Aţinută
Dintr-un trup care adie
Din cenuşă c-o scânteie-
Tăcerea de-afară.
De-atâta drum devine apa scamă
Peste umerii ei goi...
Deformată
Nu se-adună
În ploi şi ovaţii
În formă de rugăciune
Picurând
Când se moare
De sărutare
În trecători
Cu cerul aprins
Pe liniştea care-mbracă...
Suflarea mea de-a pururea zidită.
Bibliografie : Erata dorului,
Editura Arta grafică, 1979
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu