Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor
ca un ochi lovit brusc de orbire
e viaţa noastră fără lacrimi.
Pe praful pământului
împăiejenindu-se privirea
şi-mpovărând înăsprite inimi,
se toarnă gânduri
în tiparul sentimentelor
să trezească puternice emoţii
pierdute-n lupte timpurii.
Aştept din ochii storşi,
o ploaie să… cadă.
Viata ne poarta pe carari nebanuite, chiar neumblate si necalcate de proprii pasi vreodata, pe carari pe care nu ne-am fi gandit ca vom ajunge. Fiecare gand ne trezeste o traire, fiecare traire ne incarca cupa vietii si ne face sa ii sorbim fiecare picatura, fiecare picatura ne ameteste cu taria sa. Chiar de-s "storsi" ochii, ploaia se va revarsa!
RăspundețiȘtergere