sâmbătă, 7 mai 2011

Dedicatiile cuvintelor- MIRCEA MUNTEANU

A face colaj de versuri, nu este un lucru greu. Este ceva imposibil. Şi un efort ingrat. Căci, după o luptă titanică, în cazul în care reuşeşti să creezi o imagine originală cu... "materialul clientului", meritul revine autorului din care te inspiri,  nu celui care a creat colajul.
              Cu toate acestea, Zinca Marius Iulian a reuşit. Placheta sa dedicată poeţilor argeşeni, este o mică (deşi peste 200 de poezii/colaje dedicaţii este un efort considerabil) horbotă de
bijuterii, fin prelucrate şi montate.
              Temele sunt diferite, dar ne atrag atenţia poeziile dedicate statutului poetului. Efortului său continuu, de a se exprima şi a crea frumosul. Jertfei zilnice, ca un dat al existenţei fireşti a creatorului.
            Cititorul care pătrunde în universul colajelor lui ZMI, va găsi un truditor. Un truditor subjugat total de efortul creaţiei. Atât pentru a forja o nouă imagine, cât şi pentru a omagia -în versuri- poetul argeşean căruia îi este dedicat colajul. Şi -se pare că- acest judeţ binecuvântat, a avut -şi are- ceva talente, literare, născute pe meleagurile sale.
               Exprimând admiraţia mea pentru reuşita prezentă, urez poetului puterea de a relua supliciul actului de creaţie...



                                                        Munteanu Mircea, "Mongolul".

Un comentariu:

  1. am marea bucurie, mandrie, onoare de a va prezenta spusele istoricului, filozofului Mircea Munteanu legat de scrierile mele-colaje DEDICATIILE CUVINTELOR- Tuturor poetilor argeseni



    http://reteaualiterara.ning.com/profile/munteanumircea?xg_source=pr...

    RăspundețiȘtergere