marți, 30 noiembrie 2010

Impulsul agoniei (zămislirea)




Impulsul agoniei,
într-o fâşie palidă de negură
printre zăbrelele norilor,
pluteşte vag.
Amestecul de patimă înverşunată
de o lugubră pioşenie,
dureros şi zdrobitor
în umbrele adânci
ale lungilor plimbări
în după-amieze friguroase,
se zămisleşte.


Din beznă (… spre lumină)




Înăbuşind temerile,
nimic nu-i tulbură tăcerea
din bezna continuă
să-mpingă cu puterea gândului,
dintr-o lentoare teribilă,
lumea din privirea oarbă.

Unda de regret

 


Alunecând incontrolabil,
secunde interminabile
înghiţite de noaptea de dedesupt,
ating propria umbră.

Păstrarea liniştii

 


Incapabil
să facă vreo mişcare,
cu faţa scăldată
de lacrimi şi furie,
în unduirile
negurei de dedesubt,
avea gura plină de sare.

Tremurul minţii (… pe hârtie)




Fundalul întunecat
aproape imperceptibil
unei priviri reci şi inexpresive,
trăda satisfacţia
lăsată de umbra disperării
gemetelor printre lacrimile
reproşului tânguitor,
gândirii imperfecte,
mâzgălind frenetic hârtia.

Emoţia lămpii

 


Copleşitoare teamă
pătrunse din intesitatea
luminii palide
a fâşiilor de lumină
din lămpi arcuite
într-o voce
lipsită de emoţie.

Secunde… -le




Înfundate mai adânc, pare că,
secătuite de puteri, 
secundele se târau
într-o lentoare teribilă
în bezna continuă
din lumina slabă
a stelelor.

luni, 29 noiembrie 2010

Registru de emoţii

 


Stupoare.
Prin cenuşa fumegândă,
umbra îi străbătu chipul
lipsit de expresia
genei de lumină.
Şocantă revelaţie.


În sus

 


Într-o linişte mormântală,
cufundat în gânduri
golite de expresie,
printr-o spărtură a norilor
privea… în sus.

Urcuşul

 


Golit de emoţii,
incapabil
să mai aibă vreo teamă,
în întuneric,
ascensiunea anevoioasă
era o fâlfâire de aripi
spre neant.      

Privirea oarbă

 


Sprâncene încruntate
înălbite de vreme
se înşiruiau,
ignorând cu desăvârşire
privirea deja oarbă
a vieţii
de deasupra ochilor.

Frica

 


Cu o privire
aproape tristă,
urmărind
încet,
coarnele şerpuite
simţind
empatia palpabilă
a gândurilor,
ar fi vrut
s-o alunge
cu puterea minţii.

Iluzie magnifică

 


Se contopea imperceptibil
într-o imcompatibilitate absurdă,
puterea unei şoapte
prelinsă-n lumina cenuşie a minţii
şi scârţâitul paşilor…


duminică, 28 noiembrie 2010

Negura de gânduri

 


Într-o beznă impenetrabilă,
un chip inexpresiv şi sever
cu mişcări şerpuite
vuia prin ninsoarea minţii
smucind convulsiv braţele
văzduhului înnegurat de gânduri.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Timpul

 


Mijii ochii
în spaţiul friguros,
întunecat şi sumbru.
Timpane încordate
în aburul respiraţiei reci
suflă în creierul minţii
născută din cea mai cruntă
disperare
a singurului lucru
ce lipsea…
timpul.

vineri, 26 noiembrie 2010

Sfârşitul




Înăbuşind temerile,
lumina din ochi se stinse
aruncând priviri întrebătoare
spre soare…

Bănuiala

 


Venele de la gât
se umflară.
Zvâcneau
zumzăind umbra
buruienii minţii
ce se întreţesea
cu gândul.

Speranţa




Noţiunea timpului
se pierduse-n discul de foc
ce părea să rămână cocoţat
pe culmea îndepărtată
pe unde pătrundea aer
şi-o rază slabă de lumină
pentru a alunga
întunericul…

De-o viaţă




Aerul 
strălucea de transparenţa
sufletului ce sfida moartea
abrutizată în pasiuni feroce
plutind pe o apă nemişcată
de starea de nelinişte şi neîncredere
a unei obişnuinţe îndelungate
de-o viaţă.

O clipă… totul

 


Nimic
nu tulbura tăcerea
inundată de lumina
gândurilor turnate
în tiparul emoţiilor puternice
potolind setea necontenită
strânsă intr-o viaţă
în cupa fericirii.
O clipă...

Cuvântul

 


Cu zornăit prelungit,
puternic şi necontenit
din întuneric
izvorăşte-n
zumzetul glasului...
cuvântul.

Îndoiala

 


Senzaţia singurătăţii
lovi în miezul fiinţei
umbra neîncrederii
din negrul ochilor
ce strabăteau
ca nişte lumini necruţătoare,
dansând în razele
soarelui de dimineaţă.

Noaptea…

 


Se auzea zgomotul înăbuşit
al unei linişti, plină
de spaima vagă,
transformând lumina slabă
a înserării,
într-o obscuritate gălbuie
deasupra capului. Noaptea…

Vălul minţii

 


În încercarea timpurie
de a-şi asigura existenţa
în zbuciumul universal,
peste valuri de capete,
o rătăcire a minţii
s-arată neobişnuită.

Lumina




Speranţa în care
trecutul, prezentul
slujesc împrejurări
ale minţii sugestive
într-o cadenţă perfectă -
viitorul.


joi, 25 noiembrie 2010

Aşteptarea…

 


Întunericul
zugrăvea sumbru
abrutizarea oamenilor
indiferenţi,
intelectul lor epuizat
coborât în semiconştienţă.

O viaţă-ntr-un abis.

Aştept… lumina.

Noaptea (lumina minţii)





Înnegrite de vreme
şi de pete de ploaie,
gândurile lipsite de mărginire
alunecă-n lumina nopţii
cuprinzătoare şi făr’ de legea
înţelegerii
că-n slăbiciunea ei aparentă
e… o forţă.

Răsărit de soare

 


Întunericul nopţii
îşi contopea marginile
stelelor asfinţite
în lumina blândă a…  
răsăritului de soare.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Linişte- fericire înlăcrimată

                                               R.I.P. NICOLAE MATEI

Totul curgea.

Din când în când
se auzea un foşnet
şi stelele îşi trimiteau
ultimele raze.

Zorii zilei se prelingeau
inundate de o lumină blândă.

Reflexele calde
răspândeau pace şi linişte.

Întunericul
se cuibărise în unghere
printre valuri de transpiraţie…,
respiraţia devenea
tot mai precipitată.

Fericire înlăcrimată -
ultima pregătire
pentru un somn îndelungat.
Linişte…


                                                                      24 nov. 2010, ora 2,53

marți, 23 noiembrie 2010

Rana soarelui - poetul

 


Adânc, prin ceaţa pufoasă,
soarele înălţat pe cer
îşi băuse porţia de rouă
din cupa de fericire goală
de fâlfâitul aripilor
larmei pestriţe. Răsună şi vuieşte
singur pe rana poetului…

Din ochi… ploaie

 


Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor
ca un ochi lovit brusc de orbire
e viaţa noastră fără lacrimi.

Pe praful pământului
împăiejenindu-se privirea
şi-mpovărând înăsprite inimi,
se toarnă gânduri
în tiparul sentimentelor
să trezească puternice emoţii
pierdute-n lupte timpurii.

Aştept din ochii storşi,
o ploaie să… cadă.

Lumina… din întuneric (speranţa)




De-a lungul leneşelor
ore de-ntuneric aşternute de vreme,
razele dintr-o schiţă stângace
a răsăritului de soare
desenau un dreptunghi de… lumină.

luni, 22 noiembrie 2010

Fiinţa aleasă

 


Închis
în camera depărtării,
singur,
cu voce tare gândeam
să câştig timp
să am răgazul să pregătesc
viaţa alături de fiinţa aleasă,
fie un repaus fără sfârşit,
un calm animalic,
o lungă siestă la soare.

Liber


 


În timpul acesta,
al tihnei celei mai desăvârşite,
dacă, îţi impui,
poţi să adormi,
trebuie doar
să mai aştepţi o zi,
încă o zi
şi încă o zi
din închisoarea depărtării,
să fii liber.

Timpul zboară

 


Părea
că nu mai aveam
forţa fizică
pentru a mă înălţa puţin,
deasupra acelui vid
pentru a realiza
cel putin ameţeala,
abrutizarea
că timpul zboară.

duminică, 21 noiembrie 2010

Aşteptare

 


Mă prefăceam
că dorm
aşteptând săruturi,
săruturi ca acelea
pe care, altădată,
buze de sfinţi
le dădeau… muribunzilor.

Întoarcerea



Încerc să visez mai mult
timpul să o ia din loc,
să mă trezesc când ceilalţi dorm,
să merg când ceilalţi se opresc,
spre locul unde-am poposit
mai mult de-o clipă
căci mâine e,
dar nu e sigur pentru nimeni,
de ce-ar fi pentru mine
timp să am
o îmbrăţişare, un sărut
să dau
celor de-acas’?
Mă-ntorc…
s-apuc ziua de mâine,
să spun
într-o clipă veşnică
că vă iubesc
pe toţi cei ce-aţi trecut
al vieţii mele prag.

Mai e puţin

      Mai e puţin,
umbra mi s-a întins
prin odaie şi-n afara ei,
lacrimile se prelingeau printre degete
mai fierbinţi şi mai repezi,
mâini nerăbdătoare
prinseseră încheieturile mâinilor,
mi se părea
că niciodată n-am fost
mai singur…
Mai e puţin.

Într-o dimineaţă ceţoasă




Într-o dimineaţă ceţoasă
când ploaia biciuia obloanele,
mă învârteam prin cameră
şi-mi lipeam fruntea de geamuri
uitându-mă cum nisipul
absoarbe repede ploaia
şi gândind că nimic pe lume
nu mă va împiedica să alerg
acolo, unde… sunt aşteptat.

Dezordinea timpului

 


Un aer trist
străbătea încăperea
în care sălăşluiam
într-o pâclă de fum
şi-o dezordine vie
pesemne de mine
aruncată-n timpul
ce nu vrea să…
mai treacă odat’.

Trăiam

 


Odată,
demult
plecat
la drum, departe,
părea că-s cu ceva viaţă.
Acum,
obosit,
părea că am chipul mort,
însă… am aflat
că-s pe drumul de-ntoarcere acas’,
pentru prima oară de atunci,
chipu’-mi căpăta viaţă.
    Trăiam.





sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Singur

 


Ploua.
Zorile luminau acoperişurile
motelului în care stăteam
ascuns la fereastră
şi gândeam că nu mi-a rămas
memorie decât pentru zilele
rămas… Singur.

Aproape o clipă


 


Cu gândul
la strălucirea blândă
a razelor lunii
peste micul motel
în care-s găzduit
de-o bucat’ de vreme,
aştept să treacă
noaptea castă
din sufletul meu,
să mă apropii
cu o clipă… de-acas’.



Cu bagajele pregătite

 


Pe langă case vechi
fără perdele
din oraşul revoltat
de liniştea lui
cu bagajele sufletului
pregătite
căuta gara şi drumul
spre un capăt de lume
singur
departe
el şi lumea lui.

Singurătate

 


Ascult cum se scurg orele
în încăperea întunecoasă
înainte de moartea clipelor
singur, departe, când
o lacrimă se rostogoli
până-n colţul gurii,
n-o voi şterge, am s-o sorb
căci definitivă nu e
nici o singurătate.

Trece timpul

 


Trece timpul.
Uneori prea repede,
alteori prea încet ni se pare.
Conştient de bucuria
revenirii-n lumea mea
cândva,
să cad mort
aş vrea în clipa asta,
căci groaza m-a cuprins
şi spaima care-mi strângea
inima, să fie ultima
înainte de agonia aşteptării
departe, singur…
Trece timpul.

vineri, 19 noiembrie 2010

Clipă de clipă

 


Spaima surdă
imprimată în străfundul fiinţei,
izvora din trup
cu privirea îndreptată
mereu spre interior,
căci te vezi îmbătrânind
şi murind clipă de clipă…

Aşteptare

 
                29.06.2007


În mine
azi s-a născut
o deznădejde,
seamănă
cu capriciile unui copil
dar, până spre seară,
voi arunca puntea
să-ntrerupă aşteptarea
din lumea mea,
a unei veşti dintr-un telefon.

Lumea mea

 


Sunt liber,
pentru o clipă doar
din închisoarea papucilor.
Nu-i mai aranjez
pentru alţii
să-i încalţe
şi să-i poarte
spre lumea lor.
Aştept
să mă bucur
şi eu la rându-mi,
când va sosi timpul,
alt ucenic
ce-mi va lua locul,
să-i aranjeze
şi pe ai mei
să plec acas’,
în lumea mea.

S-a înnodat

 


Linişte tulburată
de târşitul papucilor prin cameră
şi-un gest vag de consimţire
aflând din gura
lividului sihastru cu ochii metalici
şi privirea ageră,
că drumul făcut în viaţă
se repetă,
se repetă mereu, neîntrerupt,
destinul… s-a înnodat.

Destinaţia

 



Când ameninţarea
ascunsă în cuvintele
ce-l pătrundeau,
a şuierat aproape de lobul urechilor,
nu s-a zbuciumat deloc
căci a ştiut,
că îmbarcat
în trenul vieţii,
a însemnat că a ajuns
la destinaţia
de la capătul lumii.



joi, 18 noiembrie 2010

Agonie

 


Tăcerea nopţii
era deplină,
stăteam cu ochii mari
deschişi în întuneric
supraveghindu-mi respiraţia.
Mă vedeam
îmbrăţişând puiul de pernă
şi gândeam
că liniştea nocturnă-i
alcătuită din mii de agonii.


Când iubirea se descompune

      


În întuneric,
fără putere de împotrivire,
când iubirea
are timp
să se descompună,
cazi pradă
ispitelor minţii
şi furiilor
imaginaţiei
oarbe
din lumina
ştearsă a lunii
înghiţită
de vârcolaci.

Ore de răgaz




Să ne scuturăm de pe piepturi
carnea fremătândă
a unui soi de inimă
ce bate haotic
din craniu
orbitele să le lăsăm
cu un ochi liber
să punem clepsidra
timpul să măsoare
cu nisipul ce curge
prin pâlnia loc
de gură şi furnal
în loc de nas
să hornăie
în orele de răgaz.

Trecerea… timpului

 


Peste timp,
de-a lungul şi de-a latul,
rămaşi la două gânduri depărtare,
prin regăsirea unuia în altul
în zbaterea de sânge,
aminte să ne-aducem
căci suntem de-un veac de clipe împreună.