luni, 29 august 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - III

Într-un fel
de mâl gros şi cafeniu,
arşiţa neobişnuită
l-ar fi epuizat
de parcă
ar fi luptat
să urce un deal...

Auzea
ezitarea din propria-i voce
când erupsese
în spasme de lumină
alb-albăstruie...

Nu voia decât
să se întoarcă la viaţa reală...



      * * * 



Încercând
să depăşească durerea şi vinovăţia
într-o lume
cenuşie şi tristă,
privea cum cade apa
din cerul
ce mormăie şi mugeşte
printre umbrele
atât de dese şi de groase...

Ploaia făcea
ca totul să pară lipsit... de contur.


* * * 



Printre nori,
în întunericul cu miros ciudat,
se ivi lumina soarelui
îmblânzită de noaptea
care stătea să cadă.

Întoarse
privirea deconcertantă,
amuşinând ca un animal sălbatic.

Îşi simţea
zâmbetul greoi şi înlemnit
când îşi asculta
propria respiraţie
şi bătăile... inimii.


* * * 



În tăcerea
plină de umbre,
nu se vedeau
decât pereţii...
luminaţi de lună.


* * * 


Avea
o peliculă de sudoare
pe frunte
când pe faţă
îi trecu o umbră de surpriză
uitând cuvinte de... neînţeles.



 * * * 



Din gura
ca o linie subţire şi palidă,
sunetele se topeau unul în celălalt
în aerul ce părea
a fi făcut
din picături de ploaie.

Rămase acolo,
respirând grăbit, tremurând...


* * * 


Faţa
luminându-i-se
de un zâmbet blând,
nu se mai simţea în stare
de obiectivitate
când pe cerul nopţii
atârna... o luna plină.



* * * 


Cu şoaptele râului,
vorbea într-o furtună de sunete
şi mintea i se mişca cu viteza luminii
în ochii - oceane de spaimă
când îşi auzea emoţia din voce
adulmecând aerul...



* * *

 
Ochii
atât de adânci
şi întunecaţi,
simţeau durerea
străbătându-i capul
şi trupul...
scuturat de suspine.

Invadând
fiecare
centimetru de spaţiu
şi blocând lumina,
sângele curgea
sub învelişul pielii...


* * * 


Vorbind
despre nimic,
cuvintele
se estompau
şi începeau să danseze
pe pagină
în tăcerea spartă
de lacrimile
ce şterseseră
toată culoarea
din obraji.