Timp fără tine

Gustând apusul începutului de toamnă într-o nuanţă de imensă mirare, pe frunze încă verzi pictez un dor amar. Un cap umbrit- iubirea de o lumină răsfrantă la durere mă condamnă în odihna totală… (nu poate fi al inimii veşnic amnar, al unui strigăt nestăpânit…) coboară toamna-ndurerată peste mine de gestul liniştit abandonându-şi frunzele-ncăpăţânate cu care îţi mângâi fruntea ce n-ar fi vrut să moară simplu, fără tine cu un mic zâmbet speriat şi cu atâtea vechi speranţe amânate într-o vagă umbră de ironie. Încă o toamnă fără tine se aşterne, fără treceri nesimţite. Ecoul frunzelor căzând se stinge-n iarbă cu o frumuseţe adâncă. Clepsidra cerne frântă clipele eterne ce părea că începe… un timp nou. Încă te-aştept, când noaptea luna stă să soarbă. Marilena Velicu/ Marius Iulian Zinca, Încă o toamnă fără tine/ Timp nou, duet 1 la 1