Patimile Lui Iisus

 

Flori,
flori osana
în calea Lui
adus-au toţi
în Duminica în care
în Templul Tatălui

a intrat El.

Şi-n grădina Ghetsimani,
în muntele Măslinilor,
cu ucenicii Lui s-a dus

şi se ruga,
se ruga Tatălui
« Depărtează paharul acesta de la Mine. Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti ! »,
în timp ce ucenicii săi dormeau,
iar Iuda împreună
cu mulţime multă,
cu săbii şi toiege,
îl vindea zicând :
« Pe care-L voi săruta, Acesta este. Puneţi mâna pe El. »

Mulţimea, mâna
a pus pe El
şi L-au legat.

Văzut-a asta Simon- Petru,
cu sabia, urechea dreaptă a tăiat
slugii arhiereului,

dar Iisus punând mâna,
pe loc a vindecat
« Şi acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. »(L.C.22,49-53).

Legat L-au luat
ostaşii şi slujitorii iudeilor,
la Anna L-au înfăţişat.

Simon-Petru
şi un alt ucenic
l-au urmat.

În timp ce Anna
pe Iisus îl întreba
despre învăţătura Lui,
un slujitor,
palmă-i dădea

şi la Caiafa
îl ducea
şi sinedriul tot,
mărturie împotriva Lui căuta,
cu mincinoase ei veneau
şi vinovat
şi condamnat
la moarte mi-L făceau.

Iar Petru,
jos în curte stătea
şi-n timpu’ ăsta,
pe rând,
de trei ori
de Iisus s-a lepădat
când cocoşul a cântat.

Aminte
amarnic şi plângând,
cuvintele Învăţătorului,
în minte i-au venit.

Iisus
era batjocorit,
bătut
de oamenii ce-L păzeau

şi ziuă s-a făcut
şi-n faţa sinedriului,
a doua oară a fost dus.

Cu condamnarea pusă,
ţinând sfat cu bătrânii,
arhiereii legându-l,
la Pillat L-au dus.

Iuda

văzând
osândirea la moarte pre Iisus,
s-a căit amarnic
şi la arhierei s-a dus
dându-le toţi arginţii
şi spânzurându-se apoi,

iar ei,
arhiereii,
cu arginţii
de Iuda aruncaţi,
au cumpărat
pentru îngropare,
Ţarina Sângelui.

Pillat
interogându-L,
vina Acestuia n-a găsit
şi-a zis :
« Luati-L voi şi judecaţi-L după legea voastră ».

şi la Irod
a trimis el atunci,
dar nici acesta
vină n-a găsit
şi la Pillat din nou,
pe Iisus L-a adus,

şi cercetându-L iarăşi,
în faţa tuturor,
a terminat a spune :
« El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, îl voi elibera ».

În sărbătoarea Paştilor,
obicei era să elibereze
un întemniţat pe care

poporul îl voia.

Un vinovat vestit- Baraba
sau
Iisus

şi întrebând poporul
pe cin’ să elibereze,
acesta într-un cor,
plătiţi, mânjiţi înainte,

Baraba a spus,
iar pe Iisus să-l piardă

răstignit.

Dintr-o teamă,
de împăratul de la Roma,
că liniştea nu putea păstra,

Pillat, luând apa,
în faţa mulţimii,
pe mâini, s-a spălat:
“Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.”

Atunci,
pe Iisus
L-au dezbrăcat,
hlamidă roşie I-au pus,
cunună de spini pe cap,
iar în mâna Lui cea dreaptă

trestie.

L-au scos afară,
pe Golgota şi cu El,
alţi doi făcători de rele.

« Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac ! »

Şi L-au urcat,
L-au răstignit
cu o inscripţie deasupra Crucii :
« Iisus Nazarineanul. Impăratul iudeilor ! »

şi ostaşii.
în patru părţi
I-au făcut hainele,
le-au împărţit,
doar cămaşa
la sorţi au dat pe ea

să împlinească Scriiptura.

În răstignirea lor,
tâlharii îi vorbeau,
doar unul se căia
şi El a zis :
« Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. »(LC.23,39-43).

În timpul
de pe Cruce,
Iisus îi spune mamei Lui
ce îl veghea la bază
alături de Ioan :
« Femeie, iată fiul tău ! »
şi lui Ioan apoi :
« Iată mama ta ! »

Ceasul şase
a venit,
peste lume,
întuneric s-a făcut
până la al noulea
şi-atuncea El,
spre Tatăl privind, a zis :

« Eli, Eli, Iama Sabahtani ! »

şi sete
Lui i s-a făcut

« Mi-e sete »,

în vasul plin cu oţet
de la baza Crucii,
cei ce-L loviseră,
un burete au înmuiat,
în vârful unei trestii
l-au înfipt,
l-a gură I l-au dus.

« Săvârşitu-s-a ! »

şi a strigat
Iisus din nou :

« Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. »



Iartă-ne Doamne !

Cina cea de taină

Erau

12, în Galileea
ei s-au dus

la întâlnirea cea cu El.

În jurul mesei,
toţi s-au pus
sfiiţi şi temători,
dar plini
de darul Tatălui

şi de iubirea întru Hristos.

Şi El

vorbea,
apostolilor le preda

din înfricoşătoarele taine
ce vor urma :

vânzarea pe arginţi
de către Iuda,
lepădarea lui Petru de El
în al treilea cântat

de cocoş,

dar mai presus de toate acestea,

pregătirea
de moartea

şi Învierea Sa

când apostolilor
pâinea frângea şi le-o dădea
şi vinul mântuirii să-l bea

întru pomenirea SA.

« Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, Zicând : Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi ; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, dupa ce au cinat, Zicând : Acest pahar este Legea cea noua, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. »( Luca 22, 19-20)

Grădina Ghetsimani

În
Grădina Ghetsimani,
Iisus Tatălui
se ruga,

se ruga
şi se-nchina

suferinţa
alinată să-I fie
după cum e cu putinţă,
îndurare
să primească

în a Domnului vreire :

« Părintele meu, de este cu putinţa,  
treacă de la mine paharul acesta ! Însă
nu precum voiesc Eu, ci precum Tu
voieşti. »(Matei 26.39)

Spălarea picioarelor

Întru
smerenie desăvârşită
al Celui fără de păcat,

ucenicii laolaltă strânşi,
I-a luat,
picioarele le-a spălat,

învătăţură lor le-a dat
să nu uite de unde au plecat
şi cât de sus
în viaţă vor fi,

picioarele să spele
unii altora
şi celor ce vor veni,

căci cu picioarele
în casa omului vor păşi,

curat în suflet va fi.

Mulţumim Doamne !

Procesul

Au aşteptat
noaptea-n care

mulţimea nu era pe lângă El.

L-au luat
şi pe ascuns
la Ana L-au dus,
cu uşile-nchise
învinuiri să-I găsească,
au căutat.

Predicile Lui, mulţimii,
i-au deranjat,
mărturii
şi cei doi martori
n-au găsit,
procesul public
n-a avut loc
şi dup’o adâncă palmă
a unei gărzi,

la Caiafa,
procesul ilegal
a continuat
în tactici de incriminare
şi blasfemii
considerate

la moarte

El

a fost condamnat.

De aviz
de guvernator, nevoie aveau
şi-n faţa lui Pillat L-au dus,
sub acuzaţii
în instigări, dări către Cezar,
mulţimea să nu plătească.

Întru răspunsul la întrebarea :
« Eşti tu regele iudeilor ? »,
Pillat şi-a (re)confirmat
conştiinţa că judecă
un OM nevinovat,
dar de frica
împăratului de atunci,
Tiberiu de la Roma,

în practică a pus
obiceiul din ziua de Paşti :

mulţimea să aleagă
dintre doi tâlhari
care va fi eliberat…

Decizia în final,
spălându-se pe mâini,
a luat :

Iisus va fi crucificat!

Doamne, iartă-ne!

Păcătoasa şi ucenicul

 

A stat,
a deprins de la El

învăţăturile 
toate ale vieţii
şi minunile ei

le-a văzut,
simţit,
trăit

şi cocoşul a cântat

şi ea-şi vindea
trupul în plăceri
nebune, pământene

şi l-a întâlnit pe El,
L-a ascultat

şi a doua oară cocoşul a cântat,

cu lacrimile ei,
picioarele Lui le-a spălat,
s-a închinat,
pocăinţei s-a aplecat
când

ucenicul învăţat,
cu fariseii la tocmeală
a stat şi

a treia oara cocoşul a cântat,

mâna cu ei a dat
pentru un pumn de arginţi,
pe Iisus l-a vândut, dar

spânzurat a sfârşit
şi ea, păcătoasa,
s-a înălţat alături de El.

În mâna Ta suntem Doamne !

Vestea

În faţa
mormântului gol,

cutremur mare
s-a pornit,

paznicii,
Mariile
s-au speriat,
dar,
din cer,
în fulger,

un înger alb
s-a pogorât,
pe toţi i-a îmbărbătat,

Vestea mare lor le-a dat:

Iisus,
cum a zis,
a înviat
şi-n Galileea a plecat
să se-ntâlnească,
să vorbească,
Iubirea

să propovăduiască
discipolilor Săi

în lumea largă
s-o împartă,
nouă

să ne-o împărtăşească.

Amin!

Aşteptare

În faţa
mormântului gol,
străjile,
Mariile

stăteau,
plângeau
şi se rugau,

din toţi porii
trupului lor
se-ntrebau
unde,
când
şi mai ales
cum
Iisus
nu mai e.

În stânga, în dreapta
cu toţii umblau
şi întrebau
pe orişice vietate,
de au văzut,
ştiut…

dar El
nu era,
nu S-arăta.

Aştepta
să vadă,
să simtă

pocăinţa,
smerenia

apostolilor
şi ucenicilor

Săi.

Iată-ne
şi
Iartă-ne

Doamne.
Suntem ai Tăi !

Giulgiul

L-au înălţat

pe Cruce

sus

şi-au pus la stânga şi la dreapta Lui
câte un tâlhar
ce-ar merita să-ndure
chinuri lungi
şi biciuri
şi aruncat în hăuri.

Dar El,
iertat-a pe amândoi
când unul se căii
şi-n Rai cu El

p-acela îl luă…

Stropind
în jur furtună
şi tunete urlând,
puhoiul cel de lume
s-a speriat,
fugit-au încotro văzut-au ochii

şi L-au lăsat
pe al lor Iisus

răstignit pe Cruce.

În dimineaţa ce-a urmat,
Maria- mama sa,
de pe cruce jos l-a dat,
cu mir sfânt
pe trup L-a uns,
sub lespezi

L-a înmormântat.

Şi-a venit a treia zi
la El ca să se-nchine,
dar lespedea de pe mormânt,
era deoparte dată

şi doar

Giulgiul

cu chipul Său imprimat,
mai era.

Învelea o piatră…

Răstignirea

El

Golgota
a urcat
sleit de braţe
şi picioare,

de greutatea
ce-a purtat

pe umeri,

Crucea păcatelor noastre.

A fost uşor,
aşa scrisa era,
să-L aşeze
pe Crucea Sa,

în fapt a noastră

şi cu piroane ei veneau,
piroane grele, dure,

braţele şi picioarele-I străpungeau
ţintuindu-L

sus

pe Cruce.

Şi ei,
miraţi,
buimaci de-a dreptul
că El nu murea,

cu suliţa-n coaste-L
străpungeau
umplând valea de sânge.

Şi ouăle
ce erau puse
la baza Crucii Sale,
pe loc Le înroşea

din drag

să ne ofere  
Jertfa Sa
în dar spre închinare.

Îţi mulţumim
Doamne Iisuse Hristoase
pentru dragostea Ta
şi Ne iartă
păcatele noastre.

Amin !

Golgota

Stam toţi
privind lungiţi
la El,
în capătul Golgotei
cum cei din groapă
Îi puneau,
s-o urce
cu o Cruce.

Crucile lor
şi pline de păcate,
atârnau greu

şi Începea să urce.

Prin dreptul
fiecăruia ce trecea,
Îi lua şi a sa cruce
şi tot urca,
urca,
urca-n Lumina
hărăzită Lui
s-o pogoare pre noi
cu a sa căldură

şi

batjocura din noi,
hlizindu-ne la Cruce.

Era uşor,

doar pentru noi,
privindu-L şi hulindu-L
cum greu urca,
dar tot urca
povara noastră toată,

pe umeri El,
drept o purta

spre mântuirea noastră.  

Trădare

Puhoi
în jurul Lui erau,
Îl ascultau,
şi se rugau,

Îl rugau,
pe picioare Îl spălau

în noaptea aceea
când în zori cocoşul
de trei ori cânta,
Iuda din noi, Îl lepăda,

Singur în faţa cohortei de mişei
El rămânea,

în lanţuri Îl atârnau,
cu biciul jăruit loveau,
sângele, chipul stropea
şi El

şi El
cânta,

cânta şi se ruga
Iubirea şi Lumina
în noi se pogora.

C-am trădat…
ne iartă Doamne !

Închisoarea sufletului

Cu sufletul
în închisoare

trist

şi ars
de soarele zăbrelelor

şi ud
de mucegaiul zidurilor,

în foame,
urzici ţi-au dat,

în sete,
oţet pe buze au picurat,

sare
din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

Ne-ai învăţat
Iubirea s-o luăm
din amar şi acru,
s-o simţim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pişcăturilor”
pline de venin.

Şi a trecut o zi
şi dormi
în pat de rogojini…

Aştept

Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.

Îţi mulţumesc !

Dezlegare

La umbra
gândurilor-pădure
răsturnate de foamea

de viaţă,

pe mare
Ai păşit
în liniştea
dezlegării la peşte
Hrănind
scoarţa din coaja
copacilor trunchiaţi
crescuţi

să vadă,
să simtă

albastrul de necuprins
al iubirii de nesfârşit

din apă, aer şi pământ.

Ne iartă micimea Doamne !

Săptămâna patimilor

Cu flori,

cunună eşti primit,
alaiul sufletului a pornit.

Străbaţi
lăuntrice străzi
în lung şi-n lat,
şăgalnice bucurii

primeşti.

Tu
cu braţe deschise
dăruieşti

Iubire

şi ştii
că-n săptămâna cât o viaţă,
pentru fiecare petală pătimeşti
lung şi dureros
pentru a noastre păcate

toate
adunate-n spini,
coroană de trandafiri

şi renaşti
într-un sfârşit

pentru noi-

un alt început…

Duminica floriilor

Într-o lume

a spinilor
« din tot şi toate »,
e o ea,

într-un an răsare,
curcubeu
curat şi pur,
strânge toate florile-n jur.

Oamenii-n a ei petale,
sufletul îl scot în larg
cerând binecuvântare
şi-o picătură de nectar.

Picătura
să ajungă,
patimile să le ungă,
să le usuce îndată,
curat în trup să facă

şi-n a lor minte uşoară,
să strecoare de se poate
într-o Duminică-n florii,
Dragostea Celui Dintâi,

săptămâna care vine,
patimile să fie alintate
de dor şi de speranţă,
căci se poate,

Dumnezeu

pe toţi

ne iartă !

Simplu

Să ştiu,
să vreau,

nu pot
să nu fiu eu,

nu pot
decât simplu
să-mi vorbesc

în discuţia cu mine,

în fapt cu El.

Simplu sunt,
simplu vorbesc
chiar dacă (pare) adânc gândesc,
cuvintele-mi în inimă le ţintuiesc.

Şi duc o luptă,
eu cu mine şi adânc

mă sfredelesc
să pot să mă-nţeleg,
să mă iert

când oamenii-n juru-mi roiesc.

Sentinţa
calm şi-ncet mi-aş da,

să am durerea mea,
durere fizică şi grea,
căci indiferent de apăsarea sa,
mult mai uşoara-mi va părea
decat durerea ce-n minte şi suflet

o slujesc.

Iartă-mă Doamne !

Crucea

Tu, Doamne,
purtat-ai în spinare
a lumii cruce de păcate,

pe Golgota ai urcat,
ai curăţat-o toată

ş-ai destrămat-o.

Ai destrămat-o
în aşchii mii,
ne-ai dat
la fiecare câte una,
un fulg în zbor să fie ea,
să ducem în spinare
povara vieţii noastre

pe Pământ.

Dar e păcatul
mult prea mare,
din neam în neam
noi îl purtăm,

l-avem de la născare.

Ne pregăteşti
în fel şi chip,
noi demn să o purtăm,
dar oare vom putea-nvăţa
chemarea- Ţi s-o vedem ?

Urcuşul e greu,
anevoios adesea,
căci lângă noi e el,
ne-mbie şi ne-mbată
din plăcerea lumească.

Iţi mulţumesc
că-mi dai putere
să trec prin toate câte sunt,
privesc la stele
şi Te simt,
durerea-n suflet mi-o alin.

Mă iartă Doamne
că sunt om,
greşesc ades,
păcatul meu,
dar uneori
mi-e tare greu.

Ajută-mă
de cad,
să mă ridic,
să-mi urc Golgota mea,
să-mi curăţ crucea,
aripi în zbor să fie ea,

copiilor mei,

copiilor Tăi.

Amin !

Ne plouă… întinerire

Mă uitam cum

ca doi străini ne îngropam în noapte
pe la tâmple
aprindem din ce-a fost
şi vedeam
cerul
printre firele de-un alb-argintiu

şi ne prefacem că totu-i normal.

Altele

de-un negru aprins
te privesc dezbrăcându-ţi ochii

să mă bucur

suflete fumegând furtuni
acum
caută adăpost sub mirt
cât mai e timp

pe degete
că-ntineream
cuvânt niciodată rostit
pentru viaţa de după
rana
ce casă din pământ
pansată cu pânza de păianjen

împodobit
noaptea peste noi
cu flori viu colorate

tristeţea cadenţată
ca o grindina povestită
şi-un visin în roade

ne prefacem că totu-i normal.

Hrăneşte
gânduri smerite
în zbor umbre
pe odihnite drumuri
păsări

ne mângâie frunţile.

Atâta lumină am fi putut bea…



Stefania Zamfir/ Marius Iulian Zinca, Plouă peste noi/ Întinerire, duet aprox. 1 la 1