Cu ochii minţii
privea în tăcere şi singur
zarea nedesluşită
din lumea agitată…
* * *
La umbra gândului,
sticlirea disperării
palidei reproduceri
în puterea privirii…
* * *
Simpatia pentru deprimare
era sprijin lacrimilor,
gândurilor nerostite.
* * *
Lumina scăpătată
printre zăbrelele norilor
înghiţea cu furie înăbuşită de linişte
urmele adânci ale tristeţii
într-o nepăsătoare indiferenţă
a întunericului nopţii.
* * *
Afecţiuni smulse
din clocotul senzaţiilor,
frâu liber
prindeau
spre refugiul tăcerii
din temniţa…
lipsită de lumină.
* * *
Mărturisire a neputinţei
într-un zgomot înăbuşit
al gândurilor dureroase,
al unei minţi înceţoşate
de un suflet înşelat
de-o certitudine pierdută,
că noaptea trecea în zi.
* * *
Pâlpâia vag
o lumină ceţoasă
într-o tăcere grea
cu mişcări lente
într-o briză
răcoroasă…
luna lucea pal.
* * *
Uimit
de propria nelinişte
asupra unei privelişti
odihnitoare, preocupat
de propriile gânduri,
privind într-o
tăcere nedefinită
într-un timp fără viaţă,
elibera
mintea.
* * *
Cu o mândrie înfuriată
de tăcerea plină
de resentimentul
indiferenţei provocate
de insinuarea dorinţelor
degradându-se
într-o atitudine înţepată
în privirea oarbă
născută din cea mai cruntă
disperare a luminii
din ochii ce se-nchid
în noaptea căzută
peste ziua de ieri.
* * *
După al vieţii zbucium
cu strălucirea palidă
a unui altar de amintiri,
dormea adânc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu