vineri, 9 august 2013

ALEGEREA

Când eşti pus să alegi drumul pe care să mergi, iar viitorul îţi arată că ai ales calea greşită în ochii altora, fii sigur că ai ales calea pe care trebuia să o alegi pentru împlinirea-ţi… * Fii sigur întotdeauna de alegerile tale. Te vor duce acol’ unde trebuie… să ajungi. * În fiecare clipă a vieţii eşti pus să alegi dintre cel puţin două opţiuni/variante. Când ambele opţiuni sunt proaste sau mai puţin bune, o alegi pe cea mai puţin proastă… pentru tine. Problema e când amândouă sunt la fel de proaste, ce alegi? Eu nu aleg nimic, merg tot cu… mine. * În lume gravitează în părţi aproape egale… „binele şi răul”. Doar că de cele mai multe ori nu apucăm să vedem balanţa într-o relativă… egalitate. Privind cu ochii sufletului mai mult decât cu cei ai minţii, vedem răul cântărind mai greu şi de aici… dezechilibrele. * Schimbarea schimbării la schimbare, e visul gândului schimbător… * Destinul e scris pentru fiecare, doar cărările pentru a-l ajunge, sunt… cu mai multe intersecţii. * Detaşare – „tremurata” morfolire a negrului gând în tăcere… * Reflecţia – imaginea din oglinda sufletului în/din reflexia iubirii/urii (a tot deopotrivă). * Bogăţiile de dincolo… de tine, sărăcesc sufletul. * „Contrastele se atrag”, dar niciodată nu se adună. * Contemplare de/în sine –din abisurile mohorâte ale conştiinţei, furia incontrolabilă a dorinţelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu