Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VIII

Se întindea

hârjonindu-se cu picioarele goale

în bâzâitul monoton

de dincolo de vreme.

Lenevea,

bârfea,

mormăia nemulţumit

în rotocoale vesele de fum

prin spaţiul deschis

cu fruntea încruntată, desfigurată

într-un fel de forţă inefabilă

ce plutea deasupra lui...

***

Cu mâinile noduroase,

cu încheieturile

deformate de artrită

îşi încovoia

trunchiul (trupul) melancolic

concentrându-se

asupra unui punct

din depărtare,

sugându-şi obrajii

din colţul gurii

când i se scurse

un firicel de... salivă.

***

Se prelungeau vălurit

pe creştet razele de lumină

şi rămase preţ de o clipă drept

cu buzele uscate

contemplându-se placid

când îşi cântărea cuvintele

cu un calm rece sorbind

frumuseţea distantă a amurgului...

Imaginea prindea forme interesante.

*** 

Îngemănându-se

cu liniştea nopţii

într-o satisfacţie dureroasă,

cu o uşoară nerăbdare timidă,

rămase luminat

doar de un licăr orb

în şoapta firavă a unei brize...

O senzaţie de fericire extatică.

*** 

Uitându-se

prin bezna groasă

într-un abandon absolut,

mintea era inundată de emoţii

şi corpu-şi lăsa

să alunece ca un marsupiu uriaş.

***

Viaţa

era o prelungă aşteptare

cu ochii

pironiţi înainte,

dilataţi de o satisfacţie negrăită

de limba ce se încăpăţâna

să rămână amorţită

pe buza de jos... răsfrântă.

 ***  

După un timp

îndelungat petrecut

în aerul stătut

din umbrele conştiinţei,

ţinând frâiele vieţii,

îl inunda un val de revoltă

plimbându-şi palmele

de-a lungul braţelor şi corpului...

 ***

Cu figura

complet absorbită,

stătea cu capul plecat,

pierdut

într-un labirint de confuzii,

într-un labirint

al incertitudinii inexplicabile,

simţindu-şi

corpul veştejindu-se,

pielea asudând şi transpiraţia...,

transpiraţia scurgându-i-se prin toţi porii.

***

Recuperându-şi

puterea de a gândi,

pupilele încremenite scânteiau

biciul cuvintelor aspre

din buzele strânse între palme...

Sanctuarul în care-şi găsea liniştea şi refugiul.

***

Din pâcla imaginaţiei,

bolborosindu-şi neîncetat nevinovăţia,

suspiciunile mişunau ca nişte umbre latente

într-un moment de paroxism.

Se opri într-o mirare mută,

părea că umblase ani de zile

prin lumea tenebrelor

rămânând un timp

într-o vagă stare de inconştienţă,

cufundat în fântâna necuprinsă a uitării de sine

cu cearcănele supte de sub ochi

într-un urlet agonizant,

căzu aproape fără zgomot....

fâşii roşii de lumină îi dansau prin faţă.

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VII

        ei,  Cornelia Stan

Nu mai era

în stare

să-şi înfrâneze

propria-i conştiinţă.

Îşi rechema

elementele

risipite ale familiei

ducându-si

mâinile la frunte.

Îşi apăsa tâmplele.

Pe propriul puls

urmărea mişcarea

limbilor ceasornicului (timpul).

* * * 

Deschisese

un orizont fără margini

rătăcirilor ei.

Nu mai auzea

marea mugind

în adâncul unei scoici

şi fără o formă precisă,

spunea cuvinte goale de înţeles...

* * * 

Cu pumnii

înfundaţi în buzunare,

aprindea în tonuri calde penumbra...

* * *

În reîntoarcerea la memorie

cu ultimele umbre ale somnului,

îi răsunau în urechi

orele de negândire,

de neexistenţa

într-o largă curbă plană.

Înăbuşi în piept un lung suspin...

Nu mai era în stare de sforţări prelungi...

Nu şi-a pierdut luciditatea.

* * * 

Fără o formă precisă

se îmbăta de cuvinte

mestecând capete de adevăr.

Petrecea

ceasuri întregi în cugetare şi singurătate privind

cum pe neaşteptate vin apusurile.

Originea destinului... ultim.

* * *

Într-o paralizie

a centrului cuvintelor,

era obosită, fără voinţă, neîncrezătoare.

Simţise

zădărnicia încercărilor de evadare

din trupul -

simplu martor al sufletului,

îi era mai comod a nu înţelege...

* * *

Avea

prea multă lume în jurul ei,

însă... era singură,

singură cu privirea absentă

plimbându-se cu paşi mărunţi

printre deformări de cuvinte

urmărind soarele

străbătând şi intrând oblic

în camera ochilor ei.

* * * 

Îşi înfrâna

părerile grăbite

în spaţiul dintre sărăcie şi belşug

regulând căderea corpurilor

în mişcări reflexe ale prostiei -

bariera de netrecut a cunoaşterii omeneşti.

* * *

Proiecta

o umbră lungă

în strălucirea şi întunecarea

multor nădejdi

ce aduceau poezia pământurilor îndepărtate.

* * * 

Îi plăcea

să contemple

cerul înstelat

într-o continuă

reîntoarcere - VIAŢA.

                                                                                                    17 august 2011

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - VI

Era

râvnitor de linişte

în imposibilitatea fizică

de a tăcea

şi conştiinţa

îşi recăpăta... echilibrul.

* * *

Îngăduitor

cu ignoranţa altora

căci se născuse obosit,

privea minciuna

cu o nebănuită înfrânare

pusă în destinul

regulat de capricii

al... oamenilor.

* * *

Repeta

ecouri de păreri

să scape

de apăsătoarea tăcere

în începutul

de tulburare

de pe chipul său.

Îi intra prin pupile

albastrul cerului... bromura.

* * *

Cu o vagă

melancolie în glas,

deşi însetat de firesc,

schimba înţelesul lucrurilor

cu ajutorul interpretării

în umbra

ce se prelungea.

Urma o lungă tăcere...

de aşteptare.

În

gândul său

era ceva frânt

ca şi cum

ar fi avut

o greutate

pe limbă

când îşi strângea

muşchii abdominali

şi proiecta în jur

fragmente de... conştiinţă.

* * *

Într-o nemărturisită

dorinţă de normalitate,

de linişte,

de firesc,

amorţit de umiditatea nopţii

în infinitele complicaţii ale vieţii,

sistemu-i complicat

de a evada din marginile bunului simţ

printre perdele,

cobora ca o lumină

cenuşie şi roşiatică

filtrată de... ploaie

* * *

Cu capul

înfipt într-un par

pentru a urmări

mersul gândului

pe jumătate adormit,

în semiveghe,

era recunoscător vieţii

care, în fiecare clipă,

îi dădea câte un prilej

de a schimba orizontul.

 * * *

Cu

o nebănuită

prestanţă, schimba

marginile realităţii

săpate într-o brazdă

prin care gândurile lui,

încercau să se strecoare...

* * *

Ca şi cum

ar fi ultragiat

un lucru nelămurit

în neliniştea fericită

a începutului,

plăcutul chin

al aşteptării,

creierul

secreta gândirea -

dădea hrană vieţii...

* * *

Cu judecăţile

preschimbate în prejudecăţi

de gloria pătată de ridicol,

îşi trimitea creierul la plimbare

pentru a scăpa

de plictiseala de-a asculta

şi oboseala de-a vorbi...

ca şi cum ar fi avut febră în cuvinte.

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - V

Era cuprins

de un somn neliniştit

când copacii întunecaţi

atingeau cu vârfurile

cerul înstelat.

Simţea

cum se rupe un zăgaz...

* * * 

Auzea

zgomotul neîntrerupt

al amintirii ce se trezea

nechemată în mintea sa.

Se simţea nelalocul lui...

* * * 

Începea să respire

în sunetul atât de încărcat

de oboseala (oftatul)

când ploaia cădea

cu o furie aproape biblică.

Pierduse complet contactul cu bucuria.

* * *

Apăsa

baza nasului

cu degetele

şi simţea

cum nodul

dintre omoplaţi

începe

să se desfacă

între zidurile ude

ale braţelor lui.

* * * 

O panică

surdă zumzăia

în partea de jos

a abdomenului.

Se privea

cu o jenă neascunsă

ca şi cum

răspunsurile

ar fi plutit... în aer.

* * * 

Într-o

încercare disperată

de a se linişti,

încerca

să-şi păstreze

vocea egală trăgându-se

în abisul întunecat al somnului.

* * * 

Când

vorbele au muşcat

din marginile imensului zid,

de emoţii, atinsese punctul cel mai de jos -

Noaptea adâncă a sufletului...

* * * 

În încordarea umerilor

cu o aluzie de căldură în aer

îşi lipea degetele mari unul de altul

pentru o clipă...

* * *

Cu un surâs lugubru

a închis ochii

şi a tras aer adânc în piept:

atât de multe rămăseseră nespuse...

* * *

Vedea

suprema lipsă de interes,

lipsa... ciudăţeniei când

se deschidea către lumină

într-o replică de final:

n-a fost, tocmai,

un izvor de înţelegere...

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - IV

Cu

ridurile

de pe frunte

adâncite

în buimăceala

primelor clipe de trezie,

se înfăşurase... în cearceaf.

* * * 

În

aerul

devenit brusc

apăsător şi trist,

scăpa

o exclamaţie uimită

în spatele... cuvintelor.

Singurele

emoţii erau... ale lui.

* * * 

Trupul

era zguduit

de o serie de spaime

când umerii...

manifestau

o disperare crescândă

şi gura îi tremura

cu ochii...

ce înotau în lacrimi.

* * * 

Ajuns

într-un spaţiu... larg

cu trupul

scăldat de sudoare,

urmărea impasibil

lumina dimineţii

ce-l penetra slab.

Zâmbea lugubru,

la vederea

dungilor albe şi frânte

sfâşiind... cerul.

* * * 

        

Ropotul ploii

accentua expresia

de încordare

de pe chipul

plin de cute

şi obrajii scofâlciţi

în cuvintele

ce sunau încet,

îndepărtat

în mirosul

putred al... morţii.

* * * 

Într-o

baltă de lumină

zgomotul paşilor

se pierdeau în noapte

creând un joc de umbre.

Timp

de o clipă

se simţea încarcerat

în încăperi... anonime.

* * * 

Urmărind

dâra de lumină

aruncată de soare

în mijlocul

unui vârtej de sentimente

cu faţa chinuită de durere,

cu genunchii aproape la gură,

simţea panica...

începea

sa îi cuprindă pieptul

coborând spre picioare.

* * * 

Cu glasul

care începea

să se frângă

într-un

ungher al minţii,

trupul

i se cutremura...

convulsiv.

* * * 

Rumegând

gânduri

printre pleoapele

întredeschise,

nu-i rămăsese

decât chipul gol

într-un

strigăt smuls

din... măruntaie.

* * * 

Cu o expresie distantă în ochi,

sorbea din lumina care se stingea...

cu luna spânzurată de noapte,

cutele de pe frunte erau mai adânci...

zâmbea afabil...

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - III

Într-un fel

de mâl gros şi cafeniu,

arşiţa neobişnuită

l-ar fi epuizat

de parcă

ar fi luptat

să urce un deal...

Auzea

ezitarea din propria-i voce

când erupsese

în spasme de lumină

alb-albăstruie...

Nu voia decât

să se întoarcă la viaţa reală...

      * * * 

Încercând

să depăşească durerea şi vinovăţia

într-o lume

cenuşie şi tristă,

privea cum cade apa

din cerul

ce mormăie şi mugeşte

printre umbrele

atât de dese şi de groase...

Ploaia făcea

ca totul să pară lipsit... de contur.

* * * 

Printre nori,

în întunericul cu miros ciudat,

se ivi lumina soarelui

îmblânzită de noaptea

care stătea să cadă.

Întoarse

privirea deconcertantă,

amuşinând ca un animal sălbatic.

Îşi simţea

zâmbetul greoi şi înlemnit

când îşi asculta

propria respiraţie

şi bătăile... inimii.

* * * 

În tăcerea

plină de umbre,

nu se vedeau

decât pereţii...

luminaţi de lună.

* * * 

Avea

o peliculă de sudoare

pe frunte

când pe faţă

îi trecu o umbră de surpriză

uitând cuvinte de... neînţeles.

 * * * 

Din gura

ca o linie subţire şi palidă,

sunetele se topeau unul în celălalt

în aerul ce părea

a fi făcut

din picături de ploaie.

Rămase acolo,

respirând grăbit, tremurând...

* * * 

Faţa

luminându-i-se

de un zâmbet blând,

nu se mai simţea în stare

de obiectivitate

când pe cerul nopţii

atârna... o luna plină.

* * * 

Cu şoaptele râului,

vorbea într-o furtună de sunete

şi mintea i se mişca cu viteza luminii

în ochii - oceane de spaimă

când îşi auzea emoţia din voce

adulmecând aerul...

* * *

 

Ochii

atât de adânci

şi întunecaţi,

simţeau durerea

străbătându-i capul

şi trupul...

scuturat de suspine.

Invadând

fiecare

centimetru de spaţiu

şi blocând lumina,

sângele curgea

sub învelişul pielii...

* * * 

Vorbind

despre nimic,

cuvintele

se estompau

şi începeau să danseze

pe pagină

în tăcerea spartă

de lacrimile

ce şterseseră

toată culoarea

din obraji.

Decalogul cuvintelor - poarta între spaţiu şi timp - II

Cu ochii minţii

privea în tăcere şi singur

zarea nedesluşită

din lumea agitată…

* * *

La umbra gândului,

sticlirea disperării

palidei reproduceri

în puterea privirii…

* * *

Simpatia pentru deprimare

era sprijin lacrimilor,

gândurilor nerostite.

* * *

Lumina scăpătată

printre zăbrelele norilor

înghiţea cu furie înăbuşită de linişte

urmele adânci ale tristeţii

într-o nepăsătoare indiferenţă

a întunericului nopţii.

          * * *

Afecţiuni smulse

din clocotul senzaţiilor,

frâu liber

prindeau

spre refugiul tăcerii

din temniţa…

lipsită de lumină.

* * *

Mărturisire a neputinţei

într-un zgomot înăbuşit

al gândurilor dureroase,

al unei minţi înceţoşate

de un suflet înşelat

de-o certitudine pierdută,

că noaptea trecea în zi.

* * *

Pâlpâia vag

o lumină ceţoasă

într-o tăcere grea

cu mişcări lente

într-o briză

răcoroasă…

luna lucea pal.

* * *

Uimit

de propria nelinişte

asupra unei privelişti

odihnitoare, preocupat

de propriile gânduri,

privind într-o

tăcere nedefinită

într-un timp fără viaţă,

elibera

mintea.

* * *

Cu o mândrie înfuriată

de tăcerea plină

de resentimentul

indiferenţei provocate

de insinuarea dorinţelor

degradându-se

într-o atitudine înţepată

în privirea oarbă

născută din cea mai cruntă

disperare a luminii

din ochii ce se-nchid

în noaptea căzută

peste ziua de ieri.

* * *

După al vieţii zbucium

cu strălucirea palidă

a unui altar de amintiri,

dormea adânc…

Decalogul cuvintelor- poarta între spaţiu şi timp - I

Simţi

că îl apasa ceva

pe piept.

Erau întrebările mărunte

ale vieţii

ce nu-i dădeau

pace niciodată.

Cerceta cu privirea

vopseaua decolorată

a vieţii....

de soare.

Trase adânc aer în piept.

       * * *

Pornind

de la premisa nebuniei

în permanentă schimbare,

înghiţi aer cu greu

încercând

să-şi desprindă gândurile.

Răpuse

printr-o tăcere semnificativă,

amintirile

erau reprimate

într-un

colţ al minţii sale.

Statuia... veghea nuferii.

 * * *

Încerca

să-şi ardă gândurile

cernând în minte

nisipurile dezastrului.

Păstra

un moment de tăcere

croindu-şi

drum printre umbre.

Îşi simţea spatele încins

şi auzea degetele alergând

printre împunsături

ce nu reuşiră

să străpungă norul...

întunecat.

 * *  *

Apusul

mânjise cerul

într-o imagine granulată

cu un roz murdar.

Cu ochii

aţintiţi pe masă

privea

cu un zâmbet abia schiţat,

trebuia

să trăiască bântuit

de fantomele trecutului.

       *  *  *

Ochii

adânc înfundaţi

în orbite,

ardeau acea

inexpresivitate

a unui gol

ce nu putea fi umplut.

Ca un animal

care răcneşte,

fata i se schimonosi

de furie

preţ de o clipă.

Zâmbind timid... striga.

*  *  *

Într-un

impuls de moment,

nepregătit  să accepte,

îşi ţinu respiraţia

preţ de o

bătaie de… inimă.

Cu furia

Răscolită undeva

înăuntrul lui

ce sta

să dea pe dinafară,

zâmbetul

i se transforma

într-un hohot de… râs.

* * *

Ploaia

căzută peste noapte

limpezise cerul.

Cu figura

răvăşită de uimire

şi cu mintea adâncită

în gânduri,

pierduse reperele

pentru o... secundă.

* * *

Pierduse noţiunea timpului.

Unduindu-se

pe sub creasta

abruptă a liniştii,

o asculta

pentru câteva clipe

măturând spaţiul cu privirea.

Între uşurare şi teamă... un oftat.

* * *

Văzuse pupilele

cum îşi pierd lumina

care separa viaţa de moarte.

Sudoarea

îi ardea ochii

lăsaţi

să se obişnuiască...

cu întunericul.

Începu să înainteze... ghemuit.

* * *

Lăsând durerea

să-i părăsească trupul,

începu să meargă

încet spre lumină.

Simţi o apăsare puternică în piept:

minutele treceau unul după altul...

ZINCA MARIUS IULIAN

 Motto:

     Tu te-ai plimbat, pierdut şi-ai regăsit portic,

     liber, gândind şi glăsuind printre cuvinte,

     iar eu călătorit-am printre poemele-ţi un pic,

     cu drag... şi... să-mi găsesc mesaje potrivite,

     pentru COLAJUL - ACROSTIH ce ţi-l dedic...

                                                

                                                     ELENA MITITELU

Zâmbeşte inocent, născocind cuvinte. Zburase în urmă cu ani...

Imaginea netulburată a liniştii, ca o eternitate,

Nu mai era decât o durere.

Cu lacrimile şiroind pe faţă, cu gesturile goale, tinzând spre nicăieri,

Asista în tăcere, într-o aşteptare încordată... liniştea punea stăpânire pe gânduri.

Mi-au obosit, iubito, picioarele-n umblări... mă las uşor pe pământ şi cad,

Aş vrea să mor dar, să mă nasc din nou, nădăjduind s-o luăm de la-nceput.

Răguşit şi strangulat, îşi căuta cuvintele, rămânând nemişcat...

Invadat de-o căldură interioară, se simţea sterp, respira încet să nu tulbure vraja;

Un surâs crud şi vesel îi trecu pe buze...nu poate scoate un cuvânt...

Să te găsesc, iubito, să te întorci pe tărâmul pătruns adânc în mine... se ruga,

Iar ochii prindeau lumina – imagini răvăşite din trecut.

Un fior puternic îi scutură confuz trupul, un nod i se punea în gât,

Lipsit de iubire şi mai ales...fără tine, cu buzele tremurânde se chinuia să formeze cuvinte,

Interpreta vorbe vagi, să reconstituie trecutul:

Am să înalţ chemarea prin care să te cer, la primul loc de-ntoarcere-n destin...

N-am înţeles şi voi rămâne între viaţă şi...cealaltă viaţă, năruind tăcerea din pata de lumină.

                  SURSA:reteaualiterara.ro/profilesZINCAMARIUSIULIAN