„ Întoarcerea-n cuvinte ” pare a fi - nu numai datorită sugestiilor titlului (cu rezonanţe nichitastănesciene) - o prelungire firească a primei cărţi a lui Marius Zinca ( „ Cuvinte-n necuvinte ” ).
Periplul prin cuvânt presupune asumarea antinomiilor realului şi a absurdului condiţiei umane ( “Drumul spre absolut ”, “Oase de–ntuneric ”, “Cuvinte fără vamă ”), sub obsesia dictonului heraclitian “ Panta rei ”.
Timpul e un adversar redutabil (vezi motoul sub semnul căruia stă întreg volumul : „Să nu laşi timpul să ţi-o ia înainte” - Gh. Tomozei), e sabia lui Damocles („ Neliniştile sufletului ”) sau fluviul ce se varsă în Marea uitării (“ Trece timpul ”), joc al actelor gratuite (“Bingo ”). Timpul şi spaţiul rămân elemente definitorii ale scrierilor tânărului poet, în strânsă corelaţie cu sinele (supus severelor introspecţii) şi cu logosul. Fiecare poem conţine unul dintre aceşti termeni sau cuvinte din aceeaşi sferă semantică sau din aceeaşi familie lexicală. Li se subsumează Erosul si Thanatosul, hieratice, sublimate, diafane până la edulcorare (“Îţi aminteşti… ”, “Clepsidre fără număr ”, “ Spre stele ”, “ Urma sărutului ”).
Călătoria pe pământ echivalează cu un drum iniţiatic, iar graniţele între cele două tărâmuri sunt abolite, pentru că tema morţii e abordată de pe poziţiile celui atins de aripa ei neagră, în urma unei experienţe tragice, ca victimă a unui accident rutier („Poteci de linişte ”, „Rămâi ”, „Taina ”, „ Pe dincolo ”, „ De sus ”).
Printre pagini pluteşte un aer de tristeţe şi de melancolie, amintind de zborul frânt al albatrosului. La nivel formal, recurenţa punctelor de suspensie creează impresia de cântec neterminat. Întors din moarte, cu o viziune apolinică, poetul îşi caută o traiectorie ascensională, apoteotică, aspirând la contopirea cu logosul.
ALLORA ALBULESCU ŞERP
