SĂVOIU GHEORGHE

 

Un strigăt aprig

despleteşte-n grabă

neguri de lumină.

E inutil să fugi

cu gândul eşuat

în furtună

şi-n carnagiu de rugină,

de ceaţă despicat

prin fisura vieţii

ca pe-o toană

cu repaus absolut

şi-n valuri de tăceri

să risipeşti

în zăvorâte şoapte,

idealul pierdut în... ape.

   Bibliografie : Ostenind cu îngerii...,                    

                Editura Universitară, 2008