţi în ochii „străinului” de lângă tine…
*
OM- OMENIRE- OMENIE
Omul e singur defel şi-şi caută perechea/perechile singurătăţii sale în omenire filtrându-i fiecăruia „omenia” funcţie de starea, simţirea, trăirea de moment a OM-ului din el.
*
Fiecare îşi are drumul lui, doar că în intersecţii, de multe ori trebuie să eviţi să calci pe pavajul, covorul întins de cei cu care vei împărţi bucata de drum. Calcă şi prin noroi, dar păstrează-ţi drumul. Pavajul/covorul întins de alţii(chiar dacă cu bune intenţii… la suprafaţă) poate ascunde o groapă adâncă, noroiul însă, se va usca…
*
(Re)întoarcerea la/printre oameni cu sufletul, e odihna minţii(nu mă lăsaţi vă rog, să văd „calvarul” sufletului…).
*
Încercarea de a IEŞI… dintr-o stare, e creată de iluzia că n-avem cheia potrivită pentru a deschide uşa, uşă care fie vorba între noi, e deschisă mereu să INTRĂM în următoarea etapă a stării respective. Cheia e la noi tot timpul!
*
Incompatibilitatea… „eu-lui cu eu”- aruncarea/alungarea de/cu puterea minţii din contopirea imperceptibilă a gândurilor zăvorâte în suflet.
*
Suntem „Brâncuşi-ul” propriei vieţi, doar că, pe parcursul vieţii, „împrumutăm” uneltele de la alt/altă „Brâncuşi”… şi ele au precizia lor. Mai de fiece data se întâmplă să fie „daltă”… unealta.
*
Când te vezi pe tine, e mai… departe decât orice privire în zare.
*
Dă oamenilor numai ce vor să vadă, dar fi întotdeauna TU.
*
Eşti puternic atunci când ajungi să-ţi cunoşti slăbiciunile…
*
oameni versus OAMENI – spasme de lumină amuşinând precum animalele sălbatice… printre umbre.
*
Fragmente de conştiinţă – ecouri de păreri amorţite de/în gânduri.
*
Când te gândeşti la „slăbiciunea” omului, nu te gândeşti la cuvintele ce ţi „s-au injectat sau blocat în gură’, din respect, eventual pentru el, îi… respecţi optica, viziunea, opţiunea, dar (doar) aşa îi vezi „puterea”…
*
Între râmă şi lipitoare, asemănarea e că se târăsc. Între lipitoare şi „om”, că amândouă sug…sânge. După, se târăsc pe/la un alt OM.
(NE)ATENŢIA
Neatenţia naşte… atenţia.
*
Atenţia celorlalţi asupra-ţi vine din neatenţia ta asupra lor…
*
„Împăienjenirea” – nodul din gâtul (ne)exteriorizării sentimentelor.
*
Incoerenţa – delirul din circulaţia sângelui…
*
Doar cu privirea îndreptată spre interior îţi poţi vedea „imprimeul” fiinţei.
*
Atenţia – atitudinea gânditoare din spaţiile abisurilor fără sfârşit… cu aer proaspăt.
*
În marea tăcere a nemărginirii ce înghiţea aerul gândurilor întrerupte, (nu) trebuie să caşti gura să-ţi pierzi şirul ideilor…
*
Efortul de atenţie – pătrunderea cu auzul în imaginea depărtată a vieţii.
*
Amurgul… din noi renaşte în răsăritul fiecărei clipe ce vine şi întotdeauna frumos, doar noi să vedem asta.
*
Ploaia ochilor îţi spală sufletul, ploaia din cer spală sufletele noastre, dar suntem prea „murdari” să vedem asta.
*
Interpretarea – firescul schimbă înţelesul lucrurilor din/in umbră.
NEPĂSARE
Nepăsare şi/sau… neştiinţă?!? Nepăsare - un cuvânt care nu-mi pare potrivit cu „starea cuvenită” a omenirii. Poţi părea nepăsător asupra unui obiect/lucru/persoană pentru că nu ştii „domeniul respectiv de activitate”, dar asta e… neştiinţa care poate fi remediată, (re)educată şi/sau nevrerea unuia sau altuia de a o „pătrunde”, dar mai e vorba aici de nepăsare???...
*
Zbuciumul lumii e dat de/se reflectă în liniştea ta… aparentă.
*
Porţile minţii sunt închise în piaţa timpului daca şirul neîntrerupt de observaţii au/sunt forme neterminate.
*
Impasibil – licărul speranţei pironit din privirea pierdută în tăcere.
*
Abrutizarea – buzele se şterg de pe chipul cu fruntea boltită şi ochii cufundaţi în orbite, când te pierzi în mintea fără suflet.
*
Reminiscenţa de moralitate – surâsul neterminat în liniştea aparentă a vorbelor.
*
Indignare – rotirea lentă a amintirilor, în ochii celorlalţi, fără curiozitate…
*
Freamăt nestârnit – legăturile desfăcute cu glas mărunt… din memorie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)