Descânt în gând şi descânt plângând
Şi se duc pe drumul larg dintr-o parte în cealaltă
Şi uitând de locul de sub frunză eu vă voi crede încă viu
Ca un pui ce are coarne din picioare până-n tâmplă
Şi desparte carnea rece de luminile rotunde.
Şi-alerg o vreme şi mă-ntorc în loc
Şi chiar când osul frunţii vi s-a ros
Aştept să vină iarăţi ursul, să se aplece peste mine
Ca într-o apă dulce şi adâncă
Şi mă minunam că nu se teme…
Credeam că nu se poate şi am jurat atunci
Să nu se ştie dacă-n clipa în care-am început să plâng
Stau păpuşile-atârnate, fire care nu se văd
Şi-am semănat cu frunza de pe ramuri,
În preajma cuibului unde-aţi crescut.
Frică îmi e de tot ce mă aşteaptă
Şi-am spus câteva vorbe ne-nţelese…
Bibliografie : Către Ieronim,
Editura Albatros, 1970
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu