LIA RUSE

Vremea-n care amintirea

Intră-n pământul aţipit

Pe tristeţea unui frig îmbătrânit

Şi timpul de când crapă scoarţa-i ca să iasă

Pe umeri ca şi un voal de împrumut

Prin caier de fum

Şi ca o lunecare prin spaţiu

Cu bunăvoinţă, pe pocnetul orei,

Şi-n epoca aceasta grăbită

Şi cuteza secunda să respire

Pe-un fir de aer subţire

În corola-cetate ce încolţeşte vise

S-o legene-n hamacul pripăşit printre aştrii,

Intense sunete scoţând

Într-un fel cunoscut să prindă zarea

Dintr-o vară,

Prin versuri, pentru-a nu ştiu câta oară.

Bibliografie : Sculpturi în aripa timpului,

Info Litho Pige, Quebec, 2001