Sufletul meu se întoarce la sine,
pe mâini îmi alunecă viaţa, postumă,
ce ciudat să simţi iarba în gură...
Coboară şi urcă nevăzutele scări
peste fiinţa-mi muritoare,
pe carnea ochilor şovăind
cu gura căscată spre cer.
Mă voi întinde peste tăişul ei
şi agăţat de marginile lumii,
ţipând de moarte pasărea lunii
pe limbă lingând murdăria cuvintelor
se-ngraşă în sânge umbra, se schimbă
pe gura tăişului
şi restul e tăcere...
Bibliografie : Recurs la singuratate,
Editura Eminescu, 1982
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu