duminică, 13 februarie 2011

Vocea



Îşi lăsase capul în mâini.

O fărâmă
din vechea teamă
s-a trezit din nou.

A intrat ca o umbră,
pătrunsese în această imagine
şi o spulbera.

Parcă i se scursese
tot sângele din vene.

Noaptea
se tot foia neliniştit
cu pleoapele de sus lăsate.


În toamna ce-a început
să scuture frunzele copacilor,
viaţa făcuse să-i apară riduri.


Şi vocea ce tăia ca o lamă
în scurgerea timpului,
deveni o... litanie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu