şi
au trecut 50 zile
de când Tu ai înviat
şi
ne-ai lăsat
să ne (pre)umblăm
în noi cu noi
să ne găsim
şi
Duhul Sfânt
ai coborât
peste noi toţi
şi
ne-ai învăţat
să ne rugăm
împreună
şi
Biserica Ta,
în noi să construim
şi
usturoi
să ne ungem
încheieturile, porţile
şi ielele să nu pătrundă…
poarta s-a deschis
şi El
S-a Înălţat !
A stat
cât să (ne) ierte
şi (ne-)a învăţat
să (ne) iertăm.
De sus
El ne priveşte
şi ne-ndreaptă
din ale vieţii încercări
să ieşim,
să trudim,
să sperăm,
să credem,
să iubim,
să iertăm
şi-n Împărăţia Lui,
curaţi să intrăm.
Ajută-ne,
Doamne
în rugă
să (ne) iertăm,
să (ne) vedem
calea-Ţi
s-o urmăm.
se plouau în gură
după ochii
stabiliţi
ca şi oglindă
de aproape o săptămană
în statul-nestatul
pe patul-scaunul
aflat la capătul
trupului în (re)animarea
sufletului.
Aştept
oglinda ochilor
să se umple
de lacrimile cerului
să mă pot odihni înnotând
până la capătul lumii…
pluta.
salonului de spital,
privea
pe marginea
patului
însoţitorul suflet
al pacientului trup.
Picotind printre cuvinte,
îşi lega mâna
de trup
să-i simtă convulsiile
prin masca oxigenului.
sămânţă implantată
adânc în pământ
legat de cer
cu bramula
cordonului
de perfuzia
ce-şi picura stropii
neîntrerupă
viaţa-ncet
se prelinge
cu iubirea…
te strig copilărie
cu glasul copilului din mine
sub fiecare poartă-n doi- eu şi el
de la Măr
strigăm,
adânc,
prelung,
albastru cuprins
în cerul de stele
boltit în coviltirul
clipelor ce trec
mărunt şi iute
amintind
păcatul
din început
când
doar copii
ne jucam
zburdând
printre săruturi
din poartă furate
clipind
cu ochii şăgalnic
râvnind
tremurul trupului cuprins
din creştet până-n tălpi,
fulger
amintind
din când în când
că suntem
(doar)
copii.
corabie
pe marea întinsă din tine
aleargă
într-un dute-vino continuu
pe canalele mânecii
protejate de stâncile trupului
firav
aruncat în oceanul vieţii
aşteptând
aşteptarea Mâinii ridicate
deasupra valurilor înspumate
de neliniştile altor şi altor corăbii
izbite de timpul minţii călătoare
în vidul oglinzii
din ochii tăi albaştrii-
cerul şi stelele
din Carul Mare.
Adâncul
rugului aprins,
luminat e
de scânteia speranţei
zilei de mâine
din necuprinsul
zilei de astăzi albastru
coborât în negura de ieri
şi joacă şotronul
în forma crucii
cu pietre aruncate-n numărul
clipelor
ce ne cuprinde
mai devreme
sau
mai târziu pe toţi
în unu,
în doi,
în trei
până la nouă
încercând întoarcerea
copilăriei
când prea târziu
e
să ne cerem iertare
şi păcatelor noastre…
Camera
de la stradă bălteşte
aşezată între cer şi pământ.
O lumină scursă
cu mine respirând în ea
din felinarul afumat
privind prin ochiul-geam
în verand
ă peste oase
c
ătre o lume
în mi
şcare
şi m
ăruntaie-n ruin
ă.
Trec
ător cu pa
şii gr
ăbi
ţi,
cu-o urmă de creier
aşteptând să-mi vii
din umbl
ătorul schelet,
p
ăşind ap
ăsat,
într-o lume
în doi,
al celui ce-aşteaptă mâine
între cer şi pământ
răspunsurile întrebărilor
de azi.
Carmen Enache/ Marius Iulian Zinca, Camera/ Aşteptare, duet 1 la 1
Începutul
infinitului
într-o zi de vineri
e în fiecare dintre noi.
Cu paşi grăbiţi
alergăm, Troiţă să-nalţăm
din cuvintele sufletului
şi flori,
flori de măr verde
să-mpodobim îmbrăţişate
gândurile.
Au
trecut anii
când cu viteză
încercam
în luntrea-Ţi să pătrund.
P’un mal era aşezată
cu faţa îndreptată
spre marea
ce se pierdea în cer
sau
cerul în ea,
iară luntraşii aşteptau.
M-am aşezat
şi-n linişte-am plutit o vreme
până când
pe ei, luntraşii, să-i plătesc
a fost, dar
n-am avut monezile pe ochi
şi cale-ntoarsă au făcut,
pe malul
dintre viaţă şi moarte m-au lăsat
bănuţii să pot să-i strâng,
pe ei să îi plătesc.
Acum,
în noapte sau în zori, cred,
visat-am
că pe aeroportul Tău alerg
bilet să prind
avionul ce purta-n el
pe altcineva
ca şi atunci
pe luntre.
Doar zece minute
cât o viaţă de-o clipită,
m-a despărţit
şi am rămas
pe acelaşi mal
dintre viaţă şi moarte.
Te aştept Doamne
să mă primeşti şi pe mine-n Arca Ta !
Răni
sunt multe,
vor mai fi
când un Toma tu eşti
şi fără să simţi
ale trupului adâncuri,
îndoiala te pătrunde
căci eşti om
şi nu poţi crede
urmele de chiar le vezi
ale piroanelor sumbre
stăpungând trupul din El.
Te căieşti
şi te sfieşti,
chiar te bucuri
de şi poţi
şi mai mult,
chiar şi crezi
că Adevăr totul este,
piroanele au străpuns trupul,
dară sufletul e sus,
priveşte
şi ne mângâie pe toţi.
Mulţumim Doamne !
Lumină
în jurul său era,
dar nimic,
cât de mult
privirea în sus ridica,
din cer nu putea vedea.
Leon,
atunci,
în Ruga sa,
Glasul Fecioarei Maria
auzea
şi-n pădure de intra,
izvor lin va găsi,
setea îşi va ostoi
şi cu apa cea divină
chipul să-şi clătească,
vederea să o primească,
lumii întregi ca să vestească
Izvorul tămăduirii.
Flori,
flori osana
în calea Lui
adus-au toţi
în Duminica în care
în Templul Tatălui
a intrat El.
Şi-n grădina Ghetsimani,
în muntele Măslinilor,
cu ucenicii Lui s-a dus
şi se ruga,
se ruga Tatălui
« Depărtează paharul acesta de la Mine. Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti ! »,
în timp ce ucenicii săi dormeau,
iar Iuda împreună
cu mulţime multă,
cu săbii şi toiege,
îl vindea zicând :
« Pe care-L voi săruta, Acesta este. Puneţi mâna pe El. »
Mulţimea, mâna
a pus pe El
şi L-au legat.
Văzut-a asta Simon- Petru,
cu sabia, urechea dreaptă a tăiat
slugii arhiereului,
dar Iisus punând mâna,
pe loc a vindecat
« Şi acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. »(L.C.22,49-53).
Legat L-au luat
ostaşii şi slujitorii iudeilor,
la Anna L-au înfăţişat.
Simon-Petru
şi un alt ucenic
l-au urmat.
În timp ce Anna
pe Iisus îl întreba
despre învăţătura Lui,
un slujitor,
palmă-i dădea
şi la Caiafa
îl ducea
şi sinedriul tot,
mărturie împotriva Lui căuta,
cu mincinoase ei veneau
şi vinovat
şi condamnat
la moarte mi-L făceau.
Iar Petru,
jos în curte stătea
şi-n timpu’ ăsta,
pe rând,
de trei ori
de Iisus s-a lepădat
când cocoşul a cântat.
Aminte
amarnic şi plângând,
cuvintele Învăţătorului,
în minte i-au venit.
Iisus
era batjocorit,
bătut
de oamenii ce-L păzeau
şi ziuă s-a făcut
şi-n faţa sinedriului,
a doua oară a fost dus.
Cu condamnarea pusă,
ţinând sfat cu bătrânii,
arhiereii legându-l,
la Pillat L-au dus.
Iuda
văzând
osândirea la moarte pre Iisus,
s-a căit amarnic
şi la arhierei s-a dus
dându-le toţi arginţii
şi spânzurându-se apoi,
iar ei,
arhiereii,
cu arginţii
de Iuda aruncaţi,
au cumpărat
pentru îngropare,
Ţarina Sângelui.
Pillat
interogându-L,
vina Acestuia n-a găsit
şi-a zis :
« Luati-L voi şi judecaţi-L după legea voastră ».
şi la Irod
a trimis el atunci,
dar nici acesta
vină n-a găsit
şi la Pillat din nou,
pe Iisus L-a adus,
şi cercetându-L iarăşi,
în faţa tuturor,
a terminat a spune :
« El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, îl voi elibera ».
În sărbătoarea Paştilor,
obicei era să elibereze
un întemniţat pe care
poporul îl voia.
Un vinovat vestit- Baraba
sau
Iisus
şi întrebând poporul
pe cin’ să elibereze,
acesta într-un cor,
plătiţi, mânjiţi înainte,
Baraba a spus,
iar pe Iisus să-l piardă
răstignit.
Dintr-o teamă,
de împăratul de la Roma,
că liniştea nu putea păstra,
Pillat, luând apa,
în faţa mulţimii,
pe mâini, s-a spălat:
“Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.”
Atunci,
pe Iisus
L-au dezbrăcat,
hlamidă roşie I-au pus,
cunună de spini pe cap,
iar în mâna Lui cea dreaptă
trestie.
L-au scos afară,
pe Golgota şi cu El,
alţi doi făcători de rele.
« Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac ! »
Şi L-au urcat,
L-au răstignit
cu o inscripţie deasupra Crucii :
« Iisus Nazarineanul. Impăratul iudeilor ! »
şi ostaşii.
în patru părţi
I-au făcut hainele,
le-au împărţit,
doar cămaşa
la sorţi au dat pe ea
să împlinească Scriiptura.
În răstignirea lor,
tâlharii îi vorbeau,
doar unul se căia
şi El a zis :
« Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. »(LC.23,39-43).
În timpul
de pe Cruce,
Iisus îi spune mamei Lui
ce îl veghea la bază
alături de Ioan :
« Femeie, iată fiul tău ! »
şi lui Ioan apoi :
« Iată mama ta ! »
Ceasul şase
a venit,
peste lume,
întuneric s-a făcut
până la al noulea
şi-atuncea El,
spre Tatăl privind, a zis :
« Eli, Eli, Iama Sabahtani ! »
şi sete
Lui i s-a făcut
« Mi-e sete »,
în vasul plin cu oţet
de la baza Crucii,
cei ce-L loviseră,
un burete au înmuiat,
în vârful unei trestii
l-au înfipt,
l-a gură I l-au dus.
« Săvârşitu-s-a ! »
şi a strigat
Iisus din nou :
« Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. »
Iartă-ne Doamne !
Erau
12, în Galileea
ei s-au dus
la întâlnirea cea cu El.
În jurul mesei,
toţi s-au pus
sfiiţi şi temători,
dar plini
de darul Tatălui
şi de iubirea întru Hristos.
Şi El
vorbea,
apostolilor le preda
din înfricoşătoarele taine
ce vor urma :
vânzarea pe arginţi
de către Iuda,
lepădarea lui Petru de El
în al treilea cântat
de cocoş,
dar mai presus de toate acestea,
pregătirea
de moartea
şi Învierea Sa
când apostolilor
pâinea frângea şi le-o dădea
şi vinul mântuirii să-l bea
întru pomenirea SA.
« Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, Zicând : Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi ; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, dupa ce au cinat, Zicând : Acest pahar este Legea cea noua, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. »( Luca 22, 19-20)
În
Grădina Ghetsimani,
Iisus Tatălui
se ruga,
se ruga
şi se-nchina
suferinţa
alinată să-I fie
după cum e cu putinţă,
îndurare
să primească
în a Domnului vreire :
« Părintele meu, de este cu putinţa,
treacă de la mine paharul acesta ! Însă
nu precum voiesc Eu, ci precum Tu
voieşti. »(Matei 26.39)
Întru
smerenie desăvârşită
al Celui fără de păcat,
ucenicii laolaltă strânşi,
I-a luat,
picioarele le-a spălat,
învătăţură lor le-a dat
să nu uite de unde au plecat
şi cât de sus
în viaţă vor fi,
picioarele să spele
unii altora
şi celor ce vor veni,
căci cu picioarele
în casa omului vor păşi,
curat în suflet va fi.
Mulţumim Doamne !
Au aşteptat
noaptea-n care
mulţimea nu era pe lângă El.
L-au luat
şi pe ascuns
la Ana L-au dus,
cu uşile-nchise
învinuiri să-I găsească,
au căutat.
Predicile Lui, mulţimii,
i-au deranjat,
mărturii
şi cei doi martori
n-au găsit,
procesul public
n-a avut loc
şi dup’o adâncă palmă
a unei gărzi,
la Caiafa,
procesul ilegal
a continuat
în tactici de incriminare
şi blasfemii
considerate
la moarte
El
a fost condamnat.
De aviz
de guvernator, nevoie aveau
şi-n faţa lui Pillat L-au dus,
sub acuzaţii
în instigări, dări către Cezar,
mulţimea să nu plătească.
Întru răspunsul la întrebarea :
« Eşti tu regele iudeilor ? »,
Pillat şi-a (re)confirmat
conştiinţa că judecă
un OM nevinovat,
dar de frica
împăratului de atunci,
Tiberiu de la Roma,
în practică a pus
obiceiul din ziua de Paşti :
mulţimea să aleagă
dintre doi tâlhari
care va fi eliberat…
Decizia în final,
spălându-se pe mâini,
a luat :
Iisus va fi crucificat!
Doamne, iartă-ne!
