joi, 21 aprilie 2011

HORIA ZILIERU





Frumoasa Doamnă, Limba Românească,
prin oarbe rădăcini cu val şi spumă
în ape stinse trupul meu strein,
urmându-l văpăia şi umbra lactee.

Eu fi-voi numai lanţul celălalt,
cu apa şi nisipul giulgiul cald
în care roza nu e cunoscută
peste uitaţii idoli la o vamă.

Deschide-mi în pupila muribundă
o mare-moartă de polenuri sfinte
peste valuri iluzorii
ca un mormânt cântând în ierbi păcatul.

În nuntţle cu sfinte suferinţi
închid amanţii astrului pierdut
de îngeri cu deschisele aorte
sub cerul spart, ca un gheţar în chin
pe golgotha de carmin -
Frumoasa Doamnă, Limba Românească.









Bibliografie : Astalia,
Editura Junimea, 1976