vineri, 31 august 2012

Iluzia





Rămas

fără cuvinte,

îşi golea mintea de amintiri.

Încerca iluzia

că ziua

s-a sfârşit…

joi, 30 august 2012

Retragerea





Înăuntrul lui

a găsit un loc virgin
cu statut de chiriaş în propria casă

permiţându-i să-şi prelungească călătoria

lăsându-se cu palmele pe pământ
şi umbra scuturându-se peste el.

Când sângele-i prindea viteză
insinuându-se pe la spate,

i s-a pus ceva în gât…

Se retrage discret.

miercuri, 29 august 2012

Bătaie pe dinăuntru





Cu gândurile aiurea,

sărea de la o aparenţă la alta
umplut de cuvinte

ca dintr-o bătaie pe dinăuntru.

Tropăia cu picioarele

pe sub mormanul de haine
târâte prin noroi.

A vrut să se dea uitării…

marți, 28 august 2012

Dincolo de aparenţe





Ardea
ca un aragaz

fără flacără sorbind
dintr-un pahar de amintiri
cu o gură mare

cu măsele de flori
neavând o identitate clară,

desfăcându-şi mâinile a respingere
întrerupt din reflectările sale.

N-a ştiut să vadă dincolo de aparenţe…

luni, 27 august 2012

Abandon





Cu ochii

injectaţi
până în străfunduri,
a tăcut îngândurat.

În naivitatea sa

a trimis
un râs batjocoritor
pe deasupra capului.

Începuse să se abandoneze…

duminică, 26 august 2012

Graniţa




Prin

crăpături înguste
ca de piatră,

simţind că n-o să mai reziste,

spre mirarea altora
se punea pe tăcut.

Aflat

la graniţa subţire
dintre viaţă şi moarte,

punea totul pe hârtie…

sâmbătă, 25 august 2012

Plutire





Părea

că-i plăcea
să simtă

durerea.

Stătea

în pat şi bolea
să-şi ispăşească păcatele
unui secret întunecat

să intre puţin aer.

Plutea

între două trenuri
pendulând pe resortul

fericire…

vineri, 24 august 2012

Cenzura




Strângând

din dinţi,
se deschidea
cu încetinitorul

în timp.

Sprijinea
cu umărul încordat

zidul
d’un râs neînflorit
de soarele bec

din ochi.

Primea
aer cu cenzura

zilei

ruptă în două…

joi, 23 august 2012

Oxigenare





Părea

că se târa
în genunchi

după îndurare

cu mâinile
încrucişate pe piept

să dea timp

la creier
să se oxigeneze
după operaţia de separare

a doi oameni
legaţi prin punţi

sufleteşti…

El şi Sinele lui.

miercuri, 22 august 2012

Amorţeală apropiată





Citea

pe tăcute
soclul de pe statuia

lucrată în marmura singurătăţii.

Părea mai viu

decât fusese înainte,
iar durerea

era ca o amorţeală…

Distanţa apropie câteodată.



marți, 21 august 2012

Vorbind tăcere…





Căutând
o fărâmă de împăcare

cu sine,

chinuit de emoţii amplificate
de cuvintele ce rezonau în memorie:

„vei rătăci veşnic între două lumi”,

prefera să se audă vorbind

în momentele de tăcere.

luni, 20 august 2012

Clipe singure...





Într-un
moment

de înflăcărare,

se bucura
de lumina lui

în clipele de singurătate…


duminică, 19 august 2012

Repatriere





Repatriat
în realitate,

s-a uitat la el
ca la o legumă fără gust.

Devenise semn

de viaţă…

sâmbătă, 18 august 2012

Presa infertilă





Respira

aburii fără niciun cuvânt
ca să pară mai puţin tâmpit
când îl încerca iarăşi

tristeţea.

Vorbea
cu sine
ca din două guri.

Se căznea
să-şi fie mai convingător
în lacrimile ce începeau
să sclipească în întuneric

infertil.

Îl presa timpul…

vineri, 17 august 2012

Transformare




Într-un
soi de admiraţie

imposibil de descris,

a rămas
cu întrebarea între dinţi…

se transformase radical.



joi, 16 august 2012

miercuri, 15 august 2012

Spre perete...





Trecut
prin şiruri nesfârşite

de priviri

aparent lipsite de scop,
bălăngănindu-şi capul

în sus şi în jos,

avea
faţa întoarsă

spre perete…

joi, 9 august 2012

Tăcere târşâită





Deschidea
coperţile vieţii

ca să respire.

Se străduia
să nu adoarmă.

Târşâia tăcerea

cu papucii…


miercuri, 8 august 2012

Tulburare gârbovită





Uşor gârbovit
cu mâna îndoită la spate,

vorbea
cu capul lui
ore în şir

tulburându-şi memoria afectivă.

Începuse să vadă cu urechile…



marți, 7 august 2012

Tăcere panoramată





Dinainte

o tăcere panoramată.

Urechea-i bătea ochiul,
nu o auzea,

o vedea
pe segmentul
de memorie artificială.

Avea
să-şi dea drumul abundent
în grupuri de litere

de la mai multe cuvinte

să poată
să înţeleagă

cum

vedea tăcerea
şi auzea imaginile…

luni, 6 august 2012

Eternitate măsurată





Nefiindu-i

somn în somn,
citea pe sărite
măsura trecutului

căruia îi aparţinea.

Mergea
înaintea timpului
ce însuma
toate orele
adunate la un loc

ca umbra
care se întindea
pe spinarea lui

din discrepanţa absurdă
în care şi-a asigurat

eternitatea.

duminică, 5 august 2012

Marunţiş resetat





În momentele
de desfrâu,
se chinuia
să-şi aducă aminte

să se hotărască
să depună
măruntiş
în puşculiţa fericirii

tăiată în două de limba nemişcată

să-şi reseteze defectul…

sâmbătă, 4 august 2012

Printre...




Strecurat

printre adevăruri,
îşi înfăşura gândurile

înotând printre cuvinte.

vineri, 3 august 2012

Tăcere ruptă…





Cu ţigara

atârnâdu-i printre buze,
a încreţit pielea frunţii.

Scria în gând
cu litere fără înţeles,

printr-o mişcare
de rotaţie controlată,

cu vocea stinsă
în echilibrul
somnului nocturn:

tăcerea trebuie ruptă…

joi, 2 august 2012

Saturaţie





Sătul

de repausul impus,
mişca buzele ca atunci

când ţi le usucă vântul
tăind conexiunea cu segmentele logicii.

Lăsa să i se ivească probleme

cu voia sa.

I se putea întâmpla orice…




miercuri, 1 august 2012

Frământări…





În neatenţia
voit lăsată
să invadeze timpul rămas,

a rumegat
frământările pe îndelete.

Vibrau moale
în urechile lui
savurând izbânda asupra vieţii…