sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Sunt Român

Picioarele aleargă pe brazda bunilor acoperită de astfaltul din noi. Prin crăpăturile ivite, sufletul lor creşte, m-agăţ, mă-nalţ cu roşul ce curge prin vene, stăpânesc orizontul galben din privirea cu cerul albastru ce-mi dă nemărginirea pe nori cu degetele-mpietrite s-aştern râuri, văi, munţi, dealuri şi păduri. Din suflet strig: sunt Român!

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Gânduri imaginare

A trecut visul. Floarea singurătăţii peste anotimpurile mele… într-un amestec, primăvara-n ploi plângând cu muguri închişi la chip de cuvinte plate vara, caldă şi tăcută tremurând în adăpostul ei, în clarul stelelor, răsfrântă de pământ, toamna-n violet spray-at zăcând într-un extaz pe un brun trunchi de copac de nemişcare iarna, spartă-n oglinda cu ochii ca o pamblică tivită rătăcind timid, a trecut visul peste anotimpurile mele… adumbrea marginea drumului, noaptea, cu gene smolite gâlgâind gândurile şi tristeţi pe chip ivite. Constanţa Abălaşei-Donosă/ Marius Iulian Zinca, Vis imaginar/ Gândurile, duet aprox. 1 la 1

Mâini ştiute

Mâinile tale desfăşurate, pot cuprinde-n ele, într-o serie de imagini, întreg pământul. Ocolurile vieţii şi cerul li se păreau ciudate cu noian de stele, cu o emoţie confuză, cu gesturi tandre rămâneau putin gânditoare. Îmi mângâie obrajii fierbinţi cu pleoapele şi ochii albastri ce stăteau să cadă (le privesc cuminţi neştiind să vorbească). Mâinile tale în faţa acestor schimbări neaşteptate, dau muzicii sens, măreţie, culoare, transformă durerea-n uitare. Păreau… ele prin gesturi, doar vagi puncte albe ce se perindau prin aer. Vorbesc. Mâinile tale ce mult le iubesc. Delia Stăniloiu/ Marius Iulian Zinca, Mâinile tale/ Nu ştia, duet aprox. 1 la 1

Timp fără tine

Gustând apusul începutului de toamnă într-o nuanţă de imensă mirare, pe frunze încă verzi pictez un dor amar. Un cap umbrit- iubirea de o lumină răsfrantă la durere mă condamnă în odihna totală… (nu poate fi al inimii veşnic amnar, al unui strigăt nestăpânit…) coboară toamna-ndurerată peste mine de gestul liniştit abandonându-şi frunzele-ncăpăţânate cu care îţi mângâi fruntea ce n-ar fi vrut să moară simplu, fără tine cu un mic zâmbet speriat şi cu atâtea vechi speranţe amânate într-o vagă umbră de ironie. Încă o toamnă fără tine se aşterne, fără treceri nesimţite. Ecoul frunzelor căzând se stinge-n iarbă cu o frumuseţe adâncă. Clepsidra cerne frântă clipele eterne ce părea că începe… un timp nou. Încă te-aştept, când noaptea luna stă să soarbă. Marilena Velicu/ Marius Iulian Zinca, Încă o toamnă fără tine/ Timp nou, duet 1 la 1

vineri, 13 septembrie 2013

Tristeţea din ochi

Tristeţe în pahar pierdut, mecanism uscat, scârţâitor, sfâşâitor, azi mă răsfeţi c-un ştreang cusut ca un ochi lovit brusc de orbire din doine râncede şi-amare e viaţa noastră fără lacrimi pierdute-n cioburi de pahare. Pe praful pamântului, doar valul nopţii mai rămâne împăienjenindu-se privirea în aburul ieşit din urne şi-mpovărând înăsprite inimi şi spume cresc pe ale mele urme- se toarnă gânduri. Sunt turme transformate-n dune în tiparul sentimentelor scăldate-n tina fără nume să trezească puternice emoţii şi plânse, aruncate-n lume, pierdute-n lupte timpurii. Tristeţe în pahar pierdut, aştept din ochi storşi, să uiţi tot cea durut, o ploaie să… cadă. Aga Lucia Selenity/ Marius Iulian Zinca, Tristeţe/ Din ochi… ploaie, duet 1 la 1

Timpul cu tine

Dă-mi mâna, lasă-mă să alunec înainte pe chipul râului ce-şi poartă viaţa. Totul era timp în pântec, ca o mamă. Din mal zbura în lung şi-n lat. În mal se ridică sirenele rostind fără teamă poate, într-o zi, incantaţia tăcerii. Eu. Un fir de praf călătorind discret, se va găsi cineva să-l închidă într-o clepsidră. Acum ascult heruvimii ascunşi. Totul este iubire, iubire de viată în Ochiul de Cristal de zbor din suferinţa timpului închis… într-o clepsidră. Mihaela Roxana Dumitriu(Masha Alexandrova)/ Marius Iulian Zinca, Cu tine/ Iubirea timpului, duet aprox. 1 la 1

joi, 12 septembrie 2013

Privind ţărmul

… nu ştiu cum am să înghit tăcerea asta târşind şi câte hăuri vom mai trece prin noi, printre detalii. Rabd şi mă alin cu marea, imaginea tulbure din adâncuri printre alge şi valuri înecat în ceaţă număr paşi din doi in doi într-o înlănţuire întâmplătoare, iau cerul în spate ce aruncă umbre lungi, să-ndrept cărarea pentru amândoi. m-aşez cu gesturi obosite la ţărmul cu duminici albastre privind cerul printre degete. Dumnezeu cu pâine şi sare în mâini, aştepta… Mihaela Aionesei/ Marius Iulian Zinca, la ţărmul cu duminici albastre/ Privind cerul, duet 1 la 1

miercuri, 11 septembrie 2013

Tu şi timpul

Tu mă inhibi cu mâinile întinse a chemare, mă bântui şi mă vrei înfăşurat în vuietul tăcerii. Nu te condamn. Mă simt eu însămi pe strigătul luminii, în pata de culoare vinovat. Din oglindă, citeşte asta dacă priveşti cu limbi de clopot adânc în ochii mei. Mută-n cuvânt, mai simţi acelaşi lucru oare ? De ce nu îmi apari în vis spre fluviul fără vad şi te visez mereu doar înainte de culcare ? Trece… timpul. Melania Grozavu/ Marius Iulian Zinca, Tu/ Trece… timpul, duet 1 la 1

Tuşele vibraţiei

Învălui clipele râului murmurând în valea adâncă a luminii (se scurgea în ritm mai domol). Cuvintele pier peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului, înghiţite de gesturi largi, înnegrite de trecerea timpului. Umbrele primesc deasupra porţii late, tuşele pastelate ale mângâierilor vestind parcă… eternitatea. Din întuneric apar drumurile puzderiei de oameni gradaţi în vârstele seninătăţii ce se revărsau. Fire prelungi se pierd, revin sătul să tot apăs pedala timpului în braţele nesfârşitelor bolţi plutind, spălându-mi ideile păcătoase în profunzimile inspiraţiei, să vibreze am făcut, corzi demult uitate din secunda în care vârfurile visurilor noastre, se ating… Anne Marie Bejliu/ Marius Iulian Zinca, Tuşele seninătăţii/ Vibraţie, duet 1 la 1

marți, 10 septembrie 2013

Voi fi schimbat?!...

Nu te îngrijora de gustul iederii amare, umbra aleargă. Nici de fuga mea în lumi necunoscute şi cu răsuflarea înconvoiată. Nu te mai gândi la iubirea noastră dulce-amaruie, îşi schimbă culoarea. Nici la zborul nostru nostru înmugurit în zâmbete atât de profund. Va fi atât de simplu totul încât nici nu vei înţelege cu expresia aceea pierdută, decât mult mai târziu, când sufletul meu va fi pictat iubirea şi cu faţa istovită, vei aştepta o vreme în pustietatea frunzişului umed. E bizar, poate vei crede că nu te-am iubit îndeajuns să vezi atât de aproape, dar atunci numai voi creşte în tine ca un fir de iarbă cufundat deseori în colţul ştiut al inimii tale, unde-ţi voi înflori răsăritul în umbre transparente. Nu plânge, nu dispera, nu-ţi zădărnici căutările cum respiră vântul. Voi fi aici, doar pentru tine aşteptându-te şi inima bate puternic la celălalt capăt al meu când stelele sunt reci. Totul s-a schimbat… Popa Ines Vanda/ Marius Iulian Zinca, Voi fi aici/ S-a schimbat, duet 1 la 1

