joi, 29 decembrie 2011

Nălucire mistică




Cufundat

într-o nălucire
despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini
cu fulgi tăioşi ca lama,
ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat
de înspăimântătoarea frumuseţe
a unui nimb
în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…

miercuri, 28 decembrie 2011

Ignoranţa somnului




Cu figura absorbită,

prin ochii lui,

a trecut lumea
atârnând pe buza prăpastiei
cu un zâmbet dispreţuitor

ca un corp desfăşurat în spaţiu.

Prins în ignoranţă, a căzut

într-un somn adânc…

marți, 27 decembrie 2011

Vremea...




Cu greutate,
rostind
cuvinte monosilabice
cu faţa alungită
şi acoperită de pistrui
într-un climat mental

de tulburare,

aştepta
să se piardă
în abisul
din vremea
ce cărunt

îmbătrânea…

miercuri, 21 decembrie 2011

Întindere...





Pălăvrăgeala

din el, era înlocuită de sunetul paşilor

privind
cu ochii înconjuraţi de cearcăne negre

de epuizare, cerul spuzit de stele.

Trase adânc aer în piept.

Un zâmbet i se întindea încet pe faţă...


marți, 20 decembrie 2011

Arcuire





Cu
picioarele
atârnând în gol
şi vocea scăzută
ce răsuna între pereţi, lumea
părea să se retragă din jurul lui.

Îşi aţinti privirea în întuneric
urmărind umbrele
ce ţopăiau
când

lacrimile
i se scurgeau
pe sub pleoape,
buzele se arcuiră într-un zâmbet...



luni, 19 decembrie 2011

Tăcerea clipei





Cu obrazul
lipit de tăblia mesei

şi faţa
strălucind de încântare

în lumina
ce crea
umbre lungi,

fusese
remarcabil de răbdător
când îl inundase
amintirea aspră şi nechemată...

rămase tăcut o clipă.

vineri, 16 decembrie 2011

Hohotind uscat

 



Hohotind incontrolabil,
simţi un gol în stomac.

Viaţa, părea să tresalte în jurul lui
pe când întunericul

se furişa în jurul său.

Adâncindu-se
în apa până la bărbie,

i se uscase gâtul...

marți, 13 decembrie 2011

... temniţa




Cu mintea
înceţoşată
de chipul aferat
cu o simplă pereche de ochi,

încălzea
un baton de ceară
la flacăra unei lumânări.

Legănându-şi
picioarele, era atent
la detaliile vieţii cotidiene

din propria sa temniţă...

duminică, 11 decembrie 2011

Întinerire?!...





Începea
să încărunţească

la tâmple.

Urmărea neliniştit
cu ochii minţii,
disperarea

timpului irosit.

Simţea
zvâcnirea fricii
şi arbora

o umbră de zâmbet

scuipând cuvântul,

lăsându-se epuizat pe spate.

vineri, 9 decembrie 2011

Contorsionare fugindă




Înălţă
o sprânceană
când răsuflarea
îi rămăsese în piept.

Râse de expresia
de pe chipul
însemnat şi înăsprit
simţindu-şi inima

prinsă într-o gheară rece.

Contorsionat
într-o jumătate de surâs,
se luptă cu sine timp de o clipă

fugind prin ploaie.

joi, 8 decembrie 2011

Ticăit comprimat





Comprimat
între corpuri
cu un chip

alb ca moartea,

a dat frâu liber nervilor
înecând o clipă
din pendula ceasului
ce ticăia într-un colţ

al încăperii.

miercuri, 7 decembrie 2011

Zâmbet contagios




Cu urechile
răsunându-i
în faţa
prelungă
şi osoasă,

stătea
cu gura căscată
într-un

zâmbet contagios...

marți, 6 decembrie 2011

Rostogolire pironită





Silabele
se rostogoleau de pe buze
în somnul indus de durere,

acţionau ca un soporific...

Era doar
un privitor implicat emoţional
cu ochii duşi în fundul capului
până când bărbia, aproape

că-i atinse pieptul.

Rămase pironit o vreme
privind cuvintele

din vârful limbii...

luni, 5 decembrie 2011

În lumea viselor






Deschise ochii,
în beznă...

În şuieratul
aerului rece al nopţii,
simţea
că pleoapele umflate
şi durerea ascuţită,

au dispărut

în lumea viselor...

duminică, 4 decembrie 2011

(Re)naştere






Văzuse
o umbră întunecându-i chipul
cu fruntea uşor încreţită...

privind retrospectiv,
aştepta cu ochii pironiţi

pe un zâmbet larg,

să renască.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Trăgând aer în piept





Îşi aminti
panica întipărită pe chip
refuzând să accepte realitatea...

după un moment de linişte stânjenitoare,
întunericul...

                      de culoare
fu cuprins de un vechi sentiment de satisfacţie
                                         a întrebărilor
care nu se mai terminau

faţa i se lumină într-un zâmbet

trăgând aer în piept.



vineri, 2 decembrie 2011

Clătinare de vorbe





Alergând
de colo-colo,

aduna
picături de ploaie
pe limbă

lăsând
cu greu să-i scape
vorbele

clătinate din cap...

joi, 1 decembrie 2011

Era furios pe sine...





Cu mâinile
sprijinite pe umeri
şi ochii
adânciţi în fundul capului

părea cuprins
de o nemişcare stranie
când cuvintele
se întorceau asemenea

ecoului într-o peşteră

era furios pe sine...




miercuri, 30 noiembrie 2011

Alegere

 




Legănându-se cu gândul,
planta sămânţa îndoielii
lăsând emoţiile
să-i întunece mintea.

Vinovat ca păcatul,
trebuia să vadă
dincolo de ce se afla în faţa sa.

Cu o expresie încruntată,
nu ştia ce să simtă,

îşi alegea cuvintele...

marți, 29 noiembrie 2011

Secundele tăcerii

 




Era
o tăcere
ameninţătoare,

părea
că umple golurile
unui izvor
de îndoială.

Murea
cu fiece
secundă
care trecea...

luni, 28 noiembrie 2011

Inevitabil

 




Inspirând aerul
într-un sunet de sufocare,
a rupt tăcerea...

Nu putea să scape
de propriile gânduri,
stătea în aerul rece
perfect conştient

de inevitabil.

duminică, 27 noiembrie 2011

Întoarcere

 




Rămas
cu privirea pironită
pe umerii
ce se mişcau ritmic
şi pe vorbele
ce-i izvorau din gură,

simţea că s-a întors

la viaţă...

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

... pulsul





Cu o umbră

de suferinţă
întipărită pe faţă,
uşurarea
izvora dinlăuntru
ca un glob străveziu,

simţea cum îşi aude
pulsul în urechi...

vineri, 25 noiembrie 2011

Pe dinăuntru






Zâmbind
în sinea lui,
se îndrepta înapoi
în momentele de realism
şi simţea
cum se încălzeşte

pe dinăuntru...

joi, 24 noiembrie 2011

(Ne)încrederea






Norul
de nelinişte
se condensa în frustrare.

Îşi sprijinea
capul în mâini,
zâmbind,
văzându-şi eforturile ochilor
ce priveau,
concentraţi,
figura în care se citea

încrederea.


miercuri, 23 noiembrie 2011

Sub semnul întrebării

Sub influenţa
tensiunii emoţionale,
asculta şuvoiul de cuvinte,
simţindu-se singur,
într-un fel romantic
cu ochii
ce se încreţeau la colţuri,
concentraţi,
când asculta
mărturisiri care veneau
mult prea repede
ca să verifice
dacă sentimentul de linişte
era tot acolo,
să-l rânduiască
şi să-l pună

sub semnul întrebării.

marți, 22 noiembrie 2011

Opusul rătăcirii

 




În rătăcirea minţii
trăgea adânc aer în piept
urmărindu-şi umbra
cum luneca pe lângă el.

Orele se târau cu viteza melcului
părându-i-se că zorii
nu aveau să mai vină niciodată.

Când durerea şi spaima
i-au invadat inima, încerca
să-şi imprime în memorie

(că) opusul morţii

este dragostea.

luni, 21 noiembrie 2011

Timp topit

 




Cu o durere fioroasă
ce-i strângea craniul,
descria în aer
cercuri nefiresc de ample.

A întors spatele
înainte să poată vedea
zbuciumul dinlăuntrul ochilor
cu umbrele ce se lungeau
şi timpul

topit în neant.


duminică, 20 noiembrie 2011

În tăcere

 




Epuizat de toate resursele emoţionale
cu ochii pironiţi în umbre,
se sfârşea într-un ritm alert.

Zăcea ghemuit
cu genunchii la piept
şi braţele în jurul trupului.

Cu faţa tensionată
într-o grimasă de spaimă,
maxilarele atârnau
şi ochii
i se rostogoleau sub pleoape.

S-a închis în sine.

Îşi consumase furia

în tăcere.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Neputinţa iluziei

 




Nu mai era loc de iluzii.

Cuvintele se opriseră în gâtlej
şi nu putea
decât să numere
târâşul secundelor
cu muşchii gâtului şi umerilor,
să găsească puterea
de a rezista
până la următoarea
bătaie de inimă.

Îşi acceptase neputinţa...


vineri, 18 noiembrie 2011

Alunecare

 




Cu fruntea
frământată de griji şi confuzii,
viaţa îi aluneca printre degete
în amurgul ce se stingea rapid.

Legănându-şi
capul sfărâmat în palme,
nu mai simţea
decât un gol difuz
din trupul
scufundat de suspine.

O frică viscerală
umplea fiece secundă.

joi, 17 noiembrie 2011

Pregătirea

 




Cu stomacul
ridicat în gât,
cufundat
într-o neagră disperare,
nu putea
articula decât nişte şoapte.

Când era să fie pregătită,
viaţa avea
să-i iasă în întâmpinare...

miercuri, 16 noiembrie 2011

Nedumerire

 




În efortul
şi voinţa
ce se dizolva,
revenise printre umbre
nedumerit
de şirul de pete rotunde
care pluteau deasupra.

Inima izbea

cufărul pieptului.

marți, 15 noiembrie 2011

Trecerea timpului

 




Trezit
într-o lume incertă,
s-a înălţat
spre lumina din întuneric
fără a putea
articula niciun cuvânt.

Scufundat
înapoi printre umbre,
se holba rătăcit
să simtă

trecerea timpului.

luni, 14 noiembrie 2011

Promisiuni tăbăcite





Linişte

să-şi recapete respiraţia
după nodul din gât

înghiţit.

Nu vroia
să se arunce
în caruselul promisiunilor

vieţii.

Îşi luă capul
în palmele braţelor

tăbăcite de vreme...

duminică, 13 noiembrie 2011

Expresie de mulţumire




Privise
cu o expresie
de mulţumire pe faţă,
norii ce alergau
nebuneşte pe cer
dup’ o amintire pierdută

în negura timpului.



sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Furnicare





Îl furnica
gândul trăsăturilor rămase
împietrite într-un rictus

de nemulţumire.

Cu chipul
transfigurat de furie,
îşi mângâia barba

îngândurat.

vineri, 11 noiembrie 2011

Doza de vremuire





Îşi simţea
pleoapele din ce în ce mai grele
şi faţa golită de expresie.

Cu un zâmbet ghiduş
încerca să injecteze o doză de realism
când respiraţia era egală şi liniştită.

Pe faţa pământului

încă

mai vremuia.



joi, 10 noiembrie 2011

Cu-vin-te-le



Chipul
neliniştit şi încordat
asculta
cu ochii închişi
cuvintele rostogolindu-se
deasupra lui

se spărgeau

se scurgeau

printre degete.


miercuri, 9 noiembrie 2011

(Non)existenţa

Mintea
trecea pe pilot automat
cu umbrele
ce deveneau
din ce în ce mai lungi.

Gândurile negre îl bâzâiau
ca şi cum
l-ar fi măturat
într-un colţ obscur

al existenţei.

luni, 7 noiembrie 2011

Timp înspicat...





Când gura
mişcându-i-se ca unui peşte
cu răsuflrea scurtă şi rapidă,
simţi un nod de foc în piept.

În inimă
i se căsca un gol
întorcându-se
la adăpostul întunericului.

Îşi şterse de pe faţă
o peliculă de transpiraţie.

Simţea o scânteie de speranţă:

avea tot timpul din lume să-şi refacă viaţa.

Părul era înspicat în gri...

duminică, 6 noiembrie 2011

Pendula deşteptătoare





Cu privirea curioasă
şi atitudinea relaxată,
înregistra
ridurile de pe faţa
gândurilor pendulând
în risipirea
unui vis spulberat

de ceasul deşteptător.



sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Imagini în bucăţi

Avusese
impresia că se desface

în bucăţi.

Colţurile gurii
începură să se ridice încet
când vocea îi era înecată
de imaginile

care se derulau

prin minte.


vineri, 4 noiembrie 2011

(Ne)început de zi





Se trezea
simţindu-se golit

Sângele îi inunda obrajii
şi-n gura ca o linie subţire,
gâlgâiala se transforma
într-un suspin stins

Era îngrozit de durerea
de a-şi începe ziua...

Tic-tac






În plesnitura timpului,
Minutarul (minutul)
se elibera ca o grenadă

spărgând tăcerea.


joi, 3 noiembrie 2011

... indiferenţă?!






Înfăşurat
în indiferenţă
cu faţa brăzdată
de riduri şi de umbre,
tâmplele
începură să-i pulseze
şi cu o durere furioasă
în piept, ochii
se umpleau
de picături mari,
fierbinţi

veneau
de parcă cineva
le-ar fi scos din inimă.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Încercarea



După
o noapte
de somn agitat,
inima
şi răsuflarea
şi sângele

îi încetineau.

Simţindu-se
ca o barcă
fără cârmă,
încerca
să-şi pună
o dorinţă

în cuvinte.

marți, 1 noiembrie 2011

Cicatrici în suflet




Luptându-se
cu o durere pustie,
capul începu să-i zumzăie
şi inima
îi bătea puternic.

Se simţea
ca o mumie sculată din morţi
şi cu un nod în stomac,
privea viaţa.

Îl lăsase cu cicatrici adânci.

duminică, 30 octombrie 2011

revenirea pe pământ




îl purtau niște îngeri de o frumusețe inimaginabilă,
cu blândețe, siguranță,garanție a unui transport optim
către o destinație unde avea să se trezească în curând.
-unde sunt?
-în cer i-au răspuns îngerii lăsându-l singur
dar supraveghindu-l de la o distanță după o regulă de discreție
impusă de normele statutului lor de îngeri infirmieri.
perfuzia cu amintiri avea un ritm lent
abia abia îi mai hrănea celula memoriei

vederea i se atrofiase în albul ce invadase
atmosfera cu o saturație dureroasă.
-nu sunt în cer-a strigat!cerul este albastru!
(perfuzia avea ritm lent dar o concentrație eficientă!)
-cerul este albastru văzut de pe pământ.
aici ești chiar înăuntru.
-și nici pământul nu-l mai văd!-continuă să se plângă.
-o să-ți dăm drumul la telescop și-o să-l vezi pe de-a-ntregul,
de-acolo de jos nu vedeai decât o bucată,
acum ai tot cerul
și-n curând vei vedea tot ce n-ai văzut vreodată .
-îi pot vedea pe ai mei?pe mama, pe tata,pe fata pe care-o iubesc?
-mărind prea mult imaginea calitatea ei ar fi mult deteriorată,
ochii ți-ar obosi, mintea ți s-ar consuma degeaba gândind fără folos,
sufletul ți s-ar neliniști în zadar.
nu-ți place aici la noi?
e atâta liniște, confort, lipsă de responsabilități
e poate tot ce ți-ai dorit pe pământ și n-ai reușit să găsești niciodată.
se simțea inert, inutil, golit de sensuri
cu binele ăsta semănând cu o pastilă cu administrare unică și acțiune ireversibilă
dar el nu o înghițise, o ținuse sub limbă, supsese doar o parte din învelișul zaharat
acum o scuipă spre îngeri aceia frumoși și blânzi
-luați-o voi și faceți ce știți cu ea,
înveliți-o iar în staniol și dați-o cui urmează,
nu mai am salivă nici s-o înghit nici să scuip pe  ea de viață
prefer să înghit viața,fără stratul de zahăr protector,
prefer să văd cerul nu așa cum mi-l arătați voi,
ca pe o cutiuță de vată sterilizată
prefer să am parte doar de o zonă incompletă de desfășurare
 dar pe care s-o simt la picioarele mele ca un suport
să stau în picioare și nu culcat,
să întind brațele către cei dragi și să-i strâng la piept,
să mi se accelereze respira
ția de emoție,
să îmi năvălească sângele în obraji de rușine
că aș fi putut să-i părăsesc ca și cum nu îmi păsa de ei,
să mă tem de reacțiile lor,
 să mă îndoiesc de părerea unuia sau altuia
despre importanța revenirii mele în rândul oamenilor,
DA, prefer o stare de indecizie permanentă și de neclarități incontrolabile
decât o certitudine finală ce nu mai presupune nimic!

caterina scarlet pentru marius-iulian zinca de ziua lui




http://reteaualiterara.ning.com/profile/crinaursaciuc

luni, 24 octombrie 2011

Înluminare prin rostire- Decalogul cuvintelor



Marius este un autor perseverent, sincer, proaspăt şi provocator în versuire. Titlurile volumelor anterioare de versuri par ”variaţuni pe aceeaşi temă”, à la Bach, pe tema cuvintelor,  marcaje pentru diverse etape ale raportării la cuvânt: pierdere, regăsire, întoarcere, plimbare,” liber printre cuvinte” , pătrunzând  glasul şi ”gândul cuvintelor”.
În structurarea volumelor, autorul jonglează cu semantica cifrelor, cucerit de virtuţile simbolice ale  numerologiei (”Pierdut în cuvinte”, cuprinde, explică el: ” 75 poezii - anul meu de naştere”;”Liber printre cuvinte”: ”47 poezii -zilele de naştere ale copiilor adunate şi/sau ale soţiei şi a mea, coincidenţă sau nu” etc.). În continuarea jocului, ”Decalogul cuvintelor” este a 10-lea carte, ca un ”decalog al volumelor”, alcătuit din 10 grupaje cu câte 10 minipoeme, ce ”franjurează” timpi şi spaţii de dincolo şi dincoace de poartă.  Cifra 10 e totalitatea celorlalte numere. E cifra legiferatoare a decalogului, e cifra unui sfârşit de ciclu, şi, fiind 1+0, e în acelaşi timp cifra unui nou început, la cumpăna a două cicluri: ”poartă între spaţiu şi timp”.
La prima decodare am putea crede că e o hermeneutică a sensului propriu al ”cuvântului”, cu toate implicaţiile fonetice, morfologice, semantice etc. E o pistă falsă: în puţine poeme apare explicit referinţa la vocabula ”cuvinte”. În schimb, în toate,  mesajul subliminal este metafora metonimică (acţiunea înlocuită prin instrumental său): cuvântul ca metaforă a (auto)creaţiei şi a comunicării. La cumpăna dintre două lumi, poetul revine la viaţă, renaşte şi se reconstruieşte, se comunică  şi comunică plenar cu lumea, prin cuvânt.
Volumele încapsează etapele acestei recuceriri a vieţii şi a comunicării: la nivelul  biologic, material, prin  articularea cuvintelor şi la nivelul spiritual, triumful prin creaţia poetică, - transcendenţa prin cuvântul scris - coordonate existenţiale în simbioză, trupul şi sufletul existând unul prin celălalt.
E o luptă pentru trecerea din necuvântul care sufocă, la cuvântul taumaturgic care transcende. Poarta e un prag între un dincolo şi un dincoace. Lupta sa e să învingă bastionul unui dincolo, să treacă pragul spre dincoace, prin înstăpânirea cuvintelor. Ceea ce vrea e limpezire şi liniştire pentru trup, minte, inimă şi suflet, prin gânduri şi prin cuvinte (care deopotrivă înseamnă  înţelegerea şi rostirea gândurilor).
Firesc, e o luptă între tăcere şi glăsuire între sufocare şi respiraţie, e confruntarea  trecut/prezent,  moarte /reînviere (chiar dacă această revieţuire e tot întru moarte - dar o altfel de moarte - una pe care calci  prin creaţie). Înteriorul de dincolo , o temniţă lipsită de lumină” cu care se luptă, sunt  amintirile, umbrele, ”fantomele trecutului”, ”nisipurile dezastrului.”, reprimate, revenite nechemate sub semnul deprimării, al lacrimilor: ”Simpatia pentru deprimare /era sprijin lacrimilor, /gândurilor nerostite”.
Parcă e o detaşare de sine însuşi, analizându-şi infinitezimal propriile stări, printr-un alter ego, ca o disecţie pe propriul trup şi suflet, într-o expertiză empatică, chirurgul cu observaţiile sale trăind în acelaşi timp şi convulsiile pacientului. Determinant în observaţie sunt ochii (cu privire clară, ori înceţoşată…).
În introspecţie, gândurile sunt ”ochii minţii”, care la fel pot fi dureroase, tulburi… Negândire e neexistenţă, inconştienţă. Gândul neputincios e nerostire - ca neputinţă şi a cuvântului ”în gândul său/era ceva frânt/ca şi cum/ar fi avut /o greutate /pe limbă”. În abisul şi tortura lor, luptă să-şi ţină gândurile treze în tranşeele de luptă: ”cu capul /înfipt într-un par/pentru a urmări /mersul gândului/pe jumătate adormit,/în semiveghe,/era recunoscător vieţii”, puterea de a gândi limpede fiind garanţia triumfului vieţii: ”creierul/secreta gândirea-/dădea hrană vieţii.”
Această voinţă de supravieţuire e aprigă, cu încrâncenarea unui animal sălbatic, în manifestări puternice: rânjete, hohote, strigăte, urlete… Trupul suferind reflectă prin crispările sale şi convulsia luptei interioare cu durerea amintirilor, cu marasmul gândurilor, cu stimulii exteriori dureroşi ai unei vieţi cu ”vopseaua decolorată /de soare”într-o lume/trist-cenuşie”. Respiraţia e grea, corpul e acoperit de sudoare, fruntea e cu riduri încruntate ”buzele i se arcuiră/într-un rânjet deformat/de gândurile ce-i divagară spre amintiri”.
Confruntarea tăcere/rostire e similară cu confruntarea întuneric/lumină. Biruinţa luminii e biruinţa vieţii, a gândului, a cuvântului - care sunt înluminare prin cunoaştere, şi de aceea, ”începu să înainteze/ghemuit(...)încet spre lumină”.
Canavaua tabloului vieţii e natura, reflectând stările poetice de confuzie, suferinţă, căutare, natura ca unétat d’âme”(Amiel): ”Apusul/mânjise cerul/ într-o imagine granulată/cu un roz murdar”,cu luna spânzurată de noapte,/cutele de pe frunte erau mai adânci”. Pandantul lacrimilor e ploaia, motiv recurent, care amplifică biblic sau estompează imaginile:”Din gura/ca o linie subţire şi palidă,/ sunetele se topeau unul în celălalt/în aerul ce părea/a fi făcut/din picături de ploaie”.
 După cuvinte neînţelese, în glăsuire sugrumată, rostite încet ori aspre, biciuitoare, în final, e un triumf al rostirii:”revizuia în minte/şuvoiul de cuvinte rostite/(ce jucau pe chip/ca nişte valuri de lumină)/cu buza de jos uşor răsfrântă.//Îşi regăsise într-un final// liniştea”.
Discursul poetic e sub semnul economiei de cuvinte, în poeme flash, într-o scriitură minimalistă, concentrare de idei şi stări poetice în minim de cuvinte, fără înflorituri stilistice epatante, fără preţiozităţi metaforice. Tensiunea rezultă din asocieri proaspete în ineditul lor,  într-un limbaj natural, de o simplitate dezarmantă, dar stilizată, în sensul picturii nonfigurative. Este un tumult interior-chiar romantic, bine înfrânat în elipse, jumătăţi de vers, sugestii prelungi, strunit prin cerebralitate, armătură arhitecturală îndelung gândită, un abstracţionism expresionist, convulsionat de nelinişti şi căutări,  autentic şi profund.


                       MARIA NIŢU

















joi, 29 septembrie 2011

Marius-Iulian Zinca – Decalogul cuvintelor


Poemul lui Marius-Iulian Zinca ne determină să medităm puţin asupra semnificaţiei titlului ales, gândind, înainte de toate la geneza acestui termen şi la diversitatea de conotaţii pe care le reflectă multe alte texte, mai mult sau mai puţin cunoscute. Şi-atunci ne-ntrebăm: Ce este „Decalogul”?! O rostuire, în versuri sau în proză, o mărturisire, nevoia de confesiune, setea unei voci interiorizate de a rosti cuvântul magic al (re)trăirilor, al pasiunilor, al frământărilor sau a trecerii noastre prin timp?! Doar atât?!

Cuvânt de origine greacă, δεκα (zece) şi λογος (cuvânt), decalogul sintetizează nişte precepte, care se impun riguros respectate. În decalogul său liric, Martin Abraham, spre exemplu, foloseşte termenul cu sensul de „poruncă”. În „Decalog însângerat”, Tereza Mózes avertizează că neuitarea maleficului ar trebui să devină... „poruncă” a neuitării. Aceasta ne-aminteşte şi de menghina istoriei cunoscută de moşii şi strămoşii noştri, a românilor torturaţi fără milă, a martirilor neamului care, dacă n-au fost aruncaţi în gropile comune, şi-au petrecut restul zilelor în singurătate, într-o Itacă deloc triumfală, într-o Itacă deloc generoasă, unde martirii s-au simţit... mai departe... până la ultima lor respiraţie... tot „sub zidurile Troiei...”, cum sfâşietor scrie Radu Gyr, în poemul „Întoarcerea lui Ulise”. Şi-atunci, mă gândesc, când oare se va scrie-un Decalog al martirilor neamului românesc?!

Câtă dreptate avea Paul Valéry, în al său „Decalog al arborelui”, că „evenimentele sunt (precum) spuma valurilor...” şi e bine să ştii ce se impune a decanta din vârtejul multului istoric... de veacuri.

Apropiindu-ne de poemului lui Marius-Iulian Zinca, cu-al său „Decalog al cuvintelor”, vom observa o oarecare similitudine cu viziunea lirică a lui Martin Abraham, potrivindu-i-se perfect afirmaţia lui Dorel Dorian (prefaţator al volumului „Decalog liric”), care pare convins că actul de creaţie dezvăluie o anumită „rânduire secretă a întâmplărilor vieţii, cu semn de destin”. Şi ceea ce ne îndreptăţeşte să subscriem acestei judecăţi, este subtitlul şi motto-ul poemului despre care vom face referire.

Subtitlul „poarta între spaţiu şi timp” poate fi înţeles ca un indiciu privind traiecţia imaginarului poetic, un demers al întortocheatelor şi sinuoaselor zvârcoliri ale sinelui, ale artistului însuşi, veşnic în căutare de simboluri ale măiestriei artistice, subtilităţi care să-l înalţe spiritual. Vocea sa lirică se doreşte auzită pentru a pecetlui clipa, acea „clipă” reprimată care sfredeleşte „nisipurile dezastrului”, o voce care devine  duioasă „lacrimă” sub faldurile oniricului. Se simte acea detaşare, acea solemnitate statutară, într-o perpetuă căutare a sinelui. Fascinează preferinţa artistului pentru o suprapunere de imagini care să ilustreze stările de intimitate, sugestiv marcate prin expresivitatea contorsionată a ochilor (a feţei, a obrazului) sau a surâsului care devin învăluire-răscolire, suprapunere unduind de mister. Aceste simboluri ale vizualului se concentrează într-un abstract impalpabil: „îşi ţinu respiraţia / preţ de o / bătaie de... inimă”.

Gândurile sapă adânc „pe sub creasta / abruptă a liniştii...” Creatorul pare un analist detaşat, în faţa propriilor frământări, în faţa propriilor angoase, încercând, totuşi, „să-şi ardă gândurile”, deşi... „nu-i greu să-ţi croieşti drum... printre umbre...” şi aceasta... pentru că „fantomele trecutului” îl însoţesc. Neuitarea nu-i dă pace. Însă acest spasm nocturn, prelung, angoasant, maladic, devine suferinţă transfigurată, percepută în toată subliminaritatea ei, drept „frumuseţe sublimă”.

E o artă... trezirea din acest vis al umbrelor. Parc-am fi plasaţi între aici şi un dincolo, între „uşurare şi teamă...” Creaţia... devine demers „ghemuit”. Aspiraţia spre-acel fulg de lumină înseamnă voinţă, perseverenţă, dar şi multă durere...  La „umbra gândului”, înlănţuiri metafizice par concertante: „Pâlpâia vag / o lumină ceţoasă / într-o tăcere grea...”, „tăcere / plină de umbre...”, „râvnitor de linişte...” Auditivul este zugrumat între „ungherele minţii”, orice-ncercare de ascensiune se consumă între faldurile interiorităţii: „simţea / cum se rupe un zăgaz...”, spasm „convulsiv”, „panică surdă”. Această „melancolie-a nemişcării” pulsează înspre „noaptea adâncă a sufletului...” şi... c-un surâs „lugubru”, artistul va realiza totuşi că sub imboldul unei voinţe majore, va reuşi  să „scruteze viitorul” şi, „însetat de firesc”, să-şi regăsească... în sfârşit... liniştea mult dorită.

E adevărat, vorbele „muşcă”, cuvintele „biciuiesc”, surâsul devine neprietenesc, dar umbrele gândului, accentuare perpetuă sub imboldurile trăirilor, ale viului din noi, va „descătuşa” – în cele din urmă – „furia incontrolabilă a dorinţelor” (în acest context), dătătoare de puls creator, biruitor.

Şi iată că, în acest poem-decalog, poetul Marius-Iulian Zinca a demonstrat cum putem deveni scormonitorii propriei fiinţe şi că există suficiente modalităţi prin care să ne purificăm, supunându-ne unui joc al dramaticului, dar şi conştientizând totodată şi mesajul motto-ului care însoţeşte textul, o reflecţie matură a prozatoarei Jeanne Ray.

Livia CIUPERCĂ