Trecere cramponată

Cramponat

de cuvinte,

printr-o mişcare bruscă,

şi-a pus mâna pâlnie la ureche

dezamăgit şi puţin neliniştit

că timpul trece…

oricum.

Roua… retrăirii

Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

cu lumina

ce pătrundea în colţurile

cele mai îndepărtate,

realitatea punea stăpânire

pe mintea sa.

Era ud

până la piele

de roua dimineţii…

încetul cu încetul.

Sentimentul vieţii

Cu o răsuflare înăbuşită

pe drumul şerpuit,

se bulucea în suflet

sentimentul vieţii.

I se deschiseră ochii…

spre lumină.

Moment de speranţă

Parcurgând etape lungi

din (ne)viaţă,

bătând tactul

cu mâinile

şi picioarele,

s-a răsturnat pe scaun

bolnav melancolic retras

cu ochii pierduţi…

se târâia greu

mişcându-şi

încet maxilarul

cu obrajii traşi

într-un moment de speranţă.

Dirijare

Cu cerul deasupra capului

printre vorbe incoerente,

fără raţiunea cuminte şi rece,

părea că vorbeşte în locul buzelor,

reveneau cuvintele din privire

într-o linişte de nepătruns

dirijându-i mintea şi imaginaţia.

Alinare

Rămas

cu gândurile lui

într-un moment de destindere…

plângea în tăcere.

Răgaz

În timpul

răgazului de odihnă

stătea retras în sine

să iubească tăcerea

ca un murmur surd

cu un aer rătăcit

printre şiruri de pietre

între cer şi pământ

cu un râs sincer şi blând.

(Re)stabilit

Într-un

surâs resemnat

aluneca sub paşi

un suspin uşor şi înţelegător

fixând cu ochii

corpul şi mintea paralizate…

circulaţia sângelui se restabilise.

Propriul stăpân

Era propriul său stăpân.

Rămăsese

în mijlocul oceanului vieţii

fără far

să-l călăuzească.

În delirul său

nu avea nevoie de cuvinte,

se plimba

printre adâncuri ruginii

dintr-altă lume.

Din timpul foarte lung,

dacă îi ţinea socoteala, împins

de-un sentiment nedefinit

putea să-şi ia viaţa de la capăt.

Pavajul vieţii

Cu respiraţia

rapidă şi întretăiată,

ochii i se pierduseră

în profunzimile întunecate

de pe cerul senin

cu stele rare

între două rânduri de ziduri.

Zgomotul

paşilor se stinsese

când buzele păreau

să vorbească de la sine

cu o parte din ochii

ce se degajau

din capul

cu o expresie adâncă

în spaţiu liber.

Mişuna

alunecând

pe pavajul

cleios al vieţii.

A deschis bine ochii…

Încercând…

O linişte netulburată

îl învăluia

într-o plasă imensă

încercând

să-şi dea seama

de cuvintele

ce veneau pe buze

şi de lacrimile

ce se prelingeau pe faţă

fără întrerupere

cu un aer bolnăvicios

în spatele ferestrelor

să pătrundă cu privirea…

Resemnare

Venele

de pe frunte

i se umflau

aruncând

spre tavan

mici nori de aburi

cu o încetineală exasperantă

din respiraţia lui regulată,

scoţând

un suspin

de resemnare

cu un aer

de sfidare

a luminii

… ce urca de jos.

Aburul

Simţea

cum îi curge pe gât

cu un zgomot sec,

lumina palidă

ce atingea pământul

pe ploaie

şi pe soare.

Rămas

încovoiat de şale,

sprijinindu-şi pumnul în şold,

cu stări de dezgust,

arunca priviri furibunde

din expresia blândă şi tristă.

Viaţa e aburul care pleacă…

Timp pierdut

Ca să se trezească

din vidul în care plutea,

şi-a sucit

şi răsucit

pe toate părţile

gândurile

din izolarea

şi deznădejdea sa

cu sentimentele

ce-l însufleţeau

în spectacolul mişcător

al necunoaşterii

lucrurilor vieţii

încrucişându-şi braţele.

Îşi deschidea mintea

să câştige timpul pierdut.

Defilare

Absorbit

în contemplare

ca şi cum

ar fi acoperit

adâncuri de nepătruns,

buzele i se mişcau

din ce în ce mai încet

agitându-se

în aerul proaspăt al dimineţii

cu imaginile ce defilau prin faţa lui,

cuvintele i se încurcau în minte,

rămase cu gura căscată,

ar fi murit din lipsă de aer…

Nomad

Fără

să se oprească,

putea vedea

în adâncurile fumurii,

îndrăznind

să privească în urmă

fără să ştie

încotro se îndreaptă

în fuga-i nebună

de vorbele

ce răsunau neliniştit

şi-l însoţeau în sinea lui.

Reluase viaţa de nomad…

Amprenta timpului

Cu o teamă vagă

să nu fie acuzat de ignoranţă,

picioarele i se opriseră,

rămăsese nemişcat.

Nu mai stăruia

asupra acestui gând,

îşi lăsase

amprenta asupra lui,

motivul de mirare în tot ce vedea.

Avea tot timpul în faţă…

Pe loc

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

Gest teatral

Cu mâinile pe urechi

fără să se lase distras

de lucrurile ce-l înconjurau

pe o grămadă de pietre

într-un gest teatral,

mintea lucra

ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,

ca şi cum ar fi căutat ceva în el

fără să reuşească

să rostească vreun cuvânt.

Se gândea

să dea aripi la picioare.

Nu mergea mai departe decât privirea…

Flăcări

Tulburat

de nelinişte

cu nările depărtate,

îşi iţea vârfurile sufletului pătat cu violet

de braţele atârnate

când pleoapele i se încreţeau

şi înclinat în faţă,

cu gura deschisă

îşi muşca buzele ochilor

ce păreau să arunce flăcări…