luni, 9 septembrie 2013

Simţirea timpului

Auzi gândurile-n noapte, într-o stare de nelinişte, cuvintele vorbind în şoaptele unui entuziasm nestăvilit ? Auzi ecoul bătăilor inimii minţii tulburate din roua dimineţii pe firul ierbii de un imbold grozav înnegrit de vreme ? Fiorii trimişi- firul de dor aruncând priviri întrebătoare, puf de păpădie pe vânt uşor unui chip sever ? Când steaua mea îţi cade-n palmă într-un amestec, să rabzi ca să te ardă calmă o patimă înverşunată ? Auzi lumina lunii, raza soarelui, a invitaţiei la sarcasm pe ram, aşezat trupul vântului uitat de timp ? Ropotul lacrimei când cade, sub nori inima se zbate ? Elisabeta Luşcan/ Marius Iulian Zinca, Simţire/ Uitarea timpului (în sarcasm), duet 1 la 1

Poveste-ntr-un motel

Eu sunt valul ce-şi poartă durerile singur, departe-ntr-un motel, în tânguit de bătrâne clopote de nici stelele ce prevestesc furtună, nu le mai număr. Tu eşti malul ce-mi vede căderile de ape în ropote dup’un pahar de vorbe roşii într-o vreme nebună spuse în câte’ş trei limbi odat’ te voi inunda în dragoste de mine să-ncerci de poţi să-nţelegi şi-ţi voi pătrunde în nisipurile fierbinţi. Mai ceri un pahar băltind a speranţe pământ dintr-un tine de roşii vorbe-n singura limbă şi-n hamace de nouri aştepta-vom cuminţi să treacă furtuna de noi cunoscută de cei ce erau şi ei singuri pe când eu îţi voi spune departe-ntr-un motel, poveste cu o mare şi un ţărm… Poveste de doi. Florina Sanda Cojocaru/ Marius Iulian Zinca, Poveste de doi/ Departe-ntr-un motel, duet 1 la 1

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Dorul amintirii

Mi-am pansat sufletul cu un nor. Îţi aminteşti de noaptea-n care cu pietre aruncam să nu mai curgă la cer râuri de dor după stele să cadă să ţi le prind în păr. Mi-am pansat sufletul cu o aripă şi broşă să-ţi fac să nu mai doară în fiece clipă să ne plimbăm pe lac. Mi-am pansat sufletul s-ascultam clipocitul apei adânci cu iubire, bătăi de inimă nebune iată, acum dau de stire gângănii în zbor ce se adună că sufletul meu vrea să zboare şi coroană pe cap din nuferi ţi-am împletit într-o iubire. Şi-apoi în uitare mi-am pansat sufletul… Îţi aminteşti de acea noapte. Lenuş Lungu/ Marius Iulian Zinca, Dor/ Îţi aminteşti…, duet aprox. 1 la 1

duminică, 11 august 2013

Necuvintele din spatele cuvintelor

Pe principiul „afară e vopsit gardul şi-năutru-i leopardul”, m-am… „îmbătat” cu şi din cuvinte scriindu-le, să mă citiţi printre rânduri… după gard. * Ultimul cuvânt aparţine întotdeauna celui care vine…

EMINESCU

Fiecare îşi are universul său, doar că fiecare e o mică galaxie în universul lui EMINESCU. * E cerul plin de stele, însă doar una e… LUCEAFĂR. * Fiecare Luceafăr îşi are Cătălina lui… sau Fiecare poate fi Luceafărul universului sufletului unei Cătălina … dacă o găseşte.

STEA

Fiecare are câte o stea, doar (a)prindeţi lumina-n căderea-i… * Ne bucurăm privind strălucirea unei stele. Nu va mai lumina mult. Străluceşte în apogeul arderii sale, dar suntem noi conştienţi de asta?... * Indiferent de culoarea „punctului” de la capătul drumului fiecăruia, faceţi-l luminos… * Nicio stea nu are strălucirea unei stele căzătoare, de ars/stins, se sting/pălesc toate… * Chipul aflat în umbră, nu va culege stele nici din lumină. * O stea e… mică, dar în/cu lumina ei, prinde/captează toate privirile noastre.

COMUNICARE

Cuvintele sunt… efectul gândurilor noastre, fie ele rostite sau scrise sau… nu. * Arma necuvintelor dintre rândurile cuvintelor, e mai puternică decât orice armă… * Ca să aibă loc… comunicarea între oameni, trebuie să existe cel puţin un punct comun… de legătură între ei…, la măcar unul din nivele - suflet, minte şi trup (non-verbală) - EMPATIE. * Vorbele cu efect imediat la fel de uşor şi pleacă. Cu efect întârziat însă… durează mai mult decât viaţa unui om. * Scuzele cerute în momentele ce nu par a le fi atribuite, te scapă pentru atunci când nu poţi/vrei/trebuie să ţi le ceri… mai ales între prietenii de suflet şi nu contează pentru ce atâta timp cât există un motiv sau motivaţie. * Într-o comunicare, dialog, înainte să vorbeşti, trebuie să înveţi să asculţi. * Şoapta – gândurile alergate în tăcerile lungi din sângele năvălit în obraji. * Nestăvilire – rostogolirea vorbelor din gură într-o învălmăşeală de gânduri. * Joc de cuvinte – plăcerea ridicolului produs amestecului de/din materie. * Cuvinte amânate – întoarcerea-n timpul unui zbor însângerat de amintiri. * Vibraţie – întunericul deplin înăbuşit de obişnuinţă, trimite valuri mărunte-n colţul pleoapelor spre trofeul suspendat… lumina. * Un vocabular indiferent de forma/culoarea lui, dar folosit cum, când şi unde trebuie, te face mai domn/doamna decât orice… elevare din spatele „siropurilor”. * Semnul întrebării – mărturisiri care vin simţindu-te în continuare… singur.

OMUL

Niciodată nu poţi reuşi a te vedea/cunoaşte mai bine decât prin ochii, mintea şi sufletul celorlalţi… * Într-o linişte uimită, doar sufletul se aude făcând zgomot… * Toţi suntem lumină şi suntem făcuţi să o… împrăştiem în jur, numai că lumina unora din noi, e întuneric pentru alţii… şi invers. * „Zbârciturile” trupului, feţei ţi le dă timpul, ale sufletului însă, eşti singurul în măsură să le opreşti apariţia… * Frica/emoţia e în noi şi-n toate, depinde cum o stăpânim şi/sau dirijăm în şi din viaţa noastră… * Nesimţirea nu costă, dar… se plăteşte (cândva şi de la cine nu te aştepţi). * „Te faci frate cu dracul până treci puntea” (spune o vorbă), problema e dacă aflăm cine e „dracul”- el sau noi… * Nu-ţi cere scuze niciodată şi nimănui afar’ de tine însuţi şi lui Dumnezeu, restul sunt doar interpretări de vorbe, fapte şi/sau… alte persoane… * Ne doare şi/sau plângem durerea celor din jur amintindu-ne de durerea de/din noi… * Negura timpului nu-şi va aduce aminte de tine, dar urmele vor rămâne. Calcă apăsat! * Îţi poţi vedea/simţi/auzi cel mai bine calităţile, ascultând „răutăcismele” celor din jur. * Fulgul din cer e atât de uşor, fulgul de la ceilalţi, te apasă greu… * Indiferent de cât de bun e auzul şi vederea în faţa întâmplărilor sufletului, suntem mai surzi şi mai orbi decât cei ce de-o viaţă, doar cu acei ochi şi acele urechi (ale sufletului şi minţii) văd şi aud viaţa… * Vraja iernii se (poate) destrăma în „mocirla” din noi… * Frunză verde - Iarnă, mi-ai înmugurit tâmplele - Toamnă… * Nu uita să fi bun mereu, „vitejii” te aşteaptă oricând la colţ… * În zăpada de afară, stă viscolul dinlăuntru… * Toţi avem o soartă şi un destin. La destin ajungem toţi, dar nu prin aceeaşi soartă. (Fi-ţi liderul sorţii voastre.) * Ca să te poţi vedea, te uiţi în sufletul aproapelui tău. Ca să te poţi cunoaşte însă, te uiţi în ochii „străinului” de lângă tine… * OM- OMENIRE- OMENIE Omul e singur defel şi-şi caută perechea/perechile singurătăţii sale în omenire filtrându-i fiecăruia „omenia” funcţie de starea, simţirea, trăirea de moment a OM-ului din el. * Fiecare îşi are drumul lui, doar că în intersecţii, de multe ori trebuie să eviţi să calci pe pavajul, covorul întins de cei cu care vei împărţi bucata de drum. Calcă şi prin noroi, dar păstrează-ţi drumul. Pavajul/covorul întins de alţii(chiar dacă cu bune intenţii… la suprafaţă) poate ascunde o groapă adâncă, noroiul însă, se va usca… * (Re)întoarcerea la/printre oameni cu sufletul, e odihna minţii(nu mă lăsaţi vă rog, să văd „calvarul” sufletului…). * Încercarea de a IEŞI… dintr-o stare, e creată de iluzia că n-avem cheia potrivită pentru a deschide uşa, uşă care fie vorba între noi, e deschisă mereu să INTRĂM în următoarea etapă a stării respective. Cheia e la noi tot timpul! * Incompatibilitatea… „eu-lui cu eu”- aruncarea/alungarea de/cu puterea minţii din contopirea imperceptibilă a gândurilor zăvorâte în suflet. * Suntem „Brâncuşi-ul” propriei vieţi, doar că, pe parcursul vieţii, „împrumutăm” uneltele de la alt/altă „Brâncuşi”… şi ele au precizia lor. Mai de fiece data se întâmplă să fie „daltă”… unealta. * Când te vezi pe tine, e mai… departe decât orice privire în zare. * Dă oamenilor numai ce vor să vadă, dar fi întotdeauna TU. * Eşti puternic atunci când ajungi să-ţi cunoşti slăbiciunile… * oameni versus OAMENI – spasme de lumină amuşinând precum animalele sălbatice… printre umbre. * Fragmente de conştiinţă – ecouri de păreri amorţite de/în gânduri. * Când te gândeşti la „slăbiciunea” omului, nu te gândeşti la cuvintele ce ţi „s-au injectat sau blocat în gură’, din respect, eventual pentru el, îi… respecţi optica, viziunea, opţiunea, dar (doar) aşa îi vezi „puterea”… * Între râmă şi lipitoare, asemănarea e că se târăsc. Între lipitoare şi „om”, că amândouă sug…sânge. După, se târăsc pe/la un alt OM.

(NE)ATENŢIA

Neatenţia naşte… atenţia. * Atenţia celorlalţi asupra-ţi vine din neatenţia ta asupra lor… * „Împăienjenirea” – nodul din gâtul (ne)exteriorizării sentimentelor. * Incoerenţa – delirul din circulaţia sângelui… * Doar cu privirea îndreptată spre interior îţi poţi vedea „imprimeul” fiinţei. * Atenţia – atitudinea gânditoare din spaţiile abisurilor fără sfârşit… cu aer proaspăt. * În marea tăcere a nemărginirii ce înghiţea aerul gândurilor întrerupte, (nu) trebuie să caşti gura să-ţi pierzi şirul ideilor… * Efortul de atenţie – pătrunderea cu auzul în imaginea depărtată a vieţii. * Amurgul… din noi renaşte în răsăritul fiecărei clipe ce vine şi întotdeauna frumos, doar noi să vedem asta. * Ploaia ochilor îţi spală sufletul, ploaia din cer spală sufletele noastre, dar suntem prea „murdari” să vedem asta. * Interpretarea – firescul schimbă înţelesul lucrurilor din/in umbră.

NEPĂSARE

Nepăsare şi/sau… neştiinţă?!? Nepăsare - un cuvânt care nu-mi pare potrivit cu „starea cuvenită” a omenirii. Poţi părea nepăsător asupra unui obiect/lucru/persoană pentru că nu ştii „domeniul respectiv de activitate”, dar asta e… neştiinţa care poate fi remediată, (re)educată şi/sau nevrerea unuia sau altuia de a o „pătrunde”, dar mai e vorba aici de nepăsare???... * Zbuciumul lumii e dat de/se reflectă în liniştea ta… aparentă. * Porţile minţii sunt închise în piaţa timpului daca şirul neîntrerupt de observaţii au/sunt forme neterminate. * Impasibil – licărul speranţei pironit din privirea pierdută în tăcere. * Abrutizarea – buzele se şterg de pe chipul cu fruntea boltită şi ochii cufundaţi în orbite, când te pierzi în mintea fără suflet. * Reminiscenţa de moralitate – surâsul neterminat în liniştea aparentă a vorbelor. * Indignare – rotirea lentă a amintirilor, în ochii celorlalţi, fără curiozitate… * Freamăt nestârnit – legăturile desfăcute cu glas mărunt… din memorie.