Îşi lăsase capul în mâini.
O fărâmă
din vechea teamă
s-a trezit din nou.
A intrat ca o umbră,
pătrunsese în această imagine
şi o spulbera.
Parcă i se scursese
tot sângele din vene.
Noaptea
se tot foia neliniştit
cu pleoapele de sus lăsate.
În toamna ce-a început
să scuture frunzele copacilor,
viaţa făcuse să-i apară riduri.
Şi vocea ce tăia ca o lamă
în scurgerea timpului,
deveni o... litanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu