Asfinţitul îi împodobeşte mâinile galbene
aducând pe braţe un leş de lumină
prin ochiu’ lui de vânturi spălat
şi-n care-au jucat minunile lumii, atâtea.
Aşezându-l-n lacrămi cum pe patul de moarte
pâlpâie apa în urmele ciutei
ca-ntr-o limbă uitată, stând de vorbă
cu sărăcia pe drumuri de cer,
îndoliind facla de nuntă, libertatea din chip
aidoma dintelui din patria sa - muşcătura
ce sta sub coapsă, în feude.
De bună seamă că nu, de bună seamă
roua se iveşte în zori aidoma săgeţilor
în bătrânul spre care duc pe scut
nesăbuit alunecând printre muguri
în osemintele lui prăfuite... între ziduri.
Bibliografie : Cartea făpturii,
Editura Paralela 45, 2001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu