TĂCEREA

În viaţă, ca să-ţi câştigi oamenii de partea ta, trebuie să taci vorbind. Pentru sufletele lor însă, trebuie să vorbeşti tăcând… * Nu prin cuvinte, prin tăcerea-i cunoşti o persoană… * Se vorbeşte de taina, succesul comunicării. Tăcerea. Dar dacă e o tăcere… nevorbită? Ar mai fi comunicare? Ai putea să (non)comunici? Lasă-ţi tăcerea să vorbească căci arde, doare, chinuie… nevorbita tăcere. * Vorbind tăcând cu mintea, vei înţelege tăcutul vorbit al sufletului… * Îngăduinţa pleoapelor - să storci săruturi şi lacrimi în liniştea nesfârşită a pleoapelor închise… * Singură şi desăvârşită e doar tăcerea… * Tăcerea în piatra timpanului, aprinde mintea ce aţipise… * Fărâma de împăcare cu sine nu vine din cuvinte, în/la tăcerea dintre ele trebuie să privim… * Vuietul tăcerii – picioare invizibile în deşertul vieţii… * Scârţiitul paşilor minţii pe aleea invizibila a sufletului, umple tăcerea… * Tăcerea mohorâtă a vieţii născută din discuţiile plate, din lamentaţiile sonore… * Liniştea tăcerii pierdută-n evenimente mărunte peste anularea propriei voinţe într-o atitudine resemnată… * Speranţa – pâlpâirea lumânării cufundate în întuneric… * Tăcerea – îmboldirea sufletului pe chipul ascuns în mâini(lacrima). * A sta pe gânduri – a te închide într-o tăcere. * Şoapte – şirul dezordonat de gânduri din bătaia surdă a cuvintelor minţii. * Nerostire – aruncarea unei priviri grăbite dintr-o căutare încurcată. * Rumoare – şoapta gândurilor tulburi. * Răbufnire surdă – tăcerea de piatră din sufocările nervoase întoarse înspre gânduri. * Tăcere nedefinită – somnul adânc în/din zbuciumul vieţii în/pe un altar de amintiri. * Imagine derulată prin minte spărgând tăcerea în bucăţi… indiferentă. * Am învăţat de la viaţă să nu tac. Dar niciodată (să) nu spun tot. Nu din teama la gândul celui, celei, celor ce le spun, ci din teama de mine, căci teama de sine o echivalez cu teama de Dumnezeu.