Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - IX

                                                   lui, Gheorghe Stan

Se uita

de-a lungul străzii

tăcute şi goale

şi niciun cuvânt nu-i trăda

tulburarea profundă a mândriei rănite.

***  

În ochi

se zbăteau

ridurile mărunte

coborând

pe lângă linia gurii

şi se recuperau

printre gândurile

ce mişunau prin minte.

Într-o stinsă

expresie de descurajare,

avea ochii căscaţi...

***   

Cu chipul

traversat de umbre

era cufundat în propriile-i gânduri,

într-o contemplare de sine,

descătuşând furia incontrolabilă a dorinţelor.

Fără

ca vreun singur

muşchi al corpului

sau al feţei să i se clintească,

în datoria lui

să rupă tăcerea stângace,

îşi pierduse timbrul sonor... de altădată.

***  

Sub imboldul trăirilor,

zeci de gânduri îi curgeau prin minte

cufundat în abisurile mohorâte ale conştiinţei

şi-n melancolia nemişcării,

cu limba dezlegată

de cuvintele ţâşnite din el,

surâse larg ca o gură enormă şi ştirbă.

***  

Ca-ntr-un vârtej,

mintea-i plutea tulburată

de gândurile ce hălăduiau

prin cotloanele imaginaţiei.

Se lăsa învăluit

într-un sentiment de pace absolută

ca şi cum ceva implacabil,

trăgea de memoria lui...

Trebuia să facă un efort mental.

***  

Cu ochii

lucindu-i satisfăcuţi

de imagini lubrice

care-i tulburau mintea

ce se glisa şi se trezea gândindu-se

că se auzise vorbind cu sine, absent...

îşi supse buzele.

***  

Cu mişcări

molatice şi tăcute

într-o senzaţie

constantă de neplăcere,

buzele i se arcuiră

într-un rânjet deformat

de gândurile ce-i divagară... spre amintiri.

***   

Izbucni

într-un râs zgomotos

când peste amurgul scurt şi cenuşiu,

căderea nopţii se înstăpâni

şi lumina opacă

îi contura formele fantomatice, sfrijite,

mănunchiul de riduri în colţul pleoapelor...

***  

Prin pâcla

simţurilor distorsionate,

se lupta

cu dimensiunea misterioasă

a timpului şi a spaţiului,

arătând o bucurie morbidă

cu un sadism inconştient

în noaptea ce-l învăluia ca într-o manta...

***  

Se pierdu

într-un tărâm dat uitării

zbătându-se între realitate şi visare...

Minutele se dilatau în ore

ce răsunau cu ecou în liniştea

încremenită a nopţii...

Se năştea în el o umbră de neîncredere...

***  

Părăsise

masca de fier

a nepăsării

încercând

să scruteze viitorul

asupra căruia

plana agonia durerii.

Privind dincolo de el,

frica îi învăluia ochii

precum giulgiul opac al... nefiinţei.

                                                                                         03 septembrie 2011