Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - III

Într-un fel

de mâl gros şi cafeniu,

arşiţa neobişnuită

l-ar fi epuizat

de parcă

ar fi luptat

să urce un deal...

Auzea

ezitarea din propria-i voce

când erupsese

în spasme de lumină

alb-albăstruie...

Nu voia decât

să se întoarcă la viaţa reală...

      * * * 

Încercând

să depăşească durerea şi vinovăţia

într-o lume

cenuşie şi tristă,

privea cum cade apa

din cerul

ce mormăie şi mugeşte

printre umbrele

atât de dese şi de groase...

Ploaia făcea

ca totul să pară lipsit... de contur.

* * * 

Printre nori,

în întunericul cu miros ciudat,

se ivi lumina soarelui

îmblânzită de noaptea

care stătea să cadă.

Întoarse

privirea deconcertantă,

amuşinând ca un animal sălbatic.

Îşi simţea

zâmbetul greoi şi înlemnit

când îşi asculta

propria respiraţie

şi bătăile... inimii.

* * * 

În tăcerea

plină de umbre,

nu se vedeau

decât pereţii...

luminaţi de lună.

* * * 

Avea

o peliculă de sudoare

pe frunte

când pe faţă

îi trecu o umbră de surpriză

uitând cuvinte de... neînţeles.

 * * * 

Din gura

ca o linie subţire şi palidă,

sunetele se topeau unul în celălalt

în aerul ce părea

a fi făcut

din picături de ploaie.

Rămase acolo,

respirând grăbit, tremurând...

* * * 

Faţa

luminându-i-se

de un zâmbet blând,

nu se mai simţea în stare

de obiectivitate

când pe cerul nopţii

atârna... o luna plină.

* * * 

Cu şoaptele râului,

vorbea într-o furtună de sunete

şi mintea i se mişca cu viteza luminii

în ochii - oceane de spaimă

când îşi auzea emoţia din voce

adulmecând aerul...

* * *

 

Ochii

atât de adânci

şi întunecaţi,

simţeau durerea

străbătându-i capul

şi trupul...

scuturat de suspine.

Invadând

fiecare

centimetru de spaţiu

şi blocând lumina,

sângele curgea

sub învelişul pielii...

* * * 

Vorbind

despre nimic,

cuvintele

se estompau

şi începeau să danseze

pe pagină

în tăcerea spartă

de lacrimile

ce şterseseră

toată culoarea

din obraji.