Rătăcit printre suflete răscolite de banal, de fals, de apelarea permanentă la calea uşoară a acceptării unei vieţi trăite la intensităţi extrem de scăzute, uitând valorile într-un raft al unei biblioteci pline de colbul cotidianului, autorul volumului Un alt început, Marius I. Zinca, redescoperă pas cu pas bucuria de a fi, transpunându-se într-un mic Dumnezeu care priveşte tabla de şah a întâmplărilor prin care a trecut, trece şi va trece, de trăirile percepţiile acelei fiinţe material privite de care, în fiecare text liric cuprins aici, se delimitează.
Întreg volumul urmează paşii făcuţi de omul-poet şi de poetul-om şi nivelele evoluţiei sale sufleteşti şi spirituale.
Pe măsură ce am parcurs textele acestui volum gândul m-a dus la două citate cuprinse în volumul lui Khalil Gibran, Darul iubirii - „Când s-a născut amărăciunea mea”:
"Când s-a născut Amărăciunea mea, am îngrijit-o cu tandreţe şi am vegheat-o cu căldură."
şi „...Şi când mi- a apărut pe lume bucuria”:
"...Şi când mi-a apărut pe lume bucuria,... nimeni dintre vecinii mei nu a venit să-mi vadă Bucuria, şi mare-mi fu nedumerirea."
Nu ştiu dacă voi putea respecta ordinea paşilor urmaţi de „eroul”acestei călătorii, dar voi începe cu textul „Şir neîntrerupt” din care iau versurile: „Ţinea mâinile înainte/ printre strigăte şi zgomote”. Primul gest al unui copil când începe să meargă este căutarea unui sprijin. Se pare că acelaşi gest material sau nu, facem atunci când repornim la drum pentru a ne regăsi şi atunci, din trecutul imediat apropiat, amintirile încep să se contureze, să se desprindă readucându-ne pas cu pas la realitatea unui prezent încă neformulat de mintea noastră, de sufletul nostru rătăcit dar care trezeşte în noi emoţii, teama de necunoscut.
Toţi căutăm să ajungem la un moment în care suntem destul de puternici sufleteşte şi nu numai, să ne poziţionăm în afara arealului în care material ne-am manifestat şi ne manifestăm şi să privim detaşaţi de trăirile acelor momente tot ceea ce ne influenţează brutal sau mai blând viaţa, alegerile, evoluţia ca fiinţe de lumină. Un text care m-a impresionat este şi „Rugul” şi voi lua din el ultima parte: „tăcut/ pentru că ştia/ că nu are nimic de spus,/ liniştit,/ a aprins un rug…” şi voi spune că autorul reuşeşte aici să trezească imaginea celui ce se detaşează de material, lasă povestea să curgă şi-n final acceptă soluţia eliberatoare: aprinde rugul ce arde tot ceea ce l-ar mai putea intoxica pentru ca mai departe, să lase cale dezvoltării esenţelor frumuseţii sufletului, inimii şi a tot ce poate fi definit ca izvor de lumină.
"spiritul său/se va pierde pe sine/ca-ntr-o piramidă răsturnată"(Pierduta însăilare)
O reîntoarcere în starea materială e necesară oricât de pierduţi am fi. Viaţa e o roată mereu în mişcare. Neputinţa din materie, bine analizată, poate întoarce vârful piramidei către sus, dacă vrem. E bine să avem în memorie mereu simbolul Merkaba, în mişcare, să-l privim când putem şi cât putem de mult şi cu ochii fizici şi profund, cu al treilea ochi. Ajută foarte mult la regăsirea reală.
„Mişcare pironită” readuce gestul mâinilor întinse: „Într-o mişcare regulată.../ a alungat îndoielile din mintea tulburată/ de mâinile întinse/ ca un gest de implorare…” . De data aceasta mâinile roagă, cer îndurare într-o mişcare deja cunoscută în faţa necunoscutului nemilos. Alege nemişcarea, unicul semn al vieţii fiinţei este privirea care, chiar dacă e aparent seacă aleargă spre acel dincolo de dincolo.
„Gest teatral” continuă călătoria prin lumea tăcerii materiale şi aparent interioare, printr-o introspecţie care păstrează dorinţa pământeană de a merge, de a se deplasa, de a simţi viaţa materială. Alege meditaţia. Mişcarea în nemişcare. Privirea îşi păstrează supremaţia în căutarea menţinută vie în adâncurile fiinţei: „...pe o grămadă de pietre/ într-un gest teatral,/ mintea lucra/ ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,.../ Se gândea / să dea aripi la picioare./ Nu mergea mai departe decât privirea…”
„Răgaz” - popas al căutării în care, fiinţa răvăşită de încercări, în tăcere se transformă sau se întoarce la frumuseţea sa interioară, prin manifestări aparţinând sferei binelui: „stătea retras în sine/ să iubească tăcerea/ ca un murmur surd.../ cu un aer rătăcit/ printre şiruri de pietre/ între cer şi pământ/ cu un râs sincer şi blând.”
Pomeneam de citatul din Khalil Gibran, cel legat de bucurie... Iată un fragment dintr-un text care-mi susţine alegerea: „Respira”
„aburii fără niciun cuvânt/ ca să pară mai puţin tâmpit/ când îl încerca iarăşi/ tristeţea./ Vorbea / cu sine/ ca din două guri./ Se căznea / să-şi fie mai convingător.../.../ Îl presa timpul…”
Las cititorului mai departe, bucuria descoperirii profunzimilor către care ne conduce autorul volumului „Un alt început”, Marius I. Zinca, pe care recunosc sincer că abia acum am reuşit în parte bineînţeles, să-l descopăr. Stilul său este aparte mai ales în acest volum pe care cu greu am reuşit să-l pătrund. Sunt multe de spus, de descoperit şi fiecare dintre noi are libertatea să dea un anumit sens spuselor poetului şi nu numai celor primite subtil, ca îndrumare de la el ci, mai ales, propriilor răspunsuri primite, intuite, percepute, în legătură cu evoluţia noastră sufletească şi spirituală în momente de răscruce ale vieţii fiecăruia.
A fost şi este o experienţă copleşitoare pentru mine parcurgerea acestui volum.
Mulţumesc Marius!
Anne Marie Bejliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu