Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VII

        ei,  Cornelia Stan

Nu mai era

în stare

să-şi înfrâneze

propria-i conştiinţă.

Îşi rechema

elementele

risipite ale familiei

ducându-si

mâinile la frunte.

Îşi apăsa tâmplele.

Pe propriul puls

urmărea mişcarea

limbilor ceasornicului (timpul).

* * * 

Deschisese

un orizont fără margini

rătăcirilor ei.

Nu mai auzea

marea mugind

în adâncul unei scoici

şi fără o formă precisă,

spunea cuvinte goale de înţeles...

* * * 

Cu pumnii

înfundaţi în buzunare,

aprindea în tonuri calde penumbra...

* * *

În reîntoarcerea la memorie

cu ultimele umbre ale somnului,

îi răsunau în urechi

orele de negândire,

de neexistenţa

într-o largă curbă plană.

Înăbuşi în piept un lung suspin...

Nu mai era în stare de sforţări prelungi...

Nu şi-a pierdut luciditatea.

* * * 

Fără o formă precisă

se îmbăta de cuvinte

mestecând capete de adevăr.

Petrecea

ceasuri întregi în cugetare şi singurătate privind

cum pe neaşteptate vin apusurile.

Originea destinului... ultim.

* * *

Într-o paralizie

a centrului cuvintelor,

era obosită, fără voinţă, neîncrezătoare.

Simţise

zădărnicia încercărilor de evadare

din trupul -

simplu martor al sufletului,

îi era mai comod a nu înţelege...

* * *

Avea

prea multă lume în jurul ei,

însă... era singură,

singură cu privirea absentă

plimbându-se cu paşi mărunţi

printre deformări de cuvinte

urmărind soarele

străbătând şi intrând oblic

în camera ochilor ei.

* * * 

Îşi înfrâna

părerile grăbite

în spaţiul dintre sărăcie şi belşug

regulând căderea corpurilor

în mişcări reflexe ale prostiei -

bariera de netrecut a cunoaşterii omeneşti.

* * *

Proiecta

o umbră lungă

în strălucirea şi întunecarea

multor nădejdi

ce aduceau poezia pământurilor îndepărtate.

* * * 

Îi plăcea

să contemple

cerul înstelat

într-o continuă

reîntoarcere - VIAŢA.

                                                                                                    17 august 2011