Eliberat parcă de tumultul emoţiilor şi trăirilor intense surprinse în volumele anterioare ale „Cuvintelor”, Marius Iulian Zinca se aruncă cu disperare în braţele tăcerii ce-l cuprinde cu sete şi îl acaparează cu totul.
Gesturi – cuvinte – gânduri – versuri. Ele sunt lumea în vâltoarea căreia poetul găseşte mulţumire, dar şi (ne)linişte, aici îşi potoleşte setea şi îşi răcoreşte sufletul, caută fără încetare obişnuitul în neobişnuit, cunoscutul în necunoscut, liniştea în nelinişte.
Sensibil şi plin de gânduri „până la marginea lumii”, abandonând cu mult timp în urmă povara rimei, atent la sensul profund al fiecărui cuvânt, poetul scrutează în tăcere linia orizontului şi caută ciudăţenia frumoasă a tăcerii ce produce ecouri departe, în nopţile fără cuvinte.În tăcerea care se adânceşte cu fiecare vers şi îi încremeneşte în voce, în minte, în viaţă, bătăile inimii se aud ca nişte şoapte timide în profunzimea liniştii aşternute. Obişnuit să ofere, uită ce-nseamnă să primeşti, stârneşte curiozitatea şi ridică semne de întrebare despre omul din spatele versurilor, despre ce se ascunde în spatele tăcerii sale.
O umbră pe pământ, o umbră în amurg - Marius Iulian Zinca întinereşte cu fiecare clipă ce trece peste el şi cu fiecare semn de întinerire inima i se strânge, devine mai sărac în zile, dar mai bogat în amintiri, în a căror cenuşă nu oboseşte şi nu ezită să se redescopere. Stropi de viaţă se preling pe marginea cupei ce i-a fost oferită de viaţă la festinul destinului, genele stau să cadă într-un somn profund, iar gândurile îşi desfac aripile în zborul spre cerul plin de amintiri, imagini, vise, dezamăgiri…
Cu aer de mister, poetul zâmbeşte timid şi priveşte înainte, mijeşte ochii pentru a-şi
desluşi propria imagine oglindită în versuri şi-n suflet, străbate o noapte ce pare fără sfârşit, nu
se mai satură de gustul liniştii şi al tăcerii ce răsună dintre cuvinte, iar lacrimile ce spală răni deschise şi amintiri dureroase, deşi nu pot schimba destinul, pot limpezi gândurile.
În tăcerea adâncă a acestui volum, dar şi în versurile volumelor anterioare, gândurile au puterea de a-l conduce pe autor pe tărâmul cuvintelor versificate, unde caută răspunsuri, surâsuri curate, zâmbete suspendate, „săruturi îmbrăţişate” (în poezia cu acelaşi nume din volumul „Plimbare prin cuvinte”).În liniştea cuvintelor nerostite stă de vorbă cu tăcerea, se înfăţişează detaşat, calm şi indiferent, sfidând parcă trecutul, dar şi viitorul, se spulberă în mii fărâme, ne învaţă să îi citim tăcerea de pe buze şi cuvintele de pe paginile sufletului mut ce ascultă muzica amintirilor : „Revedea/ cu pleoapele strânse/ întreaga fiinţă/ şi lacrimi îi tremurau/ la marginea genelor./ …/ Stătea pe gânduri/ să se închidă într-o tăcere” („Abordare închisă”).
În tristeţi nepieritoare şi vise nesfârşite, spulberate de un realism mult prea dur într-o lume prea adevărată, versurile lui Marius Iulian Zinca vorbesc într-o limbă cunoscută mai ales celui încercat de dezamăgiri. Deasupra întregului zbucium, pluteşte singurătatea ce se cuibăreşte în ungherele sufletului: „Cu faţa învăluită/ într-o senzaţie ciudată,/ se simţea golit./ Nu cunoscuse… singurătatea ( „Singurătate” ).
Cuvinte, şoapte, tăceri…
Toate se împletesc într-un haos cotidian la marginea sufletului, când viaţa doare într-un fel dulce-amar. Soarele, în forma sa perfectă, fără a avea început sau sfârşit, îi soarbe fiecare şoaptă şi fiecare gând, îi zâmbeşte timid, dar nu reuşeşte să îl încălzească. Doar cuvintele îi oferă o logică şi îi îndoaie emoţiile ca pe nişte nuiele înmuiate în apă, lăsându-i astfel posibilitatea de a le modela în versuri.
Ajunsă la volumul cu numărul 7, seria „Cuvintelor” este un jurnal scris aşa precum respiră şi trăieşte, vine în faţa noastră cu poezii de facturi diferite ce încheagă un univers poetic aparte, în care Marius Iulian Zinca se mişcă cu uşurinţă, picurând în fiecare cuvânt stropi de rouă, de bucurie şi tristeţe, stropi din propria viaţă.
Tăcut, enigmatic, uneori absent, meditativ, insistent, stingher, efemer, liber, mereu altfel, printre gânduri şi cuvinte, în dorul de infinit Marius Iulian Zinca urcă treptele tăcerii pentru a ne coborî în suflete. Într-o lume „…fără cuvinte”, „Fără zgomot”, „Fără apăsare”, „ Fără trecut” nu rămâne decât POEZIA!
DORINA LITRĂ
