marți, 12 aprilie 2011

LIA RUSE




Vremea-n care amintirea
Intră-n pământul aţipit
Pe tristeţea unui frig îmbătrânit
Şi timpul de când crapă scoarţa-i ca să iasă
Pe umeri ca şi un voal de împrumut
Prin caier de fum
Şi ca o lunecare prin spaţiu
Cu bunăvoinţă, pe pocnetul orei,
Şi-n epoca aceasta grăbită
Şi cuteza secunda să respire
Pe-un fir de aer subţire
În corola-cetate ce încolţeşte vise
S-o legene-n hamacul pripăşit printre aştrii,
Intense sunete scoţând
Într-un fel cunoscut să prindă zarea
Dintr-o vară,
Prin versuri, pentru-a nu ştiu câta oară.













Bibliografie : Sculpturi în aripa timpului,
Info Litho Pige, Quebec, 2001