luni, 18 aprilie 2011

CONSTANTIN MIU- LERCA




Timpul e-n nori ca scurgerea apei în râu.

Îşi sprijină-n maluri, întortocheat, cărarea.

Stânci sfărâmate de grapele erelor, apele,-

ne mângâie, ne sperie, ne-ncântă şi ne mint
în capilare
cu răsuflarea tăiată, în mână
şi creează tot alte şi alte relaţii
cu iz de sudoare
ce se-nfiripă-n o clipă
de vremea-nceputului
pe acelaşi drum de lut
-n fiorul
zilnic
al fărâmiturii
de pâine.












Bibliografie : Unde concentrice,
Editura Facla, 1975