Mă scufundam în pâcla ei
şi trenul se golea în felul ăsta,
în văzduh pe deasupra mării,
aproape de mine
în templul iluziei
şi carnea se desface uşor de pe oase
într-o viaţă fără nume
şi îmi va spune ceva
într-o limbă necunoscută
de unitatea în diversitate
îndreptată spre inima mea.
Întunericul a coborât brusc,
urmându-l cu respiraţia tăiată
pe cărări neumblate...
când statuile vor iubi viaţa.
Bibliografie : Fericit prin corespondenţă,
Editura Junimea, 1982
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu