marți, 14 mai 2013

Arca Ta




Au

trecut anii
când cu viteză
încercam
în luntrea-Ţi să pătrund.

P’un mal era aşezată
cu faţa îndreptată
spre marea
ce se pierdea în cer

sau

cerul în ea,
iară luntraşii aşteptau.
M-am aşezat
şi-n linişte-am plutit o vreme

până când

pe ei, luntraşii, să-i plătesc
a fost, dar

n-am avut monezile pe ochi
şi cale-ntoarsă au făcut,

pe malul

dintre viaţă şi moarte m-au lăsat
bănuţii să pot să-i strâng,

pe ei să îi plătesc.

Acum,

în noapte sau în zori, cred,

visat-am
că pe aeroportul Tău alerg
bilet să prind
avionul ce purta-n el
pe altcineva

ca şi atunci

pe luntre.

Doar zece minute
cât o viaţă de-o clipită,

m-a despărţit
şi am rămas
pe acelaşi mal

dintre viaţă şi moarte.

Te aştept Doamne
să mă primeşti şi pe mine-n Arca Ta !