luni, 5 septembrie 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VII

        ei,  Cornelia Stan

Nu mai era
în stare
să-şi înfrâneze
propria-i conştiinţă.

Îşi rechema
elementele
risipite ale familiei
ducându-si
mâinile la frunte.

Îşi apăsa tâmplele.

Pe propriul puls
urmărea mişcarea
limbilor ceasornicului (timpul).


* * * 


Deschisese
un orizont fără margini
rătăcirilor ei.

Nu mai auzea
marea mugind
în adâncul unei scoici
şi fără o formă precisă,
spunea cuvinte goale de înţeles...


* * * 

Cu pumnii
înfundaţi în buzunare,
aprindea în tonuri calde penumbra...


* * *


În reîntoarcerea la memorie
cu ultimele umbre ale somnului,
îi răsunau în urechi
orele de negândire,
de neexistenţa
într-o largă curbă plană.

Înăbuşi în piept un lung suspin...

Nu mai era în stare de sforţări prelungi...

Nu şi-a pierdut luciditatea.


* * * 


Fără o formă precisă
se îmbăta de cuvinte
mestecând capete de adevăr.

Petrecea
ceasuri întregi în cugetare şi singurătate privind
cum pe neaşteptate vin apusurile.

Originea destinului... ultim.



* * *


Într-o paralizie
a centrului cuvintelor,
era obosită, fără voinţă, neîncrezătoare.

Simţise
zădărnicia încercărilor de evadare
din trupul -
simplu martor al sufletului,
îi era mai comod a nu înţelege...


* * *


Avea
prea multă lume în jurul ei,
însă... era singură,
singură cu privirea absentă
plimbându-se cu paşi mărunţi
printre deformări de cuvinte
urmărind soarele
străbătând şi intrând oblic
în camera ochilor ei.


* * * 


Îşi înfrâna
părerile grăbite
în spaţiul dintre sărăcie şi belşug
regulând căderea corpurilor
în mişcări reflexe ale prostiei -

bariera de netrecut a cunoaşterii omeneşti.


* * *



Proiecta
o umbră lungă
în strălucirea şi întunecarea
multor nădejdi
ce aduceau poezia pământurilor îndepărtate.


* * * 


Îi plăcea
să contemple
cerul înstelat
într-o continuă
reîntoarcere - VIAŢA.




                                                                                                    17 august 2011





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu