MACATELE LUI ZINCA MARIUS IULIAN

                                  

            Iniţiativa cuiva, când este şi inovaţie totodată, naşte în cel mai bun caz aprecieri “pro” sau “contra”. E foarte simplu să o respingi sau s-o aprobi “din prima” şi apoi s-o înmormântezi în cavoul uitării dimpreună cu alte momente în care ai vrut doar să-ţi faci auzită părerea şi nimic mai mult. Puţini trec la faza superioară a digerării, ce se face cu enzime mai specializate. Unii mestecă doar coaja şi, părându-le grea truda, până să ajungă la pulpă, se plictisesc.

E o realitate. Lumea vrea să primească totul pe tavă, să asiste doar ca martor, un eventual efort de participare s-ar comite cu condiţia să fie redus la minim. La polul opus, activităţile recreative dar şi demonstrative pot îmbrăca diverse forme, ca de exemplu înghiţitul săbiilor, a torţelor aprinse, mersul pe sârmă, îmblânzirea şerpilor.

Pentru o soluţie de centru, cea mai bună alegere ar fi participarea la tombole. Marele premiu constă într-un colier cu diamante. Aceste tombole oferă la final majorităţii participanţilor un lacăt fără cheie sau o carte de rugăciune de la adventişti, perle false, peşti de sticlă, mileuri din macrame. Premiul cel mare se reportează. Trofeele modeste vor avea însă locul lor de cinste, ele semnificând încercarea, emoţiile trăite în aşteptarea colierului de diamante, desigur şi el la fel de inutil ca şi peştele de sticlă.

Pierzând timpul absurd sau creativ, există oameni ce-ţi vor consemna şi analiza efortul, alţii vor lua modele de unde cred ei că pot imita sau depăşi modelul iniţiat. Înghiţitul săbiilor poate fi într-adevar o mare realizare dacă în schimbul lui nu poţi pune nimic.

Lăsând altora plăcerea de a se dedica “sporturilor extreme” ca observatori sau executori, m-am înscris cu emoţie la o tombolă literară unde premiul cel mare nu fusese anunţat. Era posibil să mă aleg cu... ceva, şi acel ceva să fie chiar valorosul câştig. Aşa m-am trezit cu un “patchwork”... de cuvinte. Noutate agreabilă, dar fără utilitate practică vizibilă. La ce putea servi? Patchwork-ul era ca un tablou, dar nu era tablou. Pătură de învelit, faţă de masă de protecţie... De toate şi nimic! Întorcându-l pe toate părţile şi imaginându-mi-l în toate ipostazele, am început să-l analizez. Cine l-a lucrat? De unde provin peticele? Care e mesajul înscris, codificat? Şi străduidu-mă să descifrez intenţiile meşterului, am ajuns să descopăr un univers care altfel mi-ar fi fost inaccesibil. Un univers literar cu “motive” argeşene răstălmăcit în inovatoare colaje de scriitorul ZINCA MARIUS IULIAN.

Quilting este arta de a coase în straturi materiale diferite ca fibră, grosime, imprimeuri, textură. Rezultă un fel de “amestec de imagini” şi, în functie de plăcerea şi inventica meşterului, ele se prezintă abstract, narativ, autobiografic, ilustrativ. (Să ne amintim şi de frumoasele pânze ţesute la război, pe care femeile de la grupul TOACA însailă rugăciuni sau mantre norocoase!)

Din arta quilting-ului rezultă patchwork-urile, “macate” pe limba noastră. Cu ele poţi înveli un copil, le aşterni pe pat, le atârni pe perete, acoperi un spaţiu anost, înviorându-l. Sunt suprafeţe de impact, atractive, cu acţiune dublă: de obiect şi de subiect. Admiri la ele tehnica de lucru, coaserea, potrivirea bucăţilor, dar şi peticul în sine.

            O bucată de cer nu e cerul întreg. Cerul întreg nu poate fi cuprins dintr-un anume punct de observaţie. Nici literatura nu poate fi cuprinsă dintr-o “vedere”  în totalitate. Un sinopsis ne poate face o idee despre cum e cerul la fereastra noastră, la Melbourne, în Provenţa, în munţii Cordilieri sau în judeţul Argeş. De ce nu ne-am dori asta? Recreativ... şi demonstrativ?

             Informaţia e decupată şi ataşată alteia. Se crează sugestii şi o plastică heterogenă prin alăturări ce nu există în realitate. Şi dacă nu sunt bucăţi de cer, ci versuri din universul poetic ale secolelor XX şi XXI, ce contează dacă în final se recompune o galaxie plină “cu de toate” şi ni se dezvăluie prin tuşe delicate sau mai groase o vreme a cuvântului surprinsă în diferite treceri ale sale? Poate nu toate cuvintele se ridică din piepturi argeşene şi explodează ca fluturi în aer, făcându-l să vibreze, colorându-l totodată. Inovatorul decupează imaginile şi le fixează pe canafas, luând şi fire aurite de prin Dâmboviţa şi alte surse ce-i stau la îndemână.

Inovatorul le defineşte drept colaje şi le numeşte inspirat: DEDICAŢIILE CUVINTELOR. Nu e rău, e foarte bine, aş spune, dacă termenul nu ar fi insufiecient pentru a-l descărca în imagini. Colajul nu înseamnă decât decupare şi lipire. În ce a realizat inovatorul se vede tighelul propriilor intenţii, urma acului minţii, moliciunea stratului de idei şi dincolo de aspectul tridimensional conceptul: Continuitatea a ceva în altceva, chiar fragmentată, asigură permanenţa.

Mi-a fost dat să întâlnesc în REŢEAUA LITERARĂ a lui Gelu Vlaşin - şi ea o initiaţivă superbă tip quilting - ciclul “Dedicaţiile cuvintelor” realizat, cum am spus, de scriitorul piteştean Zinca Marius Iulian.

             Luând de colo un vers, prinzându-l de colţul altuia şi aşa mai departe, creându-i format tiv surfilat şi îndoitură de rezistenţă pe margine, recompunând “în mic” o operă, ZINCA MARIUS IULIAN a realizat o viziune proprie, permiţând privitorului - cititor să surprindă izvoarele, nu a blocat accesul la sursă, nu şi-a asumat paternităţi. A luat ce a trebuit ca să pună în valoare materialele folosite, unele devenind fundal, altele construind expresia a ceea ce a considerat că i-a rămas întipărit în suflet pentru totdeauna. ZIM  ne oferă o vizionare, nu o interpretare, un vârf de spiritualitate şi nu un balans de cuvinte puse la nimereală...

                                                                                  CATERINA SCARLET