ROMÂN/ROMÂNISM

Sunt mândru că sunt român, dar mi-e scârbă şi milă de noi. Nu ştim să înţelegem şi să decelăm libertatea. De când o avem, am adus la rang de „virtute”, cuvinte, simţăminte ca „ura”, „mândria”, „invidia” şi multe altele… Avem plăcerea nebună de a judeca vorbind neştiind nimic sau realitatea unuia sau altuia. Şi cât adevăr au spusele bibliei şi ale bătrânilor, parcă în niciun popor nu e aşa: „vedem paiul din ochiul celuilalt, dar nu vedem bârna din ochii noştri” şi gura asta slobodă… „gura bate fundul”. Ne-o facem cu mâna noastră în aşa fel încât să ne merităm soarta. DUMNEZEU să ne ierte şi să aibă grijă de noi. * Suntem buni, prea buni la dat din gură şi din mâini. Când trecem însa, la fapte… am obosit. * Te uiţi în faţă - Caragiale, clipeşti - Caragiale, întorci privirea - Caragiale, ciuleşti urechile - Caragiale, deschizi gura - Caragiale. Păi în loc să căutăm „brand-uri” de ţară să-ncercăm să ne promovăm afară că-năuntru ne-am promovat… deloc, de ce nu o facem cu ce ştim mai bine? Ne „caragialim” tot timpul fără să ne cunoaştem (non)valoarea… * Ţara n-a fost niciodată a noastră şi nici nu va fi. Noi îi aparţinem ei. Datoria noastră e să facem ca urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri, să simtă apartenenţa la ea… * România e ţara „românilor”(patrihoţi) acum, ceilalţi - ROMÂNII, sunt(em) minoritate. Gura indiferent câte vocalize ar face, tot nu s-ar putea auzi de „şoapta” celor ce (ne) conduc…