miercuri, 7 septembrie 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VIII


Se întindea
hârjonindu-se cu picioarele goale
în bâzâitul monoton
de dincolo de vreme.

Lenevea,
bârfea,
mormăia nemulţumit
în rotocoale vesele de fum
prin spaţiul deschis
cu fruntea încruntată, desfigurată
într-un fel de forţă inefabilă
ce plutea deasupra lui...




***




Cu mâinile noduroase,
cu încheieturile
deformate de artrită
îşi încovoia
trunchiul (trupul) melancolic
concentrându-se
asupra unui punct
din depărtare,
sugându-şi obrajii
din colţul gurii
când i se scurse
un firicel de... salivă.



***




Se prelungeau vălurit
pe creştet razele de lumină
şi rămase preţ de o clipă drept
cu buzele uscate
contemplându-se placid
când îşi cântărea cuvintele
cu un calm rece sorbind
frumuseţea distantă a amurgului...

Imaginea prindea forme interesante.




*** 



Îngemănându-se
cu liniştea nopţii
într-o satisfacţie dureroasă,
cu o uşoară nerăbdare timidă,
rămase luminat
doar de un licăr orb
în şoapta firavă a unei brize...

O senzaţie de fericire extatică.




*** 



Uitându-se
prin bezna groasă
într-un abandon absolut,
mintea era inundată de emoţii
şi corpu-şi lăsa
să alunece ca un marsupiu uriaş.



***



Viaţa
era o prelungă aşteptare
cu ochii
pironiţi înainte,
dilataţi de o satisfacţie negrăită
de limba ce se încăpăţâna
să rămână amorţită
pe buza de jos... răsfrântă.



 ***  



După un timp
îndelungat petrecut
în aerul stătut
din umbrele conştiinţei,
ţinând frâiele vieţii,
îl inunda un val de revoltă
plimbându-şi palmele
de-a lungul braţelor şi corpului...




 ***




Cu figura
complet absorbită,
stătea cu capul plecat,
pierdut
într-un labirint de confuzii,
într-un labirint
al incertitudinii inexplicabile,
simţindu-şi
corpul veştejindu-se,
pielea asudând şi transpiraţia...,

transpiraţia scurgându-i-se prin toţi porii.




***



Recuperându-şi
puterea de a gândi,
pupilele încremenite scânteiau
biciul cuvintelor aspre
din buzele strânse între palme...

Sanctuarul în care-şi găsea liniştea şi refugiul.



***



Din pâcla imaginaţiei,
bolborosindu-şi neîncetat nevinovăţia,
suspiciunile mişunau ca nişte umbre latente
într-un moment de paroxism.

Se opri într-o mirare mută,
părea că umblase ani de zile
prin lumea tenebrelor
rămânând un timp
într-o vagă stare de inconştienţă,
cufundat în fântâna necuprinsă a uitării de sine
cu cearcănele supte de sub ochi
într-un urlet agonizant,

căzu aproape fără zgomot....

fâşii roşii de lumină îi dansau prin faţă.