sâmbătă, 3 septembrie 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - V

Era cuprins
de un somn neliniştit
când copacii întunecaţi
atingeau cu vârfurile
cerul înstelat.

Simţea
cum se rupe un zăgaz...



* * * 


Auzea
zgomotul neîntrerupt
al amintirii ce se trezea
nechemată în mintea sa.

Se simţea nelalocul lui...



* * * 




Începea să respire
în sunetul atât de încărcat
de oboseala (oftatul)
când ploaia cădea
cu o furie aproape biblică.

Pierduse complet contactul cu bucuria.



* * *


Apăsa
baza nasului
cu degetele
şi simţea
cum nodul
dintre omoplaţi
începe
să se desfacă
între zidurile ude
ale braţelor lui.



* * * 



O panică
surdă zumzăia
în partea de jos
a abdomenului.

Se privea
cu o jenă neascunsă
ca şi cum
răspunsurile
ar fi plutit... în aer.



* * * 



Într-o
încercare disperată
de a se linişti,
încerca
să-şi păstreze
vocea egală trăgându-se
în abisul întunecat al somnului.




* * * 



Când
vorbele au muşcat
din marginile imensului zid,
de emoţii, atinsese punctul cel mai de jos -

Noaptea adâncă a sufletului...




* * * 




În încordarea umerilor
cu o aluzie de căldură în aer
îşi lipea degetele mari unul de altul

pentru o clipă...




* * *



Cu un surâs lugubru
a închis ochii
şi a tras aer adânc în piept:

atât de multe rămăseseră nespuse...


* * *


Vedea
suprema lipsă de interes,
lipsa... ciudăţeniei când
se deschidea către lumină
într-o replică de final:

n-a fost, tocmai,
un izvor de înţelegere...