sâmbătă, 1 iunie 2013

Te strig…



te strig copilărie
cu glasul copilului din mine
sub fiecare poartă-n doi- eu şi el

de la Măr

strigăm,
adânc,
prelung,

albastru cuprins
în cerul de stele
boltit în coviltirul
clipelor ce trec
mărunt şi iute

amintind
păcatul
din început
când

doar copii
ne jucam
zburdând
printre săruturi
din poartă furate

clipind
cu ochii şăgalnic

râvnind

tremurul trupului cuprins
din creştet până-n tălpi,

fulger
amintind
din când în când
că suntem

(doar)

copii.