joi, 12 septembrie 2013
Privind ţărmul
… nu ştiu cum am să înghit
tăcerea asta târşind
şi câte hăuri vom mai trece
prin noi, printre detalii.
Rabd şi mă alin cu marea,
imaginea tulbure din adâncuri
printre alge şi valuri
înecat în ceaţă
număr paşi din doi in doi
într-o înlănţuire întâmplătoare,
iau cerul în spate
ce aruncă umbre lungi,
să-ndrept cărarea pentru amândoi.
m-aşez cu gesturi obosite
la ţărmul cu duminici albastre
privind cerul printre degete.
Dumnezeu cu pâine şi sare în mâini,
aştepta…
Mihaela Aionesei/ Marius Iulian Zinca, la ţărmul cu duminici albastre/ Privind cerul, duet 1 la 1
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu