Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VIII

Se întindea

hârjonindu-se cu picioarele goale

în bâzâitul monoton

de dincolo de vreme.

Lenevea,

bârfea,

mormăia nemulţumit

în rotocoale vesele de fum

prin spaţiul deschis

cu fruntea încruntată, desfigurată

într-un fel de forţă inefabilă

ce plutea deasupra lui...

***

Cu mâinile noduroase,

cu încheieturile

deformate de artrită

îşi încovoia

trunchiul (trupul) melancolic

concentrându-se

asupra unui punct

din depărtare,

sugându-şi obrajii

din colţul gurii

când i se scurse

un firicel de... salivă.

***

Se prelungeau vălurit

pe creştet razele de lumină

şi rămase preţ de o clipă drept

cu buzele uscate

contemplându-se placid

când îşi cântărea cuvintele

cu un calm rece sorbind

frumuseţea distantă a amurgului...

Imaginea prindea forme interesante.

*** 

Îngemănându-se

cu liniştea nopţii

într-o satisfacţie dureroasă,

cu o uşoară nerăbdare timidă,

rămase luminat

doar de un licăr orb

în şoapta firavă a unei brize...

O senzaţie de fericire extatică.

*** 

Uitându-se

prin bezna groasă

într-un abandon absolut,

mintea era inundată de emoţii

şi corpu-şi lăsa

să alunece ca un marsupiu uriaş.

***

Viaţa

era o prelungă aşteptare

cu ochii

pironiţi înainte,

dilataţi de o satisfacţie negrăită

de limba ce se încăpăţâna

să rămână amorţită

pe buza de jos... răsfrântă.

 ***  

După un timp

îndelungat petrecut

în aerul stătut

din umbrele conştiinţei,

ţinând frâiele vieţii,

îl inunda un val de revoltă

plimbându-şi palmele

de-a lungul braţelor şi corpului...

 ***

Cu figura

complet absorbită,

stătea cu capul plecat,

pierdut

într-un labirint de confuzii,

într-un labirint

al incertitudinii inexplicabile,

simţindu-şi

corpul veştejindu-se,

pielea asudând şi transpiraţia...,

transpiraţia scurgându-i-se prin toţi porii.

***

Recuperându-şi

puterea de a gândi,

pupilele încremenite scânteiau

biciul cuvintelor aspre

din buzele strânse între palme...

Sanctuarul în care-şi găsea liniştea şi refugiul.

***

Din pâcla imaginaţiei,

bolborosindu-şi neîncetat nevinovăţia,

suspiciunile mişunau ca nişte umbre latente

într-un moment de paroxism.

Se opri într-o mirare mută,

părea că umblase ani de zile

prin lumea tenebrelor

rămânând un timp

într-o vagă stare de inconştienţă,

cufundat în fântâna necuprinsă a uitării de sine

cu cearcănele supte de sub ochi

într-un urlet agonizant,

căzu aproape fără zgomot....

fâşii roşii de lumină îi dansau prin faţă.