revenirea pe pământ

îl purtau niște îngeri de o frumusețe inimaginabilă,
cu blândețe, siguranță,garanție a unui transport optim
către o destinație unde avea să se trezească în curând.
-unde sunt?
-în cer i-au răspuns îngerii lăsându-l singur
dar supraveghindu-l de la o distanță după o regulă de discreție
impusă de normele statutului lor de îngeri infirmieri.
perfuzia cu amintiri avea un ritm lent
abia abia îi mai hrănea celula memoriei
vederea i se atrofiase în albul ce invadase
atmosfera cu o saturație dureroasă.
-nu sunt în cer-a strigat!cerul este albastru!
(perfuzia avea ritm lent dar o concentrație eficientă!)
-cerul este albastru văzut de pe pământ.
aici ești chiar înăuntru.
-și nici pământul nu-l mai văd!-continuă să se plângă.
-o să-ți dăm drumul la telescop și-o să-l vezi pe de-a-ntregul,
de-acolo de jos nu vedeai decât o bucată,
acum ai tot cerul
și-n curând vei vedea tot ce n-ai văzut vreodată .
-îi pot vedea pe ai mei?pe mama, pe tata,pe fata pe care-o iubesc?
-mărind prea mult imaginea calitatea ei ar fi mult deteriorată,
ochii ți-ar obosi, mintea ți s-ar consuma degeaba gândind fără folos,
sufletul ți s-ar neliniști în zadar.
nu-ți place aici la noi?
e atâta liniște, confort, lipsă de responsabilități
e poate tot ce ți-ai dorit pe pământ și n-ai reușit să găsești niciodată.
se simțea inert, inutil, golit de sensuri
cu binele ăsta semănând cu o pastilă cu administrare unică și acțiune ireversibilă
dar el nu o înghițise, o ținuse sub limbă, supsese doar o parte din învelișul zaharat
acum o scuipă spre îngeri aceia frumoși și blânzi
-luați-o voi și faceți ce știți cu ea,
înveliți-o iar în staniol și dați-o cui urmează,
nu mai am salivă nici s-o înghit nici să scuip pe  ea de viață
prefer să înghit viața,fără stratul de zahăr protector,
prefer să văd cerul nu așa cum mi-l arătați voi,
ca pe o cutiuță de vată sterilizată
prefer să am parte doar de o zonă incompletă de desfășurare
 dar pe care s-o simt la picioarele mele ca un suport
să stau în picioare și nu culcat,
să întind brațele către cei dragi și să-i strâng la piept,
să mi se accelereze respirația de emoție,
să îmi năvălească sângele în obraji de rușine
că aș fi putut să-i părăsesc ca și cum nu îmi păsa de ei,
să mă tem de reacțiile lor,
 să mă îndoiesc de părerea unuia sau altuia
despre importanța revenirii mele în rândul oamenilor,
DA, prefer o stare de indecizie permanentă și de neclarități incontrolabile
decât o certitudine finală ce nu mai presupune nimic!

caterina scarlet pentru marius-iulian zinca de ziua lui

http://reteaualiterara.ning.com/profile/crinaursaciuc