Impulsul agoniei (zămislirea)

Impulsul agoniei,

într-o fâşie palidă de negură

printre zăbrelele norilor,

pluteşte vag.

Amestecul de patimă înverşunată

de o lugubră pioşenie,

dureros şi zdrobitor

în umbrele adânci

ale lungilor plimbări

în după-amieze friguroase,

se zămisleşte.

Din beznă (… spre lumină)

Înăbuşind temerile,

nimic nu-i tulbură tăcerea

din bezna continuă

să-mpingă cu puterea gândului,

dintr-o lentoare teribilă,

lumea din privirea oarbă.

Unda de regret

 

Alunecând incontrolabil,

secunde interminabile

înghiţite de noaptea de dedesupt,

ating propria umbră.

Păstrarea liniştii

 

Incapabil

să facă vreo mişcare,

cu faţa scăldată

de lacrimi şi furie,

în unduirile

negurei de dedesubt,

avea gura plină de sare.

Tremurul minţii (… pe hârtie)

Fundalul întunecat

aproape imperceptibil

unei priviri reci şi inexpresive,

trăda satisfacţia

lăsată de umbra disperării

gemetelor printre lacrimile

reproşului tânguitor,

gândirii imperfecte,

mâzgălind frenetic hârtia.

Emoţia lămpii

 

Copleşitoare teamă

pătrunse din intesitatea

luminii palide

a fâşiilor de lumină

din lămpi arcuite

într-o voce

lipsită de emoţie.

Secunde… -le

Înfundate mai adânc, pare că,

secătuite de puteri, 

secundele se târau

într-o lentoare teribilă

în bezna continuă

din lumina slabă

a stelelor.

Registru de emoţii

 

Stupoare.

Prin cenuşa fumegândă,

umbra îi străbătu chipul

lipsit de expresia

genei de lumină.

Şocantă revelaţie.

În sus

 

Într-o linişte mormântală,

cufundat în gânduri

golite de expresie,

printr-o spărtură a norilor

privea… în sus.

Urcuşul

 

Golit de emoţii,

incapabil

să mai aibă vreo teamă,

în întuneric,

ascensiunea anevoioasă

era o fâlfâire de aripi

spre neant.      

Privirea oarbă

 

Sprâncene încruntate

înălbite de vreme

se înşiruiau,

ignorând cu desăvârşire

privirea deja oarbă

a vieţii

de deasupra ochilor.

Frica

 

Cu o privire

aproape tristă,

urmărind

încet,

coarnele şerpuite

simţind

empatia palpabilă

a gândurilor,

ar fi vrut

s-o alunge

cu puterea minţii.

Iluzie magnifică

 

Se contopea imperceptibil

într-o imcompatibilitate absurdă,

puterea unei şoapte

prelinsă-n lumina cenuşie a minţii

şi scârţâitul paşilor…

Negura de gânduri

 

Într-o beznă impenetrabilă,

un chip inexpresiv şi sever

cu mişcări şerpuite

vuia prin ninsoarea minţii

smucind convulsiv braţele

văzduhului înnegurat de gânduri.

Timpul

 

Mijii ochii

în spaţiul friguros,

întunecat şi sumbru.

Timpane încordate

în aburul respiraţiei reci

suflă în creierul minţii

născută din cea mai cruntă

disperare

a singurului lucru

ce lipsea…

timpul.

Sfârşitul

Înăbuşind temerile,

lumina din ochi se stinse

aruncând priviri întrebătoare

spre soare…

Bănuiala

 

Venele de la gât

se umflară.

Zvâcneau

zumzăind umbra

buruienii minţii

ce se întreţesea

cu gândul.

Speranţa

Noţiunea timpului

se pierduse-n discul de foc

ce părea să rămână cocoţat

pe culmea îndepărtată

pe unde pătrundea aer

şi-o rază slabă de lumină

pentru a alunga

întunericul…

De-o viaţă

Aerul 

strălucea de transparenţa

sufletului ce sfida moartea

abrutizată în pasiuni feroce

plutind pe o apă nemişcată

de starea de nelinişte şi neîncredere

a unei obişnuinţe îndelungate

de-o viaţă.

O clipă… totul

 

Nimic

nu tulbura tăcerea

inundată de lumina

gândurilor turnate

în tiparul emoţiilor puternice

potolind setea necontenită

strânsă intr-o viaţă

în cupa fericirii.

O clipă...

Cuvântul

 

Cu zornăit prelungit,

puternic şi necontenit

din întuneric

izvorăşte-n

zumzetul glasului...

cuvântul.

Îndoiala

 

Senzaţia singurătăţii

lovi în miezul fiinţei

umbra neîncrederii

din negrul ochilor

ce strabăteau

ca nişte lumini necruţătoare,

dansând în razele

soarelui de dimineaţă.

Noaptea…

 

Se auzea zgomotul înăbuşit

al unei linişti, plină

de spaima vagă,

transformând lumina slabă

a înserării,

într-o obscuritate gălbuie

deasupra capului. Noaptea…

Vălul minţii

 

În încercarea timpurie

de a-şi asigura existenţa

în zbuciumul universal,

peste valuri de capete,

o rătăcire a minţii

s-arată neobişnuită.

Lumina

Speranţa în care

trecutul, prezentul

slujesc împrejurări

ale minţii sugestive

într-o cadenţă perfectă -

viitorul.

Aşteptarea…

 

Întunericul

zugrăvea sumbru

abrutizarea oamenilor

indiferenţi,

intelectul lor epuizat

coborât în semiconştienţă.

O viaţă-ntr-un abis.

Aştept… lumina.

Noaptea (lumina minţii)

Înnegrite de vreme

şi de pete de ploaie,

gândurile lipsite de mărginire

alunecă-n lumina nopţii

cuprinzătoare şi făr’ de legea

înţelegerii

că-n slăbiciunea ei aparentă

e… o forţă.

Răsărit de soare

 

Întunericul nopţii

îşi contopea marginile

stelelor asfinţite

în lumina blândă a…  

răsăritului de soare.

Linişte- fericire înlăcrimată

                                               R.I.P. NICOLAE MATEI

Totul curgea.

Din când în când

se auzea un foşnet

şi stelele îşi trimiteau

ultimele raze.

Zorii zilei se prelingeau

inundate de o lumină blândă.

Reflexele calde

răspândeau pace şi linişte.

Întunericul

se cuibărise în unghere

printre valuri de transpiraţie…,

respiraţia devenea

tot mai precipitată.

Fericire înlăcrimată -

ultima pregătire

pentru un somn îndelungat.

Linişte…

                                                                      24 nov. 2010, ora 2,53

Rana soarelui - poetul

 

Adânc, prin ceaţa pufoasă,

soarele înălţat pe cer

îşi băuse porţia de rouă

din cupa de fericire goală

de fâlfâitul aripilor

larmei pestriţe. Răsună şi vuieşte

singur pe rana poetului…

Din ochi… ploaie

 

Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor

ca un ochi lovit brusc de orbire

e viaţa noastră fără lacrimi.

Pe praful pământului

împăiejenindu-se privirea

şi-mpovărând înăsprite inimi,

se toarnă gânduri

în tiparul sentimentelor

să trezească puternice emoţii

pierdute-n lupte timpurii.

Aştept din ochii storşi,

o ploaie să… cadă.

Lumina… din întuneric (speranţa)

De-a lungul leneşelor

ore de-ntuneric aşternute de vreme,

razele dintr-o schiţă stângace

a răsăritului de soare

desenau un dreptunghi de… lumină.

Fiinţa aleasă

 

Închis

în camera depărtării,

singur,

cu voce tare gândeam

să câştig timp

să am răgazul să pregătesc

viaţa alături de fiinţa aleasă,

să fie un repaus fără sfârşit,

un calm animalic,

o lungă siestă la soare.

Liber

 

În timpul acesta,

al tihnei celei mai desăvârşite,

dacă, îţi impui,

poţi să adormi,

trebuie doar

să mai aştepţi o zi,

încă o zi

şi încă o zi

din închisoarea depărtării,

să fii liber.

Timpul zboară

 

Părea

că nu mai aveam

forţa fizică

pentru a mă înălţa puţin,

deasupra acelui vid

pentru a realiza

cel putin ameţeala,

abrutizarea

că timpul zboară.

Aşteptare

 

Mă prefăceam

că dorm

aşteptând săruturi,

săruturi ca acelea

pe care, altădată,

buze de sfinţi

le dădeau… muribunzilor.

Întoarcerea

Încerc să visez mai mult

timpul să o ia din loc,

să mă trezesc când ceilalţi dorm,

să merg când ceilalţi se opresc,

spre locul unde-am poposit

mai mult de-o clipă

căci mâine e,

dar nu e sigur pentru nimeni,

de ce-ar fi pentru mine

timp să am

o îmbrăţişare, un sărut

să dau

celor de-acas’?

Mă-ntorc…

s-apuc ziua de mâine,

să spun

într-o clipă veşnică

că vă iubesc

pe toţi cei ce-aţi trecut

al vieţii mele prag.

Mai e puţin

      Mai e puţin,

umbra mi s-a întins

prin odaie şi-n afara ei,

lacrimile se prelingeau printre degete

mai fierbinţi şi mai repezi,

mâini nerăbdătoare

prinseseră încheieturile mâinilor,

mi se părea

că niciodată n-am fost

mai singur…

Mai e puţin.

Într-o dimineaţă ceţoasă

Într-o dimineaţă ceţoasă

când ploaia biciuia obloanele,

mă învârteam prin cameră

şi-mi lipeam fruntea de geamuri

uitându-mă cum nisipul

absoarbe repede ploaia

şi gândind că nimic pe lume

nu mă va împiedica să alerg

acolo, unde… sunt aşteptat.

Dezordinea timpului

 

Un aer trist

străbătea încăperea

în care sălăşluiam

într-o pâclă de fum

şi-o dezordine vie

pesemne de mine

aruncată-n timpul

ce nu vrea să…

mai treacă odat’.

Trăiam

 

Odată,

demult

plecat

la drum, departe,

părea că-s cu ceva viaţă.

Acum,

obosit,

părea că am chipul mort,

însă… am aflat

că-s pe drumul de-ntoarcere acas’,

pentru prima oară de atunci,

chipu’-mi căpăta viaţă.

    Trăiam.

Singur

 

Ploua.

Zorile luminau acoperişurile

motelului în care stăteam

ascuns la fereastră

şi gândeam că nu mi-a rămas

memorie decât pentru zilele

rămas… Singur.

Aproape o clipă

 

Cu gândul

la strălucirea blândă

a razelor lunii

peste micul motel

în care-s găzduit

de-o bucat’ de vreme,

aştept să treacă

noaptea castă

din sufletul meu,

să mă apropii

cu o clipă… de-acas’.

Cu bagajele pregătite

 

Pe langă case vechi

fără perdele

din oraşul revoltat

de liniştea lui

cu bagajele sufletului

pregătite

căuta gara şi drumul

spre un capăt de lume

singur

departe

el şi lumea lui.

Singurătate

 

Ascult cum se scurg orele

în încăperea întunecoasă

înainte de moartea clipelor

singur, departe, când

o lacrimă se rostogoli

până-n colţul gurii,

n-o voi şterge, am s-o sorb

căci definitivă nu e

nici o singurătate.

Trece timpul

 

Trece timpul.

Uneori prea repede,

alteori prea încet ni se pare.

Conştient de bucuria

revenirii-n lumea mea

cândva,

să cad mort

aş vrea în clipa asta,

căci groaza m-a cuprins

şi spaima care-mi strângea

inima, să fie ultima

înainte de agonia aşteptării

departe, singur…

Trece timpul.

Clipă de clipă

 

Spaima surdă

imprimată în străfundul fiinţei,

izvora din trup

cu privirea îndreptată

mereu spre interior,

căci te vezi îmbătrânind

şi murind clipă de clipă…

Aşteptare

 

                29.06.2007

În mine

azi s-a născut

o deznădejde,

seamănă

cu capriciile unui copil

dar, până spre seară,

voi arunca puntea

să-ntrerupă aşteptarea

din lumea mea,

a unei veşti dintr-un telefon.

Lumea mea

 

Sunt liber,

pentru o clipă doar

din închisoarea papucilor.

Nu-i mai aranjez

pentru alţii

să-i încalţe

şi să-i poarte

spre lumea lor.

Aştept

să mă bucur

şi eu la rându-mi,

când va sosi timpul,

alt ucenic

ce-mi va lua locul,

să-i aranjeze

şi pe ai mei

să plec acas’,

în lumea mea.

S-a înnodat

 

Linişte tulburată

de târşitul papucilor prin cameră

şi-un gest vag de consimţire

aflând din gura

lividului sihastru cu ochii metalici

şi privirea ageră,

că drumul făcut în viaţă

se repetă,

se repetă mereu, neîntrerupt,

destinul… s-a înnodat.

Destinaţia

 

Când ameninţarea

ascunsă în cuvintele

ce-l pătrundeau,

a şuierat aproape de lobul urechilor,

nu s-a zbuciumat deloc

căci a ştiut,

că îmbarcat

în trenul vieţii,

a însemnat că a ajuns

la destinaţia

de la capătul lumii.

Agonie

 

Tăcerea nopţii

era deplină,

stăteam cu ochii mari

deschişi în întuneric

supraveghindu-mi respiraţia.

Mă vedeam

îmbrăţişând puiul de pernă

şi gândeam

că liniştea nocturnă-i

alcătuită din mii de agonii.

Când iubirea se descompune

      

În întuneric,

fără putere de împotrivire,

când iubirea

are timp

să se descompună,

cazi pradă

ispitelor minţii

şi furiilor

imaginaţiei

oarbe

din lumina

ştearsă a lunii

înghiţită

de vârcolaci.

Ore de răgaz

Să ne scuturăm de pe piepturi

carnea fremătândă

a unui soi de inimă

ce bate haotic

din craniu

orbitele să le lăsăm

cu un ochi liber

să punem clepsidra

timpul să măsoare

cu nisipul ce curge

prin pâlnia loc

de gură şi furnal

în loc de nas

să hornăie

în orele de răgaz.

Trecerea… timpului

 

Peste timp,

de-a lungul şi de-a latul,

rămaşi la două gânduri depărtare,

prin regăsirea unuia în altul

în zbaterea de sânge,

aminte să ne-aducem

căci suntem de-un veac de clipe împreună.