şi
au trecut 50 zile
de când Tu ai înviat
şi
ne-ai lăsat
să ne (pre)umblăm
în noi cu noi
să ne găsim
şi
Duhul Sfânt
ai coborât
peste noi toţi
şi
ne-ai învăţat
să ne rugăm
împreună
şi
Biserica Ta,
în noi să construim
şi
usturoi
să ne ungem
încheieturile, porţile
şi ielele să nu pătrundă…
poarta s-a deschis
şi El
S-a Înălţat !
A stat
cât să (ne) ierte
şi (ne-)a învăţat
să (ne) iertăm.
De sus
El ne priveşte
şi ne-ndreaptă
din ale vieţii încercări
să ieşim,
să trudim,
să sperăm,
să credem,
să iubim,
să iertăm
şi-n Împărăţia Lui,
curaţi să intrăm.
Ajută-ne,
Doamne
în rugă
să (ne) iertăm,
să (ne) vedem
calea-Ţi
s-o urmăm.
se plouau în gură
după ochii
stabiliţi
ca şi oglindă
de aproape o săptămană
în statul-nestatul
pe patul-scaunul
aflat la capătul
trupului în (re)animarea
sufletului.
Aştept
oglinda ochilor
să se umple
de lacrimile cerului
să mă pot odihni înnotând
până la capătul lumii…
pluta.
salonului de spital,
privea
pe marginea
patului
însoţitorul suflet
al pacientului trup.
Picotind printre cuvinte,
îşi lega mâna
de trup
să-i simtă convulsiile
prin masca oxigenului.
sămânţă implantată
adânc în pământ
legat de cer
cu bramula
cordonului
de perfuzia
ce-şi picura stropii
neîntrerupă
viaţa-ncet
se prelinge
cu iubirea…
te strig copilărie
cu glasul copilului din mine
sub fiecare poartă-n doi- eu şi el
de la Măr
strigăm,
adânc,
prelung,
albastru cuprins
în cerul de stele
boltit în coviltirul
clipelor ce trec
mărunt şi iute
amintind
păcatul
din început
când
doar copii
ne jucam
zburdând
printre săruturi
din poartă furate
clipind
cu ochii şăgalnic
râvnind
tremurul trupului cuprins
din creştet până-n tălpi,
fulger
amintind
din când în când
că suntem
(doar)
copii.
