sâmbătă, 10 septembrie 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - IX

                                                   lui, Gheorghe Stan



Se uita
de-a lungul străzii
tăcute şi goale
şi niciun cuvânt nu-i trăda
tulburarea profundă a mândriei rănite.



***  



În ochi
se zbăteau
ridurile mărunte
coborând
pe lângă linia gurii
şi se recuperau
printre gândurile
ce mişunau prin minte.

Într-o stinsă
expresie de descurajare,
avea ochii căscaţi...



***   



Cu chipul
traversat de umbre
era cufundat în propriile-i gânduri,
într-o contemplare de sine,
descătuşând furia incontrolabilă a dorinţelor.

Fără
ca vreun singur
muşchi al corpului
sau al feţei să i se clintească,
în datoria lui
să rupă tăcerea stângace,
îşi pierduse timbrul sonor... de altădată.



***  



Sub imboldul trăirilor,
zeci de gânduri îi curgeau prin minte
cufundat în abisurile mohorâte ale conştiinţei
şi-n melancolia nemişcării,
cu limba dezlegată
de cuvintele ţâşnite din el,
surâse larg ca o gură enormă şi ştirbă.



***  



Ca-ntr-un vârtej,
mintea-i plutea tulburată
de gândurile ce hălăduiau
prin cotloanele imaginaţiei.

Se lăsa învăluit
într-un sentiment de pace absolută
ca şi cum ceva implacabil,
trăgea de memoria lui...

Trebuia să facă un efort mental.



***  



Cu ochii
lucindu-i satisfăcuţi
de imagini lubrice
care-i tulburau mintea
ce se glisa şi se trezea gândindu-se
că se auzise vorbind cu sine, absent...

îşi supse buzele.



***  



Cu mişcări
molatice şi tăcute
într-o senzaţie
constantă de neplăcere,
buzele i se arcuiră
într-un rânjet deformat
de gândurile ce-i divagară... spre amintiri.



***   



Izbucni
într-un râs zgomotos
când peste amurgul scurt şi cenuşiu,
căderea nopţii se înstăpâni
şi lumina opacă
îi contura formele fantomatice, sfrijite,
mănunchiul de riduri în colţul pleoapelor...



***  



Prin pâcla
simţurilor distorsionate,
se lupta
cu dimensiunea misterioasă
a timpului şi a spaţiului,
arătând o bucurie morbidă
cu un sadism inconştient
în noaptea ce-l învăluia ca într-o manta...



***  



Se pierdu
într-un tărâm dat uitării
zbătându-se între realitate şi visare...

Minutele se dilatau în ore
ce răsunau cu ecou în liniştea
încremenită a nopţii...

Se năştea în el o umbră de neîncredere...



***  



Părăsise
masca de fier
a nepăsării
încercând
să scruteze viitorul
asupra căruia
plana agonia durerii.

Privind dincolo de el,
frica îi învăluia ochii
precum giulgiul opac al... nefiinţei.



                                                                                         03 septembrie 2011