Tuşele vibraţiei

Învălui clipele râului murmurând în valea adâncă a luminii (se scurgea în ritm mai domol). Cuvintele pier peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului, înghiţite de gesturi largi, înnegrite de trecerea timpului. Umbrele primesc deasupra porţii late, tuşele pastelate ale mângâierilor vestind parcă… eternitatea. Din întuneric apar drumurile puzderiei de oameni gradaţi în vârstele seninătăţii ce se revărsau. Fire prelungi se pierd, revin sătul să tot apăs pedala timpului în braţele nesfârşitelor bolţi plutind, spălându-mi ideile păcătoase în profunzimile inspiraţiei, să vibreze am făcut, corzi demult uitate din secunda în care vârfurile visurilor noastre, se ating… Anne Marie Bejliu/ Marius Iulian Zinca, Tuşele seninătăţii/ Vibraţie, duet 1 la 1