RELIGIE/ SĂRBĂTORI

Păcatele pe care nici tu nu ţi le poţi ierta, nu sunt cele făptuite, săvârşite cu trupul, cu sufletul e problema… * Religia e pentru „mase”, CREDINŢA e pentru tine… * „Sărbătorile impuse” sunt bune… pentru dezmăţ/desfrâu, pe când SĂRBĂTORILE SIMŢITE… te înalţă. * Iarna-n Sărbători e locul şi momentul să vă coloraţi sufletul (în albul omăt) în culorile curcubeului… * Avem nevoie de sărbătorile lumeşti ca să ne aducem aminte că orice clipă este o sărbătoare a sufletului… vieţii. * Crăciunul e în fiecare din noi cu fiece clipă ce trece şi renaşte spre amintirea noastră, de Paşte. * De Sărbători se depune cel mai intens efort de peste an din gură, mâini, stomac. E nevoie de odihnă… * Inima şi/sau sufletul (fiecăruia) sunt… DUMNEZEU, mintea şi/sau rătăcirea-i… de la mărul lui Adam (ISPITA). * Religia poate deveni amintire, CREDINŢA însă… niciodată. * Dinainte de a mă naşte, m-am condamnat să-mi duc crucea… * Cu semne de „cuie” îmi las viaţa-ntre păcat şi rugăciune… * Privind vorbele, bem din apa răspunsului în viforul păcatului lumii… * Din depărtarea dintre gânduri, păcatele lumii… răscumpărăm. * Păcatul - nedesăvârşirea în care curge viaţa… * Imaginea – rodul păcatului după stele, împărţind zborul cu palmele-mpreunate din timpul ce fură neliniştile sufletului. * În stâlpi de lună, timpul cade printr-un fir de lumină… * Crucea – suportabilitatea torentelor de lacrimi într-o atitudine ce (poate) tulbură existenţa. * Ultimul refugiu – sub ploaia de gânduri ce mişunau printre cuvinte, într-un stoicism discret din aerul plictisit de amorţeală, bucuria din spatele uşilor… sanctuare. * Rugă – coborând în plecăciune, pleoapele „înglodesc” ochii. * Ruga cu/din privire limpezeşte tainele ascunse sufletului… * Ruga – într-o cadenţă rară, cuvintele de spirit din pulsul surd al apei, te umplu de linişte… * Făţărnicia… „profanilor” – dăm din gură cu „sacrul”, dar ne pierdem în… jocurile omului „laic” din noi. * Urletul din biciul cuvintelor, îşi găseşte liniştea şi refugiul întotdeauna, în sanctuarul sufletului – DUMNEZEU. * Giulgiul – „masca” dintre realitate şi visare într-un sentiment de pace absolută. * Şi să ştiu, să vreau, nu pot decât simplu să-mi vorbesc în discuţia cu mine, în fapt cu El… * Ne aflăm/găsim vederea sufletului dacă ne ascultăm glasul lăuntrului nostru… sau Indiferent cât de bine vedem… lumescul, suntem orbi dacă nu ne ascultăm glasul lăuntrului nostru şi ne spălăm ochii sufletului. * A ierta din gură, e începutul sfârşitului de relaţionare între/cu semenii, a ierta din suflet, e împăcarea şi iertarea de sine